22/04/2025

Elena Lasconi: „Vrem să transformăm Câmpulungul într-un oraş verde şi avem o şansă extraordinară prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”

Câmpulung figurează între cele nouă oraşe din România înscrise într-un eveniment de amploare, „Rendez-vous aux Jardins”, derulat în perioada 4-6 iunie 2021, sub patronajul Institutului Naţional al Patrimoniului. Manifestările organizate de Primăria Câmpulung, în colaborare cu artişti locali, elevi de la aproape toate şcolile, cadre ale unităţilor militare, au inclus un picnic în „Poieniţa” Parcului „Ştefănescu”, o campanie de curăţenie în zonele preferate de iresponsabili, pentru debarasarea gunoiului, şi, dacă vremea permite, ziua de mâine este rezervată unui tur al parcurilor şi grădinilor istorice. Finalul acţiunii întinse pe durata a trei zile se va consuma în prezenţa directorului I.N.P., Ştefan Bâlici, şi a coordonatorului programului european „Rendez-vous aux Jardins” în România, Alexandru Mexi. Onoarea făcută municipiului nostru, de a fi acceptat în proiect, constituie un pas în direcţia propusă de Elena Lasconi: recunoaşterea ca oraş verde a unui loc care, la capitolul peisaj natural, stă pe o mină de aur.

 

#Primăriţa încearcă să repare distrugerea agresivă a „Poieniţei” prin plantarea de puieţi

„Poieniţa”, spaţiul în care au debutat acţiunile, sub genericul „Câmpulung – Oraşul Parcurilor şi al Grădinilor”, se reface după măcelul comis asupra ei, în mandatul trecut, când a fost distrusă o parte a pădurii, prin „decuparea” brutală a unui mal şi distrugerea unor arbori sănătoşi. Primăriţa Elena Lasconi a dispus îndreptarea răului, prin plantarea unor puieţi în zona afectată de defrişarea agresivă. Vineri, 4 iunie 2021, locul a prins viaţă graţie tinerilor talentaţi care i-au încântat, muzical şi vizual, prin lucrările expuse, pe câmpulungenii poftiţi la picnic.

Elena Lasconi şi-a propus reconstruirea a ceea ce s-a distrus în Parcul „Ştefănescu”, începând cu „Poieniţa”, în care vede un început al unirii comunităţii. „În cadrul evenimentului „Rendez-vous aux Jardins”, prin intermediul căruia participanţii îşi prezintă parcurile şi grădinile frumoase, noi arătăm ce avem în Câmpulung şi, slavă Domnului!, avem. Vrem să transformăm Câmpulungul într-un oraş verde şi avem o şansă extraordinară prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pe care vrem să depunem foarte multe proiecte. Unele sunt foarte mari, foarte îndrăzneţe, de zeci de milioane de euro.”, ne-a declarat primarul Elena Lasconi despre evenimentul de la sfârşitul săptămânii.

 

#Elena Lasconi: „Îmi doresc să unesc comunitatea, pentru că suntem o comunitate dezbinată”

Elena Lasconi îşi doreşte ca „Poieniţa” să devină un loc al copiilor, al tinerilor, dar şi al  adulţilor cu respect pentru natură, care îşi doresc să petreacă timpul la umbra copacilor, ascultând muzică bună. Iar locul să devină un fel de „Jazz in the Park”, cum este la Cluj. „Am vrea să achiziţionăm şi nişte hamace, sens în care am făcut nişte paşi. Am găsit pe piaţă nişte hamace, dar de proastă calitate. Eu nu fac rabat la calitate, aşa că am preferat să nu cumpărăm nimic deocamdată. Vrem să cumpărăm nişte pufi de exterior, impermeabili, pentru ca oamenii să petreacă timp de calitate în această poieniţă. Mai vrem să punem la dispoziţia oamenilor şi o toaletă ecologică, dar nu din aceea strâmtă, în care nu poţi să intri, ci vrem să amenajăm într-un container o toaletă generoasă, frumos mirositoare şi curată. Important este ca lumea să poată veni aici la picnic. N-o să fie un picnic cu grătare încinse, ci o să ne încadrăm cu această activitate relaxantă în Legea Picnicului. O să fie mai degrabă un loc să în care poţi să vii cu un sandviş, să-ţi aduci copilul ca să deseneze, să asculţi muzică şi să te simţi bine. Ţin foarte mult la ceea ce am spus în campania electorală şi la asta lucrez în fiecare zi: îmi doresc să unesc comunitatea, pentru că suntem o comunitate dezbinată, şi să creştem calitatea vieţii câmpulungenilor. Toate proiectele mele au în prim plan acest lucru. Este greu la început, dar sunt sigură că vom face lucruri grozave.”, a afirmat aceasta.

În opinia primăriţei noastre, „Poieniţa” ar putea avea şi o funcţie practică, pe lângă cea de divertisment, dacă profesorii de Biologie, Geografie, Desen, Sport şi alte discipline care se pretează a fi predate în natură i-ar scoate pe copii la aer. „Poieniţa”, în care, vineri seara, oamenii au ascultat muzică şi au servit cina la aer proaspăt, este începutul transformării tuturor parcurilor de pe teritoriul oraşului, astfel încât oamenii să aibă ce să facă la ei acasă. Magda BĂNCESCU

 

 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!