20.6 C
Campulung Muscel
21/07/2024

ADEVĂRUL CREŞTIN

(continuare din numărul trecut)

6.Despre credinţă
Temelia credinţei
Popor creştin amărât şi pipernicit, care eşti doborât la pământ de cel mai mic vânt de împotrivire, tu nu poţi lupta cu furtuna, pentru că nu eşti aşezat pe temelie prin simpla credinţă şi nu cunoşti taina fericită a umblării prin credinţă, adică drumul pe care, chiar în întunericul cel mai adânc, te încrezi în Dumnezeu pe temeiul Cuvântului şi al lucrării de mântuire deplin terminate în Hristos. Satan se foloseşte de simţămintele noastre aşa cum se foloseşte pianistul de clapele pianului. Pentru a-i chema pe oameni la Dumnezeu, trebuie să dezvoltăm în noi o dragoste curată, dezinteresată, să primim capacitatea de a-L iubi de dragul Lui, nu de dragul succesului, al fricii şi chiar al mântuirii. Credinţa îşi are centrul în Dumnezeu; nu într-o făgăduinţă, ci în Dumnezeul făgăduinţei. Firea pământească nu-L vede pe Dumnezeu nicăieri, nici chiar în lucrurile duhovniceşti. Firea nouă îl vede pe Dumnezeu peste tot, chiar şi în lucrurile pământeşti. Întoarcerea la Dumnezeu nu este serioasă, nu este adevărată decât în clipa când am văzut prăbuşindu-se orice speranţă de a găsi un singur atom de credinţă, de încredere sau de bucurie în ceva care să pornească de la noi înşine.
Credinţa, baza mântuirii
Ceea ce, vai, le lipseşte creştinilor este credinţa de care au nevoie pentru a se folosi de frumoasa lor moştenire. Până când omul nu ajunge să se odihnească cu simplitate şi încredere pe lucrarea desăvârşită a lui Hristos, nu se poate spune că are ceea ce se cheamă mântuire, în înţelesul ei complet.
„Doamne, sfinţenia Ta care, în Hristos, poartă păcatele noastre, iubirea Ta, care are răbdare cu păcatele noastre şi vrea să locuiască cu noi, ne fac să ne prăbuşim înaintea Feţei Tale. O Dumnezeule, iubirea aceasta, care întrece orice cunoştinţă, mă copleşeşte! Te rog mult, las-o să lucreze, până când Eul meu se va ascunde şi va dispărea dinaintea slăvitei Tale Prezenţe, aşa încât să rămâi Tu totul în toate! Doamne, Sfinte Dumnezeule, Te rog smereşte-mă!”
Pocăinţa şi credinţa
Nimeni nu poate fi cu adevărat smerit până când n-a atins latura cerească a Crucii: „împotriva Ta am păcătuit!” Doar aici omul găseşte viaţă, neprihănire şi bunăvoinţă dumnezeiască. Atunci a sfârşit-o pentru totdeauna cu Eul. „O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7.24) sau: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut, de aceea mi-e scârbă de mine…” (Iov 42.5-6). Fericită e partea credinţei. Să se încreadă poate şi copilul cel mai mic, şi nu numai copilul, căci Dumnezeu ne poate face copilaşi pe noi, nişte oameni pervertiţi. Cum se poate naşte din nou un om bătrân? La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă! Pocăieşte-te dar de necredinţă şi de umblarea după experienţe creştineşti şi mergi înainte sprijinit pe Cuvântul scris şi pe credincioşia Mântuitorului tău, chiar dacă ţi s-ar părea că trebuie să calci cu piciorul în gol. Lasă-te să cazi! Deşi ai avea senzaţia că te prăbuşeşti în prăpastie, cazi tocmai în braţele Păstorului tău…
Mântuirea este actuală
Domnul Isus mă izbăveşte acum. Acesta este, de fapt, secretul odihnei şi al biruinţei. Dacă pot spune: „Domnul Isus este în clipa aceasta tot ce L-a făcut Dumnezeu să fie pentru mine: Viaţa mea, Puterea mea, Pacea mea”, atunci n-am decât să mă bizui pe adevărul acesta, să-l adopt şi voi avea din momentul acela, tot ce îmi trebuie. În timp ce accept, prin credinţă, faptul că Dumnezeu m-a aşezat în Hristos şi-mi iau în El locul pe care mi l-a pregătit Tatăl, atunci sufletul meu poate spune cu deplină linişte: „Eu rămân acum în Domnul Isus.” Deci să rămânem în El! Lucrarea lui Hristos este o operă terminată. În cazul ei, totul este perfect şi definitiv. Nu beneficiem de această lucrare, decât prin credinţă. Duhul care vine de la Dumnezeu pentru cei ce se alipesc de El, aceasta e credinţa. Credinţa în viaţa creştină este primul şi singurul lucru care-I place lui Dumnezeu şi care aduce binecuvântare. Numai când am învăţat să nu ne mai bazăm pe noi înşine şi să ne punem doar în Dumnezeu toată nădejdea, intrăm prin credinţă în viaţa Noului Legământ, dincolo de perdea, în Locul preasfânt. Fără aceasta, viaţa creştină este nesatisfacătoare; ea rămâne mereu slabă şi şovăitoare.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu. Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!