19.1 C
Campulung Muscel
19/06/2024

(continuare din numărul trecut) 4.Despre tăcere, ascultare şi smerenie Condiţiile ascultării

Se înţelege că ascultarea trebuie să fie raţională. Asta înseamnă că ea trebuie să fie de acord cu poruncile lui Dumnezeu. În toate lucrurile, adică în rugăciune, în veghere, în lucrare, ascultarea trebuie să fie dreaptă, simplă şi raţională. Sunt oameni care vor să fie ascultători faţă de adevăr, dar câtă lipsă de raţiune, de modestie şi câtă încăpăţânare nu este în viaţa lor de ascultare! Departe de noi lucrurile acestea!
Apoi ascultarea noastră trebuie să fie curată şi sinceră. Scopul ei să fie numai slava lui Dumnezeu. Trebuie să ascultăm în mod dezinteresat. Ascultarea este interesată, chiar şi atunci când o practicăm pentru a dobândi viaţa veşnică, pentru a nu merge la pierzare. Slava lui Dumnezeu trebuie să ne stea pe inimă mai mult decât fericirea noastră proprie. Urmărirea slavei lui Dumnezeu dă ascultării noastre adevărata curăţie. Ascultarea pentru un anume avantaj, face din noi un fel de salariaţi. Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu caută binele pentru slava Domnului lor. Dacă Dumnezeu este lăudat şi proslăvit, lauda şi proslăvirea lui Dumnezeu sunt pentru ei cea mai mare răsplată. Iubirea dezinteresată trebuie să fie motorul vieţii noastre de ascultare.
Mai departe, ascultarea noastră trebuie să fie bucuroasă. Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu bucurie. „Fiţi primitori de oaspeţi între voi fără cârtire” (1 Petru 4.9). Cine primeşte oaspeţi cârtind, nu este ascultător faţă de adevăr. El poate avea pe dinafară o faţă veselă, dar dacă inima se răzvrăteşte, şi-a pierdut răsplata. Inima, ca şi faţa şi toată comportarea trebuie să reflecte bucurie şi mulţumire sau voie bună; numai aşa ascultarea este veritabilă.

Ascultarea trebuie să mai fie grabnică şi plină de râvnă. Adevărata ascultare nu ştie ce este ezitarea. Ea este totdeauna gata să facă ce-i cere adevărul. Ea se bucură că poate să slujească numaidecât Domnului ei. Îngerii, aceste duhuri puternice, execută poruncile Celui Veşnic cu iuţeala fulgerului. Despre Avraam citim că s-a sculat dis de dimineaţă ca să împlinească prin ascultare porunca Domnului său şi să jertfească pe fiul lui. Aşa să fie şi ascultarea noastră! Generalul Booth a fost întrebat odată care este taina vieţii lui roditoare. El a răspuns: „Niciodată n-a fost nevoie ca Dumnezeu să-mi spună un lucru de două ori”. El era ascultător, şi de aceea Dumnezeu era cu el. Copiii lui Dumnezeu care s-au obişnuit să asculte grabnic de adevăr şi care au pierdut obiceiul de a mai duce tratative cu carnea şi sângele, aceştia propăşesc, şi Dumnezeu le dă izbândă.

Ascultarea noastră trebuie să fie curajoasă şi energică. Pentru inima ascultătoare, nu-i nimic greu şi nimic cu neputinţă, pentru că ea rămâne în credinţă. ,,Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede”. Dar această ascultare hotărâtă şi energică nu se laudă deloc cu privire la ceea ce poate să facă. Ea nu-şi caută slava în astfel de lucruri, căci este smerită, şi ceea ce a făcut pentru Dumnezeu a făcut. Fericirea ei este să-şi facă din plin datoria. Ascultarea trebuie să fie din inimă. Cine nu vrea să mai lucreze în alt scop decât pentru slava lui Dumnezeu, acela vede, în tot ce face, mâna Lui plină de îndurare. Fără nici o împotrivire, în ascultare de adevăr, el face tot ce aşteaptă Dumnezeu de la el. Nu există văicăreli, chiar când Dumnezeu îi cere jertfe mari. Unde sunt văicăreli, lipseşte iubirea profundă pentru Dumnezeu. Cine-şi simte datoria ca o povară, acela încă n-a învăţat ce înseamnă să-ţi dai viaţa pentru Domnul.

În sfârşit, adevărata ascultare trebuie să fie făcută cu smerenie. N-a existat nici un singur om sfânt care să fi fost ascultător, dar nu şi smerit. Cât de smerit cu inima a fost Domnul şi Împăratul nostru, şi tocmai de aceea a fost ascultător până la moarte de cruce. Ce ascultători au fost Pavel şi toţi adevăraţii sfinţi, proorocii şi martirii! Ei s-au lăsat să fie scuipaţi în faţă, să fie bătuţi, dar au împlinit cu smerenie şi cu hotărâre tot ce ie-a cerut Dumnezeu. Ei ziceau către potrivnicii lor: „Judecaţi voi singuri, dacă este drept înaintea lui Dumnezeu, să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 4.19). Deviza lor era: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” Unde este adevărată umilinţă, este şi o lepădare de sine totală. În ascultarea de adevăr, oamenii aceştia au preferat să-şi dea viaţa decât să arate lipsă de credincioşie faţă de Dumnezeu. Iată, deci, unele condiţii pentru adevărata ascultare. Dacă le-am împlini pe toate, ce fericită şi bogată ar fi viaţa fiecăruia dintre noi! Adevăratul creştinism nu stă numai în credinţă, ci în ascultarea credinţei. Duhul Sfânt îl primesc numai cei care ascultă de El (Faptele Apostolilor 5.32). Îndurarea şi harul, orice binecuvântare dumnezeiască, chiar sănătatea şi viaţa lungă atârnă de ascultare. Biblia spune: „Dacă ascultă şi se supun, îşi sfârşesc zilele în fericire şi anii în bucurie, dar dacă n-ascultă, pier ucişi de sabie, mor în orbirea lor.” (Iov 36.11-12). Pe de altă parte, „este blestemat cine nu ascultă de cuvintele Legământului.” (Ieremia 11.3). Dumnezeu declară: „Mă voi răzbuna cu mânie şi urgie pe toate popoarele care n-ascultă”.

(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”,
de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!