37.4 C
Campulung Muscel
16/07/2024

Scrisori din Câmpulung de Adrian Săvoiu

Amintiri din anii copilăriei câmpulungene

Ca oricărui copil, mi-au plăcut poveștile. Dar, oarecum surprinzător, nu m-am dat niciodată în vânt după ele. Până am învățat să deslușesc slovele, Mama era mereu mirată că nu-i ceream, ca toți ceilalți copii, să-mi citească povești. În schimb, eram fascinat să ascult întâmplări adevărate, mai ales despre sălbăticia muntelui, cu urși și lupi. Astfel de povestiri aș fi ascultat ore întregi, fără să mișc.

În şcoala primară, să fi avut vreo 9 ani pe atunci, am mers cu ai mei la o familie de prieteni ca să petrecem revelionul, undeva în apropierea Câmpulungului, peste platoul Gruiului, la Bughea de Sus. A fost primul meu revelion cu televizor. Atunci am văzut-o pentru prima oară pe Maria Tănase cântând, despre care Tata spunea că nu are egal printre interprete. Ne-am întors spre casă către ora 3 dimineaţa şi pe platoul îngheţat al Gruiului nu era ţipenie de om. Se lăsase un ger aspru şi zăpada scârţâia sub picioare. Luna lumina dealurile din jur, dar şi munţii din spatele nostru. Pe drum, cum mergeam între ai mei, mă uitam tot timpul în urmă. Nu făceam câţiva paşi şi iarăşi priveam înapoi. De la o vreme, Mama a observat şi m-a întrebat de ce mă tot întorc aşa.
-Vreau să văd dacă vin lupii pe urmele noastre, i-am spus eu înfiorat, sub impresia teribilelor întâmplări cu lupi pe care le tot auzeam povestite de cunoscuţi ai părinţilor.
Din descrierile lor ştiam că li se văd ochii de la mare distanţă, sclipind în noapte. Însă în noaptea aceea n-am văzut nicio sclipire a ochilor de lup. Deşi aveam încredere deplină în curajul Tatei, mi-a fost frică tot drumul până să intrăm în oraş.
În lunile de iarnă, lupul era mereu prezent în imaginaţia mea de copil. Auzisem destule povestiri despre lupii care coborau de la munte în satele de lângă Câmpulung şi intrau în gospodăriile oamenilor, de unde înşfăcau câte o oaie sau un porc. Nu de puţine ori, noaptea, mă uitam pe geam în curtea casei ca să văd dacă nu cumva lupul dă o raită pe acolo. Din siguranţa camerei mele, eram foarte dezamăgit că nu reuşeam să-l văd niciodată.
Cunoscându-mi pasiunea pentru lupi, când eram în primul an de gimnaziu, Mama mi-a cumpărat de la librărie o carte cu descrieri şi cu multe desene despre acest animal care exercita o adevărată fascinaţie asupra mea în anii aceia. Printre altele, am aflat că puteam deosebi pe zăpadă o urmă de câine de o urmă de lup, căci lupul are laba mult mai mare şi mai lată. După ce am citit cartea, am ieşit adesea în iarna aceea pe Grui cercetând urmele lăsate pe zăpada proaspătă. Câteodată, printre urmele de câine, mi se părea că le recunosc pe cele de lup, atât de mult căutate şi, uitându-mă înfiorat în jur, îmi şopteam: „Da, cu siguranţă, azi-noapte a trecut lupul pe aici!”
Pe când ai mei îşi construiau casa din strada Parcul Mirea nr. 11, unul dintre salahorii care lucrau cu meşterii constructori, pe nume Nae Zăbavă, locuitor în Mălin (Bughea de Sus), fusese cu vreme în urmă cioban la munte. De la el am auzit atunci multe întâmplări cu lupi şi urşi şi aş fi vrut ca povestirile lui despre întâlnirile neaşteptate cu animalele sălbatice să nu se mai termine niciodată. Una dintre ele, ascultată sub şopronul din curtea noastră unde ţineam materialele de construcţie pentru casă, mi-o amintesc perfect şi astăzi. O ploaie iute de vară îi adunase laolaltă sub şopron, la adăpost, pe meşterii constructori şi salahori. Nae Zăbavă, ars de soare, puternic ca un taur, ne-a spus atunci, în acel Han al Ancuţei improvizat, una dintre povestirile lui. Era tot ce îmi plăcea mai mult!
Aprinzându-şi o ţigară, omul ne-a istorisit o întâmplare de pe când era cioban, cu un lup care i-a furat o oaie de la stână şi a fugit cu ea în gură la vale, într-o râpă. Ciobanul s-a dus cu bâta pe urmele lui. Cum oaia era prea grea, l-a ajuns în cele din urmă pe lup. Animalul, ameninţat cu bâta, a mârâit furios şi a lepădat din gură oaia aproape moartă. Apoi Nae Zăbavă a luat mioara la spinare şi a plecat spre stână. Dar pe drumul de întoarcere, oaia parcă se făcea din ce în ce mai grea, până într-atât încât ciobanul n-a mai putut înainta. A dat să se odihnească şi, rotindu-şi capul, ce să vadă? Lupul se luase după el şi apucase de oaia muribundă, căreia nu-i mai dădea drumul. De necrezut: Nae Zăbavă trăgea de o parte şi lupul din cealaltă! Speriat, ciobanul a lăsat oaia jos. Lupul a mârâit din nou, ameninţător, arătându-şi colţii. Ciobanul a început să se teamă pentru viaţa lui, pentru că lupul voia cu orice preţ să-şi recupereze oaia pierdută şi nu s-ar fi dat în lături de la nimic.
Atunci Nae Zăbavă şi-a fluierat, cum numai el ştia, câinii ciobăneşti de la stâna din depărtare şi, cu mare larmă, câinii i-au venit imediat în ajutor stăpânului ajuns la ananghie. Când i-a auzit, lupul a şovăit o clipă. Apoi, a dat drumul oii din gură şi a rămas lângă ea, nerenunţând la luptă şi ameninţând în continuare. Câinii l-au încolţit însă pe lup şi l-au pus pe fugă, iar ciobanul a scăpat nevătămat.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!