De curând, Primăria a reuşit să-şi elibereze, prin conformarea cetăţenilor obligaţiei de demolare, un teren care a iscat sfadă între locatari, cu toate că aparţinea domeniului public. Pe locul cu pricina, lumea îşi înjghebase magazii, unele prevăzute în faţa lor cu un fel de terase, cu bănci pentru odihnă în aer liber. Pe lângă magazii şi-au găsit loc şi câteva coteţe în care orăşenii creşteau găini. Nu erau multe, dar erau, cotcodăcitul sub ferestrele blocului fiind un fundal sonor cu care oamenii erau familiarizaţi.
Campania Primăriei de curăţare a pământului statului de orice fel de magherniţe a inclus şi aceste amenajări clandestine, despre care deţinătorii susţineau, tare şi răspicat, că ar fi pe proprietăţi particulare. Tocmai de aceea au parcelat terenul şi au împrejmuit loturile cu garduri şi gărduleţe, ba s-au mai şi certat pe locul cu pricina de parcă ar fi fost al lor. I-a împăcat pe toţi Primăria, dispunând degajarea domeniului public de coşmeliile de a căror stare unii s-au îngrijit, alţii, nu. Chiar dacă erau delimitate cu gard, mai mult de atât nu s-a făcut pentru aspectul acestor anexe urbane, executate în exteriorul blocului, exact ca la ţară.
După acelaşi obicei al omului din mediul rural de a-şi umple bătătura cu acareturi, aşa şi câmpulungeanul a „plantat” lângă bloc spaţii de depozitare ori, mai grav, de creştere a animalelor. De curând, coteţele şi magaziile au avut aceeaşi soartă ca a garajelor. Au rămas locului nişte resturi care, slavă Domnului!, n-au ajuns la tomberon, oamenii având, probabil, intenţia de a le refolosi. „E.M.”