10.1 C
Campulung Muscel
19/05/2024

ADEVĂRUL CREŞTIN

(continuare din numărul trecut)

6.Despre credinţă
Credincioşie în slujire
Nu se pune problema ca noi să lucrăm pentru Dumnezeu, ci să-I fim atât de credincioşi, încât El să-Şi poată face lucrarea Sa prin noi. „Eu vreau ca tu să-Mi slujeşti până la capăt, fără nici o cârtire din partea ta şi fără explicaţii din partea Mea”. Dumnezeu vrea să ne folosească după cum L-a folosit şi pe Fiul Său. Nu încerca să duci viaţa cu Dumnezeu altfel decât după gândul Lui, adică într-o predare necondiţionată faţă de El. Taina umblării cu Domnul Isus stă în aceea că eu, în mod sigur, ştiu că nu ştiu nimic.

Despre dragoste
Păreri greşite cu privire la dragoste
Când discutăm despre dragoste, în limba română, ne referim la diferite aspecte pe care le implică aceasta.
Este dragostea dintre prieteni, dragostea pentru artă. Apoi există dragostea pentru aproapele, cu capacitatea ei de a se dărui, a se jertfi. În toate aceste feluri de iubire, există un grăunte din dragostea divină la care ne vom referi în paginile care urmează. Capacitatea de a iubi este abilitatea de a te întoarce de la tine însuţi pentru a privi o altă persoană sau un alt lucru. Fenomenul acesta există la om în mod conştient şi voluntar, în contrast cu animalul. Există şi la animal ataşament. Să ne gândim, de exemplu, la credincioşia câinelui, dar aici nu e vorba de o hotărâre, ci de o înclinaţie instinctivă care nu se naşte în chip voluntar. Mai sunt şi alte relaţii care pretind să fie numite tot iubire. Există, printre altele, simpatia. Ea se sprijină pe contactele şi pe asemănările sufleteşti inconştiente şi nu are nici o valoare morală. Am putea-o socoti o aparentă iubire. Tot aşa sentimentalismul, care n-are nimic de-a face cu adevărata iubire. Chiar şi amorul are prea puţine în comun cu iubirea veritabilă. În timpul pubertăţii, apare o stare sufletească trecătoare care îşi are originea în faptul că trupul a ajuns la o anumită treaptă de dezvoltare.
Nici sexualitatea nu e neapărat necesar să aibă ceva în comun cu iubirea. Există şi o sexualitate rece ca gheaţa, lipsită de o legătură sau o responsabilitate mai înaltă. Tocmai în vremea de acum, varietatea aceasta de iubire degenerată îi coboară pe oameni în rândul dobitoacelor. Trăsătura ei esenţială este lipsa de responsabilitate. A ajuns să fie doar obiectul plăcerii.
Cum vom deosebi iubirea adevărată de cea falsă? Există unele indicii sigure. Iubirea neadevărată, iubirea aparentă este doar un ecou. Ea depinde de iubirea care i se arată. Ea se schimbă în ură, dacă nu primeşte un răspuns pozitiv. Un alt semn sunt nestatornicia şi capriciile ei. Iubirea neadevărată este dependentă de sentimente şi de dispoziţii. Pentru că îşi are originea în cele trupeşti, ea depinde, de exemplu, de starea sănătăţii. E supusă toanelor şi gusturilor omului. Iubirea neadevărată vrea mereu să aibă, să primească. Ea trăieşte din ce primeşte, nu din ce dă. Ea se gândeşte la ea însăşi şi vrea să aibă totul şi să dispună de tot. Iubirea neadevărată se arată uneori în iubirea părinţilor faţă de copiii lor. Ei vor să păstreze copilul pentru ei înşişi, să-l conducă şi să aibă autoritate asupra lui. Se supără când copilul scapă de sub tutela lor. Nu înţeleg că lucrul acesta este necesar pentru formarea personalităţii lui, că trebuie să intervină o anumită despărţire. Despărţirea aceasta are loc, pentru prima dată, la naştere, dar, pentru ca un copil să poată ajunge om, ea trebuie să se repete mereu, ori de câte ori începe o nouă perioadă de viaţă. Iubirea neadevărată este egocentrică, aşază în centru Eul.
Adevărata iubire are întotdeauna în sine ceva din dragostea lui Dumnezeu. Este altruistă şi statornică. Ea nu caută să primească, ci să dea. Nu vrea să ajungă ea fericită, ci să facă pe altul fericit. Ea vede în înflorirea celuilalt, a persoanei iubite, propria sa fericire. Nu depinde de dragostea reciprocă, nici nu este ecoul unei alte iubiri. Iubirea nu încetează niciodată pentru că ea ţine de cele veşnice. În chipul cel mai curat, dragostea aceasta se poate dezvolta în relaţiile noastre cu Dumnezeu. Aici îşi are izvorul şi aici o putem primi şi o putem ajuta să ia chip în noi. Abia prin Domnul Isus am putut vedea ce este adevărata iubire. La El, se arată ea slobodă şi în toată limpezimea. Prin aceasta, Domnul Isus ridică la desăvârşire vechea concepţie despre iubire. Dragostea de Dumnezeu, în Vechiul Testament, apare ca o datorie, o obligaţie. Porunca iubirii, ca şi toate celelalte porunci ale Legii, începe cu „trebuie”. Dar nu i s-a spus nicăieri omului cum ia naştere iubirea aceasta şi cum ajunge el în stare să iubească. De aceea, porunca aceasta l-a îngrozit. Pe atunci, nimeni n-a putut afla cât este de mare dragostea lui Dumnezeu faţă de om.
(continuare în numărul viitor)

Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”,
de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!