După ce fusese telegrafist în timpul lui Alexandru Ioan Cuza şi în primii ani ai domniei lui Carol I, Ioan Niculescu devenise după 1880 nu numai fotograful oficial al Poliţiei Capitalei, ci şi unul dintre cei mai apreciaţi fotografi din Bucureşti. Îşi deschisese atelier pe Şoseaua Jianu, la nr. 10, nu departe de actuala Piaţă a Victoriei. În atelierul său, fostul „oficiant diriginte de telegraf al sucursalelor din Bucureşti“, după cum el însuşi se prezenta pe un afiş al timpului, făcea fotografii tip „carte de vizită” şi „format cabinet”, dar şi reproduceri după xilogravuri care înfăţişau diferiţi domnitori, oameni politici şi scriitori.
Născut la Vâlsăneşti, în judeţul Argeş, prosperul fotograf Ioan Niculescu, cel care îşi anunţa publicul bucureştean şi din provincie că va întreprinde „un lung voiaj în străinătate pentru studierea noilor şi diferitelor proceduri de a studia arta fotografică“, a avut inspiraţia să părăsească pentru o vreme tihna studioului său bucureştean şi să iasă în mai multe locuri din România cu aparatul de fotografiat, trepiedul şi plăcile fotografice. A imortalizat astfel vechi biserici şi mânăstiri, monumente istorice, ruine ale unor cetăţi, peisaje, dar şi diverşi oameni îmbrăcaţi în costume naţionale.
Ioan Niculescu şi-a ales ca zonă de investigaţie Argeşul şi Muscelul, concentrându-se asupra a două oraşe cu o puternică rezonanţă istorică şi culturală: Câmpulung şi Curtea de Argeş. După câţiva ani de peregrinări, în condiţii deloc uşoare, mergând cu trăsura, călare sau chiar pe jos pentru a realiza fotografiile, a adunat clişeele necesare pentru a alcătui minunatul album intitulat „Monumente istorice ale României. Tipuri din judeţele Argeş şi Muscel. Anul 1893”.
Priceperea fotografului în a-şi căuta obiectivele, ştiinţa de a stabili unghiul potrivit şi lumina cea mai bună pentru a le pune în evidenţă, talentul de a alege ceea ce este reprezentativ, toate acestea fac din albumul dedicat vechilor judeţe Argeş şi Muscel una dintre cele mai valoroasele mărturii imagistice legate de aceste locuri la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cel mai adesea, Ioan Niculescu şi-a însoţit fotografiile cu explicaţii detaliate, ceea ce le dă o şi mai puternică notă de autenticitate.
Valoarea documentară deosebită a albumului este sporită de imaginile unor monumente istorice, lovite de timp sau de nepăsarea unora, care în zilele noastre nu mai există. Graţie fotografiilor lui Ioan Niculescu pot fi văzute cum arătau în Câmpulungul de odinioară bisericile Sfânta Troiţă, Sfânta Vineri şi Bradu sau baniţa acestui oraş pentru controlarea măsurilor la vânzătorii de produse din piaţă. Deşi dispărute, pot încă exista pe retina noastră, tot datorită lui Ioan Niculescu, fabrica de brânzeturi din Domneşti, băile de la Bughea ori fabrica de hârtie şi celuloză din Câmpulung.
Autorul albumului a înţeles că între marile valori ale Argeşului şi Muscelului se numără costumul naţional, unul dintre cele mai bogate şi mai frumoase din România. Fotograful s-a oprit la Câmpulung şi la Rucăr, la Domneşti şi la Pietroşani, la Poenărei, Ţiţeşti şi Vâlsăneşti pentru a surprinde ceea ce el a numit „tipuri din judeţele Argeş şi Muscel“, adică localnici îmbrăcaţi în costumul naţional specific zonei. Una dintre cele mai frumoase fotografii ale albumului, singura colorizată, o înfățișează pe Regina Elisabeta a României în costumul național de Muscel.
Intenţia ambițioasă a lui Ioan Niculescu, exprimată în prefaţă, de a alcătui câte un album similar pentru fiecare judeţ al ţării, a rămas doar un deziderat. Dificultatea unei asemenea întreprinderi depăşea în acea perioadă puterile unui fotograf. Mergând pe urmele lui Ioan Niculescu și a fotografiilor sale, am descoperit un exemplar al acestui album la Biblioteca Academiei din București. Un album alcătuit artizanal de autor, care își lipise fotografiile pe paginile lui groase. Am scanat toate cele 83 de fotografii-document și am publicat albumul lui Ioan Niculescu la Editura Ars Docendi – Universitatea din București, aducându-l astfel în circuitul public.
Singular în epocă, raritate bibliofilă, albumul „Monumente istorice ale României. Tipuri din judeţele Argeş şi Muscel. Anul 1893” rămâne astăzi un document iconografic preţios, care ne oferă imaginea unei lumi apuse, dar vie şi în acelaşi timp autentică.