ADEVĂRUL CREŞTIN
(continuare din numărul trecut)
„Isus (…) S-a dus iarăşi la munte, numai El singur” (Ioan 6.15). Sufletul omului se mişcă întocmai ca un pendul între timp şi veşnicie. Dacă se îndreaptă spre timp, se leagă de lucrurile lumii acesteia şi se depărtează de originea lui divină. Dacă se întoarce spre veşnicie, atunci uită de făptură, de mediul înconjurător, de zarva lumii şi găseşte singurătatea plină de linişte. Aici descoperă adevărata slobozenie, căci se reîntoarce în Dumnezeu. Dumnezeu este adevăratul loc de odihnă, cea mai înaltă bucurie şi cea mai fericită plăcere. „Aici găsesc odihnă, aici aflu mulţumire. De aceea, eu merg pe fericitele Lui urme.”
Pentru un suflet care, prin exerciţiu, s-a deprins să trăiască o viaţă de evlavie în prezenţa lui Dumnezeu, timpul este ca veşnicia şi veşnicia ca timpul. Pentru a câştiga deprinderea aceasta de a rămâne mereu în Dumnezeu, trebuie să căutăm necurmat liniştea, singurătatea, reculegerea. Trebuie ca sufletul nostru să iasă dintre limitările creaturii, să caute liniştea şi abia apoi să se deprindă cu evlavia. Ferice de acela care procedează astfel! El va avea parte de pace sufletească şi de mare fericire. Singurătatea, în linişte deplină, a fost adesea mult căutată de sfinţii lui Dumnezeu. Ce fericit trebuie să se fi simţit Adam, înainte de Cădere, în liniştea grădinii Edenului! Ce scumpe erau vizitele pe care i le făcea Dumnezeu! Paradis pierdut! Enoh a umblat 300 de ani cu Dumnezeu.
Dragul meu, caută şi tu starea aceasta fericită! Avraam şi-a părăsit patria, prietenii, rudele, a părăsit totul şi a plecat unde-l chema Dumnezeu. Iacov şi Isaac, patriarhii aleşi, n-au avut aici patrie. Au rămas străini şi călători şi au slujit în linişte Dumnezeului celui veşnic. Mai înainte de a putea să scape poporul din robia Egiptului, Moise a trebuit să petreacă 40 de ani în pustia Madianului, în linişte. Marele reformator Ilie, care a restabilit închinarea după Vechiul Legământ, şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă în liniştea pustiei. Ioan Botezătorul a trăit în pustie. Acolo a predicat el pocăinţa şi a pregătit calea Domnului. Însuşi Domnul nostru a trăit în singurătate. Destul de des, El Se retrăgea dintre oameni. Când a început să-Şi îndeplinească misiunea Sa mesianică, a fost dus de Duhul în pustie, unde a rămas 40 de zile. Dacă urmărim viaţa Sa sfântă, găsim că Se retrăgea iar şi iarăşi din zgomotul timpului în liniştea veşniciei. Avea nevoie să fie numai El singur cu Tatăl. Când entuziasmul greşit al poporului a vrut să-L facă Împărat, pentru că înmulţise pâinile, El S-a retras iarăşi în munte, numai El singur. Mai înainte de a începe să predice Vestea cea Bună, Pavel, marele apostol al Neamurilor, a petrecut 3 ani în liniştea Arabiei. Şi ceilalţi apostoli şi-au petrecut o mare parte din viaţă în singurătate, şi numai aşa au ajuns în stare să umple lumea întreagă cu Evanghelia. Bernand, Luther, Calvin, Wesley, Zinzendorf, se poate spune că toţi oamenii lui Dumnezeu, din al căror suflet au curs râuri de apă vie, au simţit adesea nevoia să se retragă în pustie. Acolo au căpătat puteri noi, lumină nouă, pentru a putea sluji într-un duh profetic unei lumi ameninţate de moarte veşnică. Dorul pe care l-au simţit sfinţii aceştia înăuntrul lor, anume de a ieşi din timp pentru a găsi pe Dumnezeu în liniştea veşniciei şi a fi umpluţi de puterea Lui, dorul acesta se găseşte şi în inima fiecărui copil al lui Dumnezeu.
Lăuntrul nostru tânjeşte după linişte, după singurătate, după întâlnirea cu Dumnezeul cel sfânt. Încă din Vechiul Testament, Dumnezeu spune prin gura profetului: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” (Isaia 30.15). În altă parte citim: „Toată carnea să tacă înaintea Domnului, căci El S-a sculat din sfânta Lui locuinţă.” În Noul Testament este la fel. Pavel îndeamnă pe credincioşi în Numele Domnului: „Căutaţi să trăiţi în pace.” Dacă ai recunoaşte lucrul acesta, ţi-ar fi de folos şi ţie. Sufletul tău caută pe Dumnezeu. Pe El nu-L poţi găsi în zgomotul vremii de azi. Ieşi din vârtej şi din larma lumii acesteia, caută singurătatea, îndreaptă-te spre veşnicie şi vei găsi pe Dumnezeu. Atunci ţi se vor deschide din nou izvoarele harului.
Ce plină este lumea noastră de agitaţie şi de zgomot! Evenimentele de fiecare zi ne copleşesc. Cine le poate suporta? Nu-i de mirare că suntem aşa de apăsaţi şi bolnavi sufleteşte. Spitalele de boli nervoase sunt pline, şi în fiecare zi întâlnim oameni care şi-au pierdut liniştea lăuntrică şi sfânta singurătate cu Dumnezeu. El să ne ajute să urmăm pilda creştinilor de altădată, să căutăm mai mult singurătatea, să-L întâlnim pe Dumnezeu în liniştea sufletului, pentru ca El să ne umple din nou cu puterile Lui minunate. Atunci nu ne vom mai teme de nici o prăbuşire sufletească, ci plini de puterea Lui, vom câştiga biruinţa asupra tuturor potrivnicilor noştri. În corturile celor drepţi, răsună cântări de biruinţă. Timpul pe care-1 petrecem înaintea Domnului, în părtăşie liniştită cu El, exercită din ce în ce mai multă influenţă înviorătoare asupra noastră.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”,
de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424