34.1 C
Campulung Muscel
12/07/2024

Despre rugăciune Rugăciunea şi lucrarea lui Dumnezeu

E ruşinos pentru un creştin să vorbească despre propria sa biruinţă. Biruitorul trebuie să se stăpânească pe deplin, aşa încât biruinţa să fie întotdeauna biruinţa Domnului nu a noastră. El este Biruitorul şi, prin El, noi suntem mai mult decât biruitori. Bucuria lui Pavel era să fie prizonier al Domnului Isus Hristos. Din toate scrierile apostolului Pavel, rezultă că, după ce am luat hotărârea să ne identificăm cu Domnul Isus, în moartea Sa, viaţa de înviere a Domnului Isus pătrunde întreaga noastră fiinţă. Avem nevoie de o putere dumnezeiască pentru a trăi viaţa Fiului lui Dumnezeu într-un trup muritor. Duhul Sfânt nu vine numai ca un oaspete oarecare; El pătrunde peste tot şi ia totul asupra Lui; partea mea este să umblu în lumină şi să execut tot ce-mi descoperă El. Dacă am luat hotărârea lăuntrică cu privire la păcat, mi-e uşor să socotesc că, de drept şi de fapt, eu sunt mort faţă de păcat, pentru că viaţa Domnului Isus e mereu prezentă în mine. Şi după cum există un singur fel de oameni sfinţi, tot aşa există un singur fel de sfinţenie: sfinţenia Sa, care-mi este dată mie. Dumnezeu plantează în mine sfinţenia Fiului Său, şi eu aparţin, duhovniceşte, unei noi ordini.
La cererea apostolilor: „Doamne, arată-ne pe Tatăl!” Domnul dă imediat răspunsul: „Este aici”. Tatăl ori este mereu aici, ori nu este nicăieri. Aşteptăm ca Dumnezeu să Se arate copiilor Săi? Dumnezeu Se arată numai în copiii Săi. Vrem să fim conştienţi de Dumnezeu. Nu putem să fim conştienţi numai de noi înşine şi să rămânem, totuşi, sănătoşi. Cunosc eu pe Domnul meu cel înviat? Cunosc puterea Duhului Care locuieşte în El? Sunt eu, în ochii lui Dumnezeu, destul de înţelept şi, în ochii lumii, destul de prost, încât să stau ancorat de ceea ce a spus Domnul Isus Hristos, sau părăsesc poziţia supranaturală pe care orice lucrător pentru împărăţia lui Dumnezeu este chemat s-o menţină, adică încrederea nemărginită în Domnul Isus? Dacă folosesc altă metodă, mă abat de pe Cale, căci Domnul nostru ne-a spus: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile…” (Matei 28.18-19).
Rugăciunea de mijlocire
Ce lucru minunat este mijlocirea! Hristos I Se consacră deplin şi în tot timpul. Aşa îşi exercită El preoţia. Doriţi ca alţii să fie mântuiţi? Mijlociţi pentru ei. Daţi-vă pe voi înşivă ca o jertfa vie, pentru semenii voştri, ca să fiţi umpluţi de Duhul Sfânt şi consumaţi de flacăra Lui. Fiţi convinşi că mijlocirea poate face să se coboare binecuvântarea din cer. Legaţi inseparabil aceste două lucruri: pe de o parte, în Hristos, mijlocirea necurmată şi puterea de a mântui în chip desăvârşit; pe de altă parte, în noi, experienţa unei mântuiri complete şi a unei mijlociri neîntrerupte. Să nu uităm că:
1.Noi suntem în Hristos
2.Cristos este în noi
Dacă ştim numai că suntem în Hristos, atunci vom rămâne pasivi şi slabi; iar dacă ştim numai că Hristos este în noi, viaţa ne devine obositoare şi simţim mereu că ne lipseşte ceva. Numai una din aceste două realităţi nu-i de ajuns. Viaţa noastră firească trebuie dată nimicirii pas cu pas, pentru ca Domnul Isus să poată avea tot mai mult loc în noi. Lucrarea lui Dumnezeu în Iacov face loc pentru Dumnezeul lui Isaac. „Şi nu ne duce în ispita…”
Această cerere este totodată un act de adorare. „Doamne, ştiu că toate împrejurările sunt în mâna Ta. Să nu sune clopotul pentru mine decât atunci când permiţi Tu şi să nu stau afară decât atât cât mă laşi Tu! Nu mă duce în ispită! Eu atârn de Tine.” Toate pot fi folosite spre încercarea noastră: bucuria, ca şi întristarea. Toate caută să ne depărteze de Dumnezeu şi să ne cufunde într-ale noastre: izbânzile, ca şi insuccesele. Diavolul stă acolo ca să otrăvească şi să prăpădească totul. Sunt mereu de faţă două forţe: Dumnezeu, ca să ne încerce, şi Satan ca să ne otrăvească şi să ne depărteze de Dumnezeu. De aceea roagă-te aşa: „Doamne, eu îmi încredinţez, în mâinile Tale simţirile mele, gândurile mele, ochii şi urechile. Ziua şi noaptea, stai între mine şi oameni! Păzeşte-mă de mine însumi! Păzeşte-mă să nu vin în atingere cu nimeni! Stai Tu între mine şi orice om! Eu nu voi fi zidit de om, ci voi fi dărâmat dacă nu eşti Tu la mijloc. Oamenii nu pot să-mi facă nici un bine, decât prin mijlocirea Ta. Mână care nu oboseşti, ţine-mă tare!”
Trebuie să ne recunoaştem incapabili de a-I înţelege Cuvântul, de a-L ruga sau de a-L adora fără intervenţia Duhului Sfânt. Legalismul este, de obicei, marele obstacol în calea unei înţelegeri sănătoase a doctrinei Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este puterea sfinţeniei în cel credincios, aşa cum Legea este puterea păcatului pentru cel ce se aşează sub ea. Legea are de a face cu carnea, Duhul Sfânt locuieşte în firea cea nouă. Trebuie să arătăm că nu trăim pentru noi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat. Atunci vom experimenta, cu siguranţă, puterea Duhului Sfânt. Suntem în pustie, dar în loc să bem apă din stâncă, avem în noi înşine un izvor din care curg râuri de apă vie.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”,
de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!