La începutul anului, s-a încheiat definitiv procesul prin care o femeie din Curtea de Argeş a fost trasă la răspundere pentru moartea unui septuagenar, luat în plin de maşina intrată în depăşire, pe o stradă din Câmpulung. 1,8 milioane de euro a pretins familia răposatului, formată din soţie, două fiice, un fiu şi patru nepoţi. Instanţa a considerat că 200.000 de euro sunt suficienţi pentru alinarea suferinţei cauzate de şoferiţă. Recunoaşterea faptelor sale şi comportamentul pătruns de regrete, manifestat pe durata judecăţii, i-au adus o condamnare mai blândă, de doi ani de închisoare cu suspendare.
O depăşire neatentă a luat viaţa unui om nevinovat
Condamnarea şoferiţei din Curtea de Argeş, pentru uciderea din culpă a biciclistului câmpulungean, s-a produs pe 8 octombrie 2020. În afara femeii inculpate în acest nefericit caz, procesul a implicat nu mai puţin de opt părţi civile, rudele victimei, care au ridicat pretenţii de natură financiară. Plus cele două instituţii medicale solicitate să acorde îngrijiri medicale, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş şi Spitalul Municipal Câmpulung.
Tragedia consumată în vara anului 2019, aşa cum a fost descrisă în rechizitoriul din 28 februarie 2020, în baza căruia conducătoarea auto a fost trimisă în judecată, este rezumată astfel. Pe 9 iunie 2019, poliţiştii Biroului Rutier au fost alertaţi că pe strada Grigore Alexandrescu s-a produs un accident de circulaţie, din care a rezultat decesul unei persoane. Ajunşi în zonă, aceştia au constatat că atât autoturismul Opel Corsa, condus de Mihaela Badea, cât şi bicicleta electrică, folosită de victima în vârstă de 73 de ani, suferiseră avarii.
În acea zi, la prânz, femeia venea dinspre Piteşti şi se îndrepta spre centrul Câmpulungului. Când a efectuat depăşirea unui autoturism aflat în faţa sa – moment în care a şi accelerat, depăşind limita de viteză admisă în localitate -, a intrat în coliziune, pe contrasens, cu septuagenarul. „Inculpata a reuşit să observe victima care se deplasa pe bicicletă, însă în momentul în care rula în paralel cu autoturismul pe care încerca să-l depăşească. Realizând că nu există suficient loc pentru a se strecura printre acest autoturism şi bicicleta care venea din faţă, inculpata a tras stânga de volan, cu intenţia vădită de a ocoli bicicleta. În urma acestei manevre, autoturismul a intrat cu roţile în bordura de pe partea stângă a drumului. În urma impactului cu bordura, inculpata a pierdut controlul volanului, roţile autoturismului au ricoşat spre dreapta, autoturismul a revenit pe partea carosabilă, pe contrasens, şi a intrat în coliziune frontală cu bicicleta. În urma impactului, roata din faţă a bicicletei a intrat în impact, în plan vertical, cu muchia capotei faţă. Iar victima, după ce s-a lovit cu piciorul stâng de bara din faţă, a fost proiectată în geamul parbriz, purtată de autoturism şi expulzată pe carosabil, în faţa autoturismului, în momentul opririi acestuia.”, redăm un fragment al hotărârii judecătoreşti, care descrie momentul coliziunii violente.
Bietul septuagenar n-a avut nicio şansă de supravieţuire, din cauza rănilor grave suferite
Rănitul a fost transportat la Spital, unde a decedat. „Conform raportului de necropsie (…), moartea victimei a fost violentă, fiind cauzată de un şoc traumatic şi hemoragie, consecinţa unui politraumatism produs prin accident rutier, soldat cu multiple fracturi costale, rupturi pulmonare, fractură de coloană vertebrală T10-T11.”, sunt concluziile anchetatorilor, preluate în conţinutul hotărârii judecătoreşti publicate pe portalul rolii.ro.
Expertiza tehnică judiciară auto a reliefat starea de pericol în producerea accidentului, generată de către şoferiţa care a abordat manevra de depăşire şi a trecut pe contrasens fără o asigurare atentă şi permanentă. Astfel, a pătruns pe culoarul de mers al bicicletei cu care se deplasa regulamentar Victor Ivan. Pentru acesta din urmă, potrivit concluziilor expertului, nu existau posibilităţi tehnice de a evita accidentul. În schimb, cea care putea face acest lucru era femeia de la volanul autoturismului Opel Corsa, manifestând vigilenţă şi renunţând „la iniţierea manevrei de depăşire la observarea firească a victimei pe bicicletă, care circula pe sensul opus de mers, spre Piteşti. Iar în condiţiile în care a observat victima, când deja efectuase manevra de depăşire, dacă se redresa progresiv şi reintra pe sensul său de mers, în spatele autoturismului depăşit.”
Soţia a pretins daune de 500.000 de euro, iar copiii şi nepoţii, 200.000 de euro fiecare
Instituţiile medicale ale căror servicii au fost solicitate s-au constituit părţi civile, pentru recuperarea a 295,26 lei, în cazul Ambulanţei, şi a 310 lei de către Spitalul Municipal Câmpulung. Revendicări de natură financiară au avut şi soţia supravieţuitoare, fiii şi nepoţii defunctului. Soţia septuagenarului mort fără vină a solicitat 500.000 euro, daune morale, şi 1.800 lei, daune materiale, contravaloarea bicicletei electrice distruse. Una dintre fiice a pretins de la vinovată 200.000 euro, daune morale, şi 5.432 lei, daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea tatălui şi parastasele. Tot câte 200.000 euro au cerut cealaltă fiică, băiatul surorii sale, fiul decedatului şi cei doi băieţi ai lui. Băiatul celei de-a doua fiice a pretins daune morale de 100.000 euro. În total, 1,8 milioane de euro.
Cea care le-a cauzat suferinţa a recunoscut în totalitate faptele imputate. Instanţa de la Curtea de Argeş, unde domiciliază autoarea accidentului, a condamnat-o la 2 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, sub măsura suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Termenul de supraveghere a fost stabilit la 2 ani, timp în care condamnata trebuie să respecte mai multe măsuri, printre care aceea de a presta o muncă neremunerată, în cadrul Primăriei Bughea de Jos sau Schitu Goleşti, timp de 80 de zile lucrătoare.
Au cântărit în hotărârea instanţei faptul că şoferiţa nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului. Totodată, instanţa a fixat la doi ani durata pedepsei complementare şi a celei accesorii constând în interdicţia exercitării drepturilor elective, precum şi a celui de a conduce orice fel de autovehicul.
Din cele 1,8 milioane de euro, instanţa a acceptat daune morale de 200.000 de euro
În privinţa despăgubirilor solicitate, instanţa a acceptat daunele materiale cerute de Ambulanţă, Spital şi fiica victimei care a plătit înmormântarea şi pomenile. Pretenţiile materiale ale soţiei au fost respinse, în lipsa înscrisurilor din care să reiasă cine era/este proprietarul bicicletei electrice şi care era valoarea ei.
Judecătorul n-a încuviinţat acordarea daunelor morale în cuantumul exorbitant. Argumentele sale au arătat astfel: „Probele administrate în cauză sunt de natură a demonstra că membrii familiei întreţineau relaţii foarte strânse, bazate pe afecţiunea reciprocă şi respect. Aceleaşi probe au puterea de a genera concluzia că defunctul era catalizatorul acestor relaţii, chiar dacă o parte dintre membri locuiau la distanţe considerabile. În mod evident, dispariţia bruscă a acestei persoane a generat suferinţe intense pentru cei apropiaţi, respectiv soţia supravieţuitoare, fii şi nepoţi. Aceste suferinţe nu pot fi înlăturate prin acordarea de despăgubiri băneşti, însă o compensaţie financiară ar putea atenua pe viitor starea negativă în care se află persoanele vătămate. Însă exercitarea dreptului de a solicita şi a primi asemenea compensaţii nu trebuie exacerbată, părţile neputându-se folosi de un eveniment negativ pentru a-şi provoca o îmbogăţire fără justă cauză. La stabilirea cuantumului compensaţiilor pe care le va acorda, instanţa va avea în vedere intensitatea sentimentelor, legăturilor de familie, dar, în acelaşi timp, şi vârsta înaintată a victimei, respectiv 73 de ani. În condiţiile în care orice persoană moare la un moment dat, instanţa este datoare să acorde compensaţii şi în raport de perioada pe care defunctul ar mai fi putut să o petreacă alături de cei apropiaţi. Prin raportare la speranţa medie de viaţă în România, care, potrivit datelor statistice, este de 75,31 ani, instanţa va reţine că acest criteriu obligă la diminuarea pretenţiilor părţilor civile.” (sursa citatului: rolii.ro)
Magistratul de la Curtea de Argeş a apreciat că suferinţele care i-au încercat pe cei apropiaţi victimei pot fi atenuate prin acordarea unor daune morale de câte 30.000 de euro, pentru soţia supravieţuitoare, fiice şi fiu, şi câte 20.000 euro pentru fiecare dintre cei patru nepoţi. Despăgubirile vor fi achitate de partea responsabilă civilmente, Euroins România Asigurare Reasigurare SA.
Atât familia răposatului, cât şi şoferiţa au atacat sentinţa penală din 8 octombrie 2020 la Curtea de Apel Piteşti. Cu excepţia apelului Mihaelei Badea, căreia i s-a acceptat doar să presteze munca neremunerată în cadrul Primăriei Câmpulung sau Bughea de Jos, restul pretenţiilor au fost respinse. Hotărârea Curţii de Apel din 27 ianuarie 2021 este definitivă. Magda BĂNCESCU