20.2 C
Campulung Muscel
25/06/2024

3.Despre Sfânta Treime Cine are Duhul Sfânt (continuare din numărul trecut)

Evanghelia după Ioan se compune din două părţi importante: prima conţine revelaţia Fiului şi a lucrării Sale; a doua, revelaţia unei alte Persoane, tot divină, Care, după plecarea lui Hristos, îi va lua locul printre ucenici. Iată în ce constă întreg creştinismul: Hristos însuşi, ca obiect al credinţei, şi Duhul Sfânt, Persoana Care stabileşte slava lui Hristos în Biserică şi în fiecare creştin. „Mă sui Ia Tatăl Meu şi Tatăl vostru Ceea ce era Tatăl pentru Fiul va fi de acum înainte şi pentru fii. Ce a fost El pentru Acela Care a înlăturat păcatul, devine acum şi pentru cei ale căror păcate au fost înlăturate. Dreptatea lui Dumnezeu care, fără Cruce, ar fi adus pedeapsa asupra noastră, ne pune acum, pe cât posibil, în poziţia pe care o are Hristos înaintea lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu lucrează pe baza Crucii şi a învierii. Pe cei chemaţi, Domnul Isus îi recunoaşte ca fraţi după moartea şi învierea Sa.
În Sfânta Scriptură, temelia neclintită pe care ne-a zidit Capul nostru slăvit o reprezintă moartea, învierea şi înălţarea Lui. Ce este şi ce dă în plus viaţa de înviere faţă de viaţa veşnică? Diferenţa este aceea dintre victoria completă şi lupta cu moartea, dintre libertate şi robie, dintre odihna în Hristos şi chinul care constă în a urmări binele fără a-l putea face şi a evita răul în care eşti totuşi mereu antrenat. Starea aceasta din urmă este a omului care nu cunoaşte puterea eliberatoare a învierii lui Hristos. Viaţa pe care o primesc astăzi în Hristos este una neaservită Legii; ea n-are nimic de-a face cu pământul, nici cu prescripţiile lui. Este viaţa Celui ce m-a făcut să intru în deplină pace cu Dumnezeu, a Celui ce m-a pus în posesia propriei Sale relaţii cu Tatăl. Şi Domnul suflă Duhul Sfânt asupra ucenicilor tocmai pentru a le da viaţa aceasta sub forma ei cea mai condensată. El determină astfel noul etalon al vieţii pe care ei o posedau deja, atestând că ceea ce trăiau ei în trup era viaţa credinţei în Fiul lui Dumnezeu. Omul care se întoarce trebuie nu numai să se sprijine pe Domnul Isus, dar să şi mărturisească lucrul acesta. Mărturia se dă în faţa lumii, dar este convenabil ca ea să fie făcută şi înaintea copiilor lui Dumnezeu. Printre credincioşi sunt unii care au darul deosebirii duhurilor (1 Corinteni 12.10), şi aceştia au posibilitatea de a recunoaşte autenticitatea întoarcerii cuiva la Dumnezeu.
Biserica lui Dumnezeu a lucrat mereu în spiritul acestei reguli, ca la Corint de exemplu. Biserica tradiţională însă nu şi-a menţinut poziţia de popor aparte. Ea şi-a anexat lumea, a creştinat mulţimile, fără controlul credinţei individuale şi fără folos. Tot aşa credincioşii au călcat în picioare hotarele publice şi distinctive ale harului şi sfinţeniei şi, prin urmare, comiterea şi tolerarea păcatului au fost subestimate sau chiar trecute cu vederea. Dumnezeu dă creştinilor Duhul Sfânt cu scopul ca viaţa lor să fie trăită, zi de zi, sub puterea Duhului. Nimeni nu poate trăi o viaţă evlavioasă decât prin puterea Duhului Sfânt. Va putea cineva să trăiască o viaţă curată, o viaţă serioasă, ceea ce lumea numeşte o viaţă ireproşabilă, o viaţă de virtute şi de slujbă sârguincioasă, deci o viaţă plăcută lui Dumnezeu, în bucuria mântuirii şi a dragostei lui Dumnezeu? O trăire şi o umblare în puterea unei vieţi noi nu pot exista fără călăuzirea Duhului Sfânt. Starea de supunere absolută faţă de voia lui Dumnezeu, de credinţă lipsită de orice susţinere, credinţa în dragostea infinită, este cea mai înaltă aptitudine de care e capabil sufletul omenesc. Căutaţi-o cu simplitate de copil.
Există creştini preocupaţi numai de bucuriile lor, luând ca paravan citirea Bibliei şi rugăciunea. Se ocupă numai cu bucuria lor, cu pacea lor, adică nu vor să-L vadă pe Domnul Isus Hristos luând chip în ei, ci vor doar să profite de pacea şi bucuria pe care numai El le aduce. Acesta este primul pas pe un drum greşit.
Grupe de credincioşi care se roagă stăruitor iau fiinţă pretutindeni, fără să se facă vâlvă asupra acestui lucru, căci, de altfel, acesta este felul de lucru al Duhului Sfânt: să rămână ascuns de privirile oamenilor. Fără rugăciuni de felul acesta, biruinţa este imposibilă, după cum este scris: „Satan va lupta cu sfinţii şi îi va birui”. Un ucenic care rămâne în Dumnezeu este „după voia lui Dumnezeu”, iar presupusele lui hotărâri libere fac parte din planul mai dinainte stabilit al lui Dumnezeu. E ciudat? Cu neputinţă de înţeles şi în contradicţie cu logica? Da, şi în acelaşi timp un strălucit adevăr pentru un om sfânt. Lipsa unei culegeri de cântări inspirate şi de rugăciuni pregătite, care serveşte ca pretext unora pentru a pune în funcţiune liturghia sau a se reîntoarce la Psalmi, constituie dovada celei mai strălucite binecuvântări actuale a Bisericii lui Dumnezeu.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!