21/04/2025

Teii de pe bulevard ar mai putea fi păstraţi zece ani. O spun specialiştii, care recomandă înlocuirea arborilor în acest interval

  • Chiar dacă nu vor fi tăiaţi acum, vor fi tăiaţi în decursul următorului deceniu  
  • Specialiştii s-au ferit să vorbească despre salvarea teilor. Cel mult, pot fi ajutaţi să-şi revină

Doi dintre specialiştii sosiţi pe 20 aprilie 2022 la Câmpulung s-au pronunţat în sensul menţinerii teilor de pe bulevard, cu observaţia efectuării unor investigaţii amănunţite axate în special pe gradul de afectare a rădăcinii. Atât Diana Culescu, preşedintele Asociaţiei Peisagiştilor din România, cât şi arboricultorul Alex Purcaru sunt pentru păstrarea arborilor, care cel mult pot fi ajutaţi, nu salvaţi. Specialiştii s-au ferit să folosească în exprimarea lor termenul „salvaţi”, înlocuit cu mai prudentul „ajutaţi”, fiind conştienţi de răul produs asupra lor de şantierul deschis cu doi ani în urmă. Doi ani a fost un răgaz prea lung, în care rădăcinile au fost brutalizate, însă, în ciuda acestei realităţi, nici Diana Culescu, nici Alex Purcaru nu sunt pentru tăiere. Nu pentru tăierea dintr-odată a tuturor, ci, în decursul a zece ani, tăiaţi progresiv şi înlocuiţi, exceptându-i pe cei care, fireşte, şi-au revenit după acest şoc.

  • „Sunt foarte puţini arbori pe care îi puteţi păstra ca să fie peste 50-100 de ani în acelaşi loc”

Peisagistul Diana Culescu a remarcat în multitudinea de păreri generate de chestiunea teilor de pe bulevard că se discută foarte mult despre salvarea arborilor. „Din punctul meu de vedere, a salva un arbore înseamnă că-i facem ceva şi, peste 50 de ani, putem să-l păstrăm. Aici nu este cazul. Sunt foarte puţini arbori pe care îi puteţi păstra ca să fie peste 50-100 de ani în acelaşi loc.”, a susţinut Diana Culescu. Recomandarea acesteia constă într-o intervenţie prin care, pe termen mediu, să fie înlocuiţi pomii care compun aliniamentul bulevardului. „Din ce specii va fi refăcut aliniamentul este de competenţa specialiştilor atestaţi de Ministerul Culturii. Un astfel de specialist trebuie să ia o hotărâre, să facă o recomandare şi să-şi asume prin semnătură ceea ce trebuie făcut aici.”, a mai afirmat preşedintele Asociaţiei Peisagiştilor din România.

  • Exemplarele de pe bulevard nu sunt pe „termen lung”. Pe timp mediu, vor fi înlocuiţi, probabil, cei mai mulţi 

Scenariul pe care a mers echipa prezentă la Câmpulung a fost acela de păstrare a arborilor. Aceasta a fost tema de lucru: cât rezistă teii în picioare, nu dacă au boli. „Eu vă spun dacă sunteţi în siguranţă cu arborii lângă dumneavoastră, nu dacă ei sunt bolnavi.”, a lămurit Diana Culescu obiectivul cercetării sale şi a colegilor.

Potrivit acesteia, „arborii trebuie păstraţi, pentru că reprezintă un volum vegetal. Nu pot fi păstraţi toţi şi atunci trebuie să investigaţi care pot fi păstraţi şi care nu. Şi pentru cei care sunt păstraţi, ce se poate face, astfel încât să-i menţineţi pe o perioadă cât mai lungă, până reuşiţi să instalaţi alţi arbori, care să formeze aliniamentul unui bulevard important din oraş. Pe termen mediu, de zece ani, recomandarea este să menţineţi cât mai mulţi dintre arborii existenţi, dar în condiţii de siguranţă şi, între timp, să instalaţi un alt aliniament. (…) În cazul Câmpulungului nu vorbim de exemplare pe termen lung.  Va fi important şi cum evoluează rădăcinile. Nu puteţi să-i menţineţi pe toţi şi ar fi o prostie să-i tăiaţi pe toţi. Ei, aşa cum sunt, cu toate problemele pe care le au, încă formează un volum vegetal şi încă dau o identitate acestui bulevard.”

  •  „Fără eforturi foarte mari, dar cu grijă faţă de ei, îi putem păstra cred că zece ani”

Tot în sensul păstrării în acest moment s-a manifestat şi arboricultorul Alex Purcaru, mai vehement decât colega sa în chestiunea tăierii. „La prima vedere, nu este cazul să fie tăiaţi. Mi se pare puţin absurd. Poate există o surpriză, în zece ani, dacă se îngrijesc corespunzător, ca aceşti arbori să se mai ducă către o sută de ani. Putem avea şi aceste surprize plăcute. Dar ţine doar de noi, cât de mult dorim să-i avem. Fără eforturi foarte mari, dar cu grijă faţă de ei, îi putem păstra cred că zece ani.”, a încheiat Alex Purcaru.

Magda BĂNCESCU

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!