2.Despre tainele unei vieţi abundente
Plinătatea Duhului Sfânt
Lipsa plinătăţii este sectarismul. Din cauza lipsei plinătăţii Duhului Sfânt, se ivesc mari greutăţi în domeniul relaţiilor dintre credincioşi. Ce puţini sunt aceia care pot să spună: „Cu toate deosebirile dintre noi, există o unitate pe care trebuie s-o exprimăm, şi anume: trebuie să fim în neîntreruptă adorare înaintea cerescului nostru Tată.” Iată acum câteva precizări referitoare la plinătate:
1.Am nevoie să fiu umplut cu Duhul Sfânt. Dumnezeu porunceşte, şi eu nu pot trăi viaţa creştină fără această plinătate.
2.Ştiu că pot să fiu umplut. Făgăduinţa este şi pentru mine.
3.Vreau să fiu umplut. Asemenea omului din pilda Mântuitorului, am să vând totul, ca să cumpăr mărgăritarul de mare preţ.
4.Trebuie să fiu umplut de Duhul. Dumnezeu aşteaptă să-mi acorde darul acesta. Fie că vine acum cu zgomot de ape mari sau în tăcere adâncă, sau poate că mâine, dacă Dumnezeu a hotărât aşa, dar trebuie să vină cu siguranţă.
Să-I cerem Domnului să ne deschidă ochii referitor la absoluta necesitate a morţii Eului nostru. Păcatul este puterea care ne împinge să păcătuim. Omul vechi este partea necorporală pe care am moştenit-o de la Adam. Trupul este elementul corporal pe care l-am moştenit de la el. Primul gând al adevăratei Viţe, Hristos însuşi, este dragostea, căci El trăieşte numai ca să-Şi împartă viaţa Sa mlădiţelor. Credinţa ne este necesară pentru lucrurile mici, ca şi pentru cele mari. Nimic nu este neînsemnat pentru credinţă, pentru că nici un lucru nu-i bun, dacă nu este Dumnezeu în el. Să nu uităm la ce serveşte o credinţă solidă: la a câştiga victorii asupra lui Dumnezeu, a trăi pentru mântuirea sufletelor şi pentru extinderea împărăţiei lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu poate fi Dumnezeul tău decât dacă-L primeşti în inima ta şi dacă este văzut în viaţa ta. El nu poate fi, în acest sens, Dumnezeul tău decât prin Duhul Sfânt trăind în tine. Între tine şi Satan nu poate exista nici un fel de părtăşie fără ca tu să-i permiţi să lucreze în tine şi să-şi desfăşoare activitatea în acord cu tine însuţi. Suntem noi gata să spunem: „Doamne, fă-mă atât de sfânt, cât poţi Tu să-l faci pe un păcătos mântuit prin har!” Domnul Isus Se ruga să fim una cu El, aşa cum este El cu Tatăl. Noi ne aşteptăm la vedenii cereşti, la cutremure de pământ şi la trăsnete prin puterea lui Dumnezeu (descurajarea noastră dovedeşte acest lucru) şi nici nu visăm că Dumnezeu este mereu lângă noi, în împrejurările şi în oamenii cu care avem de-a face. Dacă ne împlinim datoria care ne stă imediat în faţă, Îl vom vedea. De arătări neobişnuite ale lui Dumnezeu vom avea parte numai atunci când ne convingem că lucrurile obişnuite sunt acelea în care se poate vedea dumnezeirea lui Hristos. Fii convins deci, că trebuie să cultivi ca pe o sămânţă cerească sau ca pe o lucrare binecuvântată a lui Dumnezeu în sufletul tău sentimentul pe care îl ai acum, şi anume neputinţa de a face binele.
Iniţiativă împotriva disperării
De câte ori ajungem la convingerea că n-am făcut un lucru pentru care ni se oferise o excelentă ocazie, suntem porniţi să cădem într-o jalnică descurajare. Atunci vine Domnul Isus Hristos şi ne zice: „Prilejul acesta e pierdut pentru totdeauna, nu mai poţi schimba nimic. Tu poţi să dormi şi să te odihneşti. Dar scoală-te şi foloseşte-te de următorul!”
Lasă trecutul în pace, dar lasă-l la pieptul Domnului Isus şi împreună cu El mergi în întâmpinarea viitorului inevitabil. Astfel de experienţe se întâlnesc în viaţa oricui. Ucenicii făcuseră ceva de neiertat. Dormiseră în loc să fi vegheat împreună cu Domnul Isus. Dar El vine cu o iniţiativă duhovnicească şi zice: „Scoală-te şi fă lucrul care-ţi stă imediat la îndemână!” Ce este pentru noi mai la îndemână, când suntem inspiraţi de El, decât să ne încredem şi, pe temeiul izbăvirii Sale, să ne rugăm? Nu admite ca, din pricina sentimentului acestuia de neizbândă, să scapi din mână noul prilej care ţi se oferă. Numai credinţa, deplina încredere în Dumnezeu, vă poate purta, şi voi n-o puteţi depăşi. Nici una din aceste fapte bune, pe care vi le închipuiţi utile pentru voi înşivă sau pentru alţii, nu-i ce ar trebui să fie, nu porneşte din adevărata sursă şi nu-şi atinge scopul, dacă credeţi că aveţi o voinţă eficace sau dacă socotiţi că puteţi înfăptui binele altfel decât prin Hristos, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu în voi.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424