23/04/2025

Nu-ţi da foc agoniselii de o viaţă!

La nivelul judeţului Argeş, în finalul săptămânii trecute şi începutul săptămânii curente, pompierii au intervenit pentru stingerea a 59 de incendii de vegetaţie uscată, care au dus la afectarea a zeci de hectare de teren, a unui depozit de mase plastice, o locuinţă, o anexă şi alte materiale depozitate prin gospodăriile cetăţenilor. În cazul acestui tip de incendiu, flăcările se întind cu repeziciune pe o suprafaţă mare de teren, viteza de propagare crescând în cazul în care sunt întreţinute de vânt, iar salvatorii depun un efort considerabil pentru a opri arderea.

Pe timpul intervenţiilor pompierilor, aceştia au identificat patru persoane, care au fost sancţionate de către inspectorii de prevenire ai ISU Argeş cu amenzi în cuantum total de 10.000 lei, pentru generarea unor astfel de arderi necontrolate.

De asemenea, pompierii atrag atenţia asupra faptului că incendiile de vegetaţie uscată se pot propaga la locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, etc., punând în pericol viaţa oamenilor şi provocând pagube materiale semnificative.

Pentru evitarea unor situaţii de urgenţă în care focul poate scăpa de sub control, militarii vă roagă să respectaţi următoarele prevederi generale:

  • condiţii meteorologice fără vânt;
  • colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
  • executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  • curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
  • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  • asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
  • supravegherea permanentă a arderii;
  • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
  • interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Totodată, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, conform HGR nr. 537/2007, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:

  • arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
  • amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!