Fiind mai multe subiecte pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local, de la sfârşitul lunii martie, privitoare la instituţia pe care o conduce, directorul Petrina Florea a venit personal la dezbaterea aleşilor. Şi a asistat la discuţii cap-coadă, deşi putea să se retragă odată epuizate temele la care consilierii municipali ar fi putut avea întrebări destinate managerului unităţii medicale. Trebuie să remarcăm consideraţia pe care consilierul juridic propulsat la conducerea Spitalului Municipal a arătat-o forului legislativ care îi finanţează parţial activitatea investiţională. Asta prin comparaţie cu ceea ce s-a întâmplat în mandatul predecesorului său, când sarcina lămuririlor solicitate la întrunirile Consiliului Local era preluată de consilierul primarului pe probleme de sănătate.
Petrina Florea respectă o cutumă din mandatul lui Liviu Ţâroiu, când, aproape de fiecare dată când consilierii aveau de aprobat o hotărâre legată de sistemul medical câmpulungean, în faţa lor se prezenta întreg staff-ul Spitalul Municipal, care îl includea şi pe juristul instituţiei. Este adevărat că mandatul doctorului Mădălin Iordache a coincis cu perioada de pandemie, când nu se justifica alaiul de responsabili defilând pe la dezbateri ţinute când fizic, când online. Dar nici în intervalele în care restricţiile s-au „îndulcit” n-am sesizat o disponibilitate din cale-afară de a fi prezent un lider al Spitalului înaintea Consiliului Local măcar la subiectele importante supuse atenţiei legiuitorilor locali. S-a întâmplat, din câte ne amintim, doar în chestiunea blocajului intervenit aproape de finalul lucrării la Secţia de Oncologie, când primăriţa Elena Lasconi a intrat în rolul de mediator între conducerea Spitalului Câmpulung şi constructor. Şi-a mai fost o ocazie când instituţia a avut o reprezentare mai consistentă în faţa Consiliului, când a fost nevoie de un vot pentru o împrospătare a organigramei. M.B.