Primăriţa Elena Lasconi a explicat de ce nu se pune problema unui perete de escaladă în Parcul „Kretzulescu”. „Am foarte multe argumente. În primul rând, niciodată n-ar fi fost de ajuns 50.000 de lei. În al doilea rând, acolo trebuie un studiu de fezabilitate. Unul pentru parc, unul pentru Băile „Kretzulescu”. Noi am gândit şi am şi făcut o colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România şi vom finanţa, prin Timbrul de Arhitectură, Parcul „Kretzulescu”, Băile „Kretzulescu”, Şcoala „Oprea Iorgulescu” şi Grădiniţa „Sfântul Nicolae”. Ştiţi ce înseamnă asta, ca economie de bani, pentru studiile care ar urma să fie făcute? Pentru că o să le facem pe „Timbru”? Înseamnă aproape un milion de lei. V-am spus, în urmă cu vreo lună, că vrem să facem cu ADP partea de patinoar. Noi am vizualizat aşa: sunt 1.800 de metri pătraţi de patinoar, este o dimensiune de patinoar olimpic. În Câmpulung nu ne trebuie un patinoar olimpic. Imaginaţi-vă doar atât: că patinoarul pe care l-am avut în Piaţa Primăriei a avut 300 de metri pătraţi şi acolo vorbim de 1.800 de metri pătraţi. Am spus că este suficient jumătate şi jumătatea care o să fie patinoar, vara, să fie pentru role. Cealaltă jumătate am gândit-o pentru tot felul de forme de skateboard, să mergi cu bicicleta.“, a declarat primarul Elena Lasconi.
În completarea acesteia, arhitectul şef Mădălina Zăgărin spunea că: „Am contactat nişte specialişti care fac parte din echipa de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”. Echipa respectivă este formată din profesori şi asistenţi universitari, care urmează să ne întocmească un studiu de fezabilitate atât pentru Băile „Kretzulescu”, cât şi pentru Parcul „Kretzulescu”, deoarece sunt nişte monumente sensibile şi atunci avem nevoie de o echipă de specialişti adevăraţi care să poată să ţină în mână un proiect de-o asemenea sensibilitate. Dumnealor au ajuns la concluzia că, în primul rând, trebuie făcut un masterplan pe toată zona respectivă, că nu se poate să individualizăm nişte bucăţele şi să le implementăm punctual. Ci zona respectivă are un caracter aparte şi trebuie făcut un masterplan. Iar, în al doilea rând, nu se prestează în niciun caz piste de skateboard într-un astfel de monument de clasa A. Patinoarul, da, pista de skateboard, nu. Nu avem încă un răspuns final de la dumnealor, însă, în principiu, la primele discuţii cu respectivele somităţi, profesori universitari şi asistenţi universitari, nu se pretează să facem în Parcul “Kretzulescu” pistă de skateboard.” Potrivit primăriţei Elena Lasconi, va fi cerută părerea profesioniştilor şi pentru peretele de escaladă.
„Timbrul de Arhitectură” este un program de finanţare destinat monumentelor istorice. „Noi, acum, accesăm finanţare exclusiv pentru studii. Există două tipuri de finanţări: pentru studii şi pentru conversie propriu-zisă sau pentru reabilitare propriu-zisă. Când vom avea studiile finalizate, ne vom gândi pe ce sursă de finanţare vom promova intervenţia.”, a explicat arhitectul şef Mădălina Zăgărin.