(continuare din numărul trecut)
5.Despre rugăciune
Viaţa de rugăciune
3.Cum se păstrează ritmul unei vieţi de rugăciune
Cine nu vrea să fie surprins de păcat, nici să fie trântit la pământ de Vrăjmaş, trebuie să-şi ţină mereu urechea deschisă pentru îndemnurile Domnului. “Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă!” Aceasta trebuie să fie rugăciunea noastră zilnică. Cine ştie să vegheze este atent mai ales la părţile lui slabe. Pentru că avem un Vrăjmaş deosebit de periculos, trebuie să evităm cu grijă ceea ce el ar putea trezi în noi şi ceea ce ne-ar putea pune în atingere sau în relaţie cu el. Ispitele care-şi au sediul în carnea şi sângele nostru nu pot fi învinse decât dacă nu stăm de vorbă cu ele. Cine se ia la luptă cu aceşti duşmani şi îi priveşte în faţa este înfrânt înainte de a începe lupta; a căzut în cursă. În astfel de ispite, avem nevoie de credinţă şi sinceritate. Acum se vede dacă a fost răstignită carnea cu dorinţele şi poftele ei. „Când încercări îmi vin, ori Satan, ori păcatul, / Eu în Domnul Isus m-ascund şi-n nimeni altul.” Sforţările proprii ne derutează şi ne istovesc. Se înţelege că o astfel de viaţă nu-i posibilă decât dacă am sfârşit-o cu viaţa noastră proprie. Înseamnă să jucăm teatru, dacă punem gărzi împotriva unui duşman cu care, de fapt, în ascuns, suntem aliaţi. De egoism şi mândrie nu putem scăpa decât dacă ne simţim bine în umilinţă. Câtă vreme nu ne-am smerit profund şi n-am rupt-o cu orice fel de mândrie, Satan va avea de unde să ne apuce, ca să ne atragă în cursă.
Însă poate s-o rupă cu mândria numai cel ce s-a cufundat mult în har. „Fiţi înţelepţi şi vegheaţi” zice Petru (1 Petru 5.8). Fără cumpătare şi sobrietate, vegherea este imposibilă. Orice necumpătare în mâncare şi băutură, în relaţiile conjugale sau în orice alt domeniu, tot ce întrece măsura în ocuparea cu literatura şi cu arta, în citirea ziarelor etc., îngreunează inima, slăbeşte credinţa şi tulbură privirea spre Domnul Isus. Orice fel de exces aduce adormire în trup, suflet şi duh. Viaţa noastră şi cu ea întreaga noastră fiinţă, trebuie ţinută sub disciplina Duhului Sfânt (1 Corinteni 9.27). Vegherea şi cumpătarea ne sunt necesare, pentru că noi avem de a face cu puterile întunericului. Nimic nu urăşte Satan mai mult decât credinţa, pentru că prin ea este Dumnezeu proslăvit şi prin ea noi suntem plăcuţi înaintea Lui. Acela care, prin credinţă, vrea să ducă o viaţă de rugăciune să ştie că-şi atrage ura prinţului întunericului. Se dă o luptă pe viaţă şi pe moarte. Dar cine rămâne în Dumnezeu şi se încrede în Marele Preot n-are de ce să se teamă. Hristos îi vine în ajutor. Sângele Lui vărsat pe Golgota îl biruie pe Vrăjmaş, sub orice formă s-ar apropia el de noi. Ce măreaţă este vestea aceasta! Retrage-te, deci, în cămăruţă, stăruie în rugăciune, fă tot felul de rugăciuni, pătrunde până în prezenţa lui Dumnezeu şi vei învinge. Te vei bucura de slava unei sfinte vieţi de rugăciune. Harul îţi stă la îndemână. Ia-1 şi trăieşte spre slava lui Dumnezeu!
4.Cine întreţine o viaţă de rugăciune?
„Căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm” (Romani 8.26). Nu e întotdeauna uşor să rămânem în rugăciune, pe culmile puterii. Suntem înconjuraţi de mulţi vrăjmaşi care caută să înăbuşe în noi duhul de rugăciune. Printre aceştia, se numără lenea noastră firească unită cu slăbiciunea şi neştiinţa. Acestea micşorează râvna noastră pentru rugăciune şi ne fac incapabili să ne rugăm aşa cum Îi place lui Dumnezeu. Atunci rugăciunile ne sunt reci şi slabe şi nu ajung până la tronul Celui Veşnic. Se mai adaugă neştiinţa în ceea ce priveşte voia lui Dumnezeu, care ni se face cunoscută prin călăuzirea de sus. De aceea avem nevoie de ajutoare care să ne sprijine în rugăciune. Slavă Domnului că avem astfel de ajutoare! Primul ajutor pentru întreţinerea unei vieţi de rugăciune este Mijlocitorul şi Marele nostru Preot, Domnul Isus Hristos (1 Ioan 2.2). El ne reprezintă la tronul Tatălui. De aceea, El Se mai numeşte şi Cuvântul lui Dumnezeu. Aaron este un măreţ simbol al Marelui nostru Preot. Moise se scuza înaintea lui Dumnezeu că el nu are o vorbire uşoară, că este greoi la limbă şi de aceea, nu poate merge la faraon. Atunci Dumnezeu i-a răspuns: „Iată, Aaron este fratele tău, are vorbirea uşoară şi el îţi va figură.”(Exod 4.14-16). Însuşi Moise îl prefigurează pe Fiul lui Dumnezeu. Când poporul a mers înaintea lui Dumnezeu la muntele Sinai, a zis: „Vorbeşte-ne tu însuţi, şi te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim” (Exod 20.19). Aşa este şi cu noi. De câte ori nu avem şi noi în rugăciune o limbă greoaie, dar Marele nostru Preot este gura noastră. De aceea ne-a şi poruncit să ne rugăm în Numele Lui (Ioan 16.23). Ca un Mare Preot veşnic, cu o preoţie netrecătoare (Evrei 7.21), El mijloceşte pentru noi. Prin El avem intrare la Tatăl, cu deplină încredere.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3.
Telefon contact: 0745.021.424