Probabil că trei sferturi din actuala conducere executivă şi legislativă a municipiului n-au călcat vreodată pe drumeagul paralel cu Râul Târgului, care porneşte din partea stângă a Drumului Poienari, până să ajungi la blocul devenit celebru datorită vizitelor repetate ale primăriţei Elena Lasconi. Cărăruia străbate o distanţă considerabilă, unindu-se cu strada Stănoi în dreptul cimitirului de la Apa Sărată. Drumul despre care relatăm a fost construit pe canalul de fugă, care pleacă de la barajul de la Apa Sărată în aval. Între drum şi râu se pot vedea ruinele fostului şantier, de unse s-a excavat pietriş pentru Barajul Râuşor. Tot în această cărare iese o alta care coboară din Groşani.
Cam aşa se prezintă geografia unor locuri necunoscute celor care stau în centru, Grui şi Vişoi, pe care paşii nu i-au purtat pe această rută numai bună să-ţi încarci bateriile în timpul serilor de vară, ca să simţi briza râului şi răcoarea pădurii. Revenind la intrarea pe acest drumeag, de unde începe drama gunoaielor aruncate la întâmplare, singurele locuinţe pe lângă care trece sunt nişte case ursăreşti, ai căror proprietari dau de bănuit cine sunt cei care umplu malurile râului de mizeria infernală.
De la aşezările lor în sus, mult în sus, porneşte acest drum de ţară, paralel cu râul, pe stânga, şi crângul, pe dreapta, ale cărui margini sunt pângărite de gunoiul aruncat de zeci de inconştienţi. Trebuie să fie zeci, judecând după cantitatea de ce nu vă imaginaţi care a acoperit solul şi vegetaţia în totalitate. Nu se mai vede un petic de pământ în zonele infectate de resturile aduse aici tocmai pentru că autorităţile nici cu gândul nu ajung. Şi dacă ar ajunge pe cine ar pedepsi? Şi cine ar pedepsi când pentru agenţii Primăriei rămân necunoscuţi până şi autorii contravenţiilor din centru şi cartiere?! Or noi povestim în acest moment despre o periferie unde s-a format o salbă de gropi clandestine din cauza unor imbecili.
Păcat de frumseţea locurilor! Şi ce loc grozav de plimbare ar fi acesta, excluzând capătul populat de ursărimea care deşartă pe marginea betonată gunoiul de pe lume! Le fac concurenţă localnicii care cunosc împrejurimea discretă, unde pot ajunge – mai greu, dar se poate ajunge – şi cu autoturismul. Îţi sfâşie sufletul vederea unei întinderi parcă fără margini de moloz, haine, cartoane şi obiecte electrocasnice, amestecate cu deşeuri menajere. S-au adunat aici toate căzile şi cădiţele din oraş, toate chiuvetele şi scaunele de WC, toate vechiturile din băi şi bucătării! Cărămidă, ţiglă, lemn, pereţi sparţi, toate resturile gândite şi negândite! Pe ambele margini ale drumului, şi pe râu, şi spre pădure. A curăţa infecţia întinsă ca o plagă este muncă în zadar, aşa că scriem de dragul de a scrie, cum ne mai acuză cititorii, văzând că nu se schimbă comportamente barbare precum cele care au adus oraşul în ultimul hal de îngălare. Şi, totuşi, o măsură s-ar putea aplica pentru oprirea practicilor primitive: o barieră, cum s-a mai montat în trecut pe accesul către groapa de pe Creţişoara, altminteri nu sunt şanse de lecuire a unor neobrăzaţi.