2.Despre tainele unei vieţi abundente
Slujirea
„Voi nu veţi putea să-I slujiţi Domnului” (Iosua 24.19). Tu nu-I poţi sluji lui Dumnezeu, dar te poţi aşeza în locul acela unde puterea Lui nemărginită va lucra prin tine. Eşti tu într-o legătură aşa de strânsă cu Dumnezeu, încât să te aştepţi ca El să-Şi descopere în tine viaţa Sa minunată? Tu zici: „Dumnezeu nu mă poate chemă pe mine la lucru; nu sunt vrednic, nu se poate”. Dar cu cât vei fi mai slab şi mai umilit, cu atât mai bine. Cel care are ceva pe care să clădească este ultimul care va veni să spună: „Vreau să-I slujesc Domnului”.
Renunţarea la noi înşine
Carnea este termenul întrebuinţat de Sfânta Scriptură pentru a denumi firea noastră căzută, fie trup, fie suflet.
Orice efort al cărnii de a sluji lui Dumnezeu devine însăşi forţa păcatului. Lucrul acesta poate părea paradoxal, dar nu-i mai puţin adevărat. Fariseii, cu îndreptăţirea lor de sine, sunt o dovadă. Prin religia lor firească, aceştia au devenit prada orgoliului şi egoismului şi au ajuns robi ai păcatului.
Pentru a putea renunţa la noi înşine, în relaţiile cu aproapele, pentru a putea triumfa asupra egoismului, a mâniei şi a lipsei de dragoste, trebuie să începem prin a renunţa la noi înşine, în relaţiile noastre cu Dumnezeu. Aici sufletul, sediul omului, trebuie să înveţe să se supună Duhului Sfânt, Care vine de la Dumnezeu. Să avem mare frică de noi înşine şi de tot ce ar putea ieşi din firea noastră veche!
Nu voia mea
Să-L rugăm pe Domnul nostru să ne facă parte şi nouă de apropierea Lui neschimbată şi permanentă, aşa încât să putem gusta prezenţa Lui oriunde şi oricând. Atunci ne va fi uşor să facem orice lucru, slujindu-I Lui. Staţi în voia Lui Dumnezeu ca un pom bine înrădăcinat în pământ, ca să fiţi plini de această voie. Pentru a obţine lucrul acesta, Epafras se lupta în rugăciune (Coloseni 4.12).
Eul
Hristos înlocuieşte Eul în credincios, acest Eu care a dispărut pentru totdeauna în adâncimile morţii Sale. Să nu vă îndoiţi niciodată că Duhul Sfânt locuieşte în voi, chiar dacă nu simţiţi lucrul acesta, după cum nu vă îndoiţi de moartea Domnului Isus pentru voi, măcar că nu simţi moartea aceasta. Eul este ateu şi idolatru; este ateu pentru că ÎI respinge pe Dumnezeu, şi idolatru pentru că îşi este propriul său idol. Este o luptă pentru viaţa veşnică. Lupta aceasta nu-i nimic altceva decât conflictul dintre umilinţă şi orgoliu. Restul nu este decât o îngrămădire de forţe subalterne. Să luăm bine seama la următorul fapt: orice ar face un copil al lui Adam, el nu va putea să se pună, prin firea lui, decât în slujba orgoliului, în slujba Eului. Pentru a-l salva, este nevoie de o putere coborâtă din cer al cărei nume este umilinţa. Câtă vreme cineva n-o posedă, orice faptă ar face, este ceva făcut de mâna dreaptă, pentru a fi cunoscut de cea stângă. Nu există şi nu va exista în lumea întreagă decât o singură umilinţă, aceea a lui Hristos, pe care nimeni n-o poate avea decât prin El Însuşi. Nu-i decât o singură umilinţă, după cum nu-i decât un singur Hristos, un singur Mijlocitor, un singur Răscumpărător.
„Să-L cunosc pe El…”
Se poate ca cineva să fie foarte ataşat de adevărurile biblice şi totuşi să nu cunoască adorarea pe care o cere Dumnezeu, pentru că rămâne sub influenţa predominantă nu a acţiunii divine, ci a efortului omenesc. Un om poate să fie sincer convertit, fără ca măcar să-şi dea seama în ce măsură caută încă să prindă adevărurile divine, prin inteligenţa firească; şi dacă atât de multă lectură biblică şi atâta învăţământ biblic produc aşa de puţin rod în ce priveşte sfinţenia practică, este din cauză că adevărul n-a fost încă învăţat şi primit printr-o intervenţie eficace a Duhului Sfânt. „Şi să-L cunosc pe El… şi să… ” (Filipeni 3.10). Duhul Sfânt a hotărât ca noi să-L recunoaştem pe Domnul Isus, în orice domeniu al vieţii noastre. El ne va duce înapoi, la acelaşi punct, de multe ori, până-L vom recunoaşte pe Domnul Isus. Fie că mâncăm, fie că bem, fie că spălăm picioarele celor ce sunt ucenici împreună cu noi, să facem totul în aşa fel încât să-L recunoaştem peste tot pe Domnul Isus Hristos. Domnul Isus Îşi arată relaţia Lui cu Tatăl chiar şi în cel mai neînsemnat lucru. Scopul credinciosului este să-L cunoască pe El. Îl recunosc eu acolo unde mă aflu astăzi? Dacă nu-L recunosc, atunci Îi fac greutăţi. Eu nu sunt aici pentru a-mi realiza planurile mele, ci pentru a-L cunoaşte pe El. Noi mergem adesea în lucrarea creştinească numai la gândul că este ceva care trebuie făcut şi că tocmai noi am fi aceia care trebuie s-o facă. Nu aceasta este calea pentru un sfânt; el, în orice situaţie s-ar afla, caută să facă noi progrese în cunoaşterea Domnului Isus Hristos.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424