10.7 C
Campulung Muscel
27/05/2024

ADEVĂRUL CREŞTIN (continuare din numărul trecut)

2.Despre tainele unei vieţi abundente

Ce înseamnă a trăi după îndemnurile Duhului

În primul rând, nu este vorba despre o lucrare, ci despre o trăire. În al doilea rând, „a trăi după” înseamnă supunere. Există un singur lucru pe care nu-l poate face omul care trăieşte după îndemnurile Duhului, şi anume să fie independent faţă de El. Porunca Legii va fi împlinită nu de mine, ci în mine. Dragostea lui Dumnezeu este izvorul oricărei binecuvântări spirituale; harul Domnului Isus Hristos a făcut cu putinţă ca bogăţia duhovnicească să devină a noastră, iar împărtăşirea Duhului Sfânt este mijlocul prin care ne-a fost dăruită. Puţini sunt însă cei care au învăţat ca, stând liniştiţi înaintea lui Dumnezeu şi privind la El, să le facă loc Cuvântului şi Duhului Său. Dumnezeu nu ne-a spus niciodată să ne silim să fim ceea ce nu suntem în mod natural. Poate ştiţi ce înseamnă să trăieşti între creştini căldicei, care cu greu pot să găsească în inimă o cântare de laudă pentru Miel. Acolo, ca să nu devii rece, să nu te întinezi şi să nu te îmbraci în nepăsare, trebuie să-L ai pe Mântuitorul în întregime şi să ai Cuvântul în întregime. Aceasta înseamnă a avea adevărata pocăinţă. Când nu mai eşti pe drumul cel adevărat, trebuie să te pocăieşti.

Un imbold

Să înaintăm în smerenie şi blândeţe, să ne înălţăm spre puterile veacului viitor, să ne adâncim în dragoste faţă de toţi copiii lui Dumnezeu! Să ne apropiem unii de alţii, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, să devenim tot mai calzi! Să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, şi, prin aceasta, să ne apropiem mai mult de toţi fraţii, cu o dragoste neprefăcută! Să citim Biblia, dar fără să ne sforţăm.  Acum lucrează în noi o lege nouă care ne dă foame după Cuvântul lui Dumnezeu. Cititul cu o inimă flămândă timp de o jumătate de oră poate fi mai util decât cinci ore de lectură silită. Dumnezeu a fost cu adevărat darnic cu noi. El ne-a dat această nouă lege a Duhului, şi pentru noi a zbura cum zboară păsările nu mai este o problemă a vieţii noastre, ci a vieţii Lui. Mare lucru este să ştii să apreciezi viaţa nouă care deja pulsează în tine. Ea ne poate face oameni cu totul noi, căci ea operează atât în lucrurile mari, cât şi în cele mici.

Când treci prin greutăţi

Credinciosul poate pierde bucuria faptului de a fi pe deplin adăpostit în Hristos, dar starea în care este aşezat prin sângele Domnului Isus n-o poate pierde niciodată. Credinciosul se află întotdeauna în Faţa lui Dumnezeu. Prin sângele Domnului Isus a fost adus acolo şi n-ar trebui să îngăduie nici unei încercări să-l smulgă de acolo. Locul ce i-a fost dat în Faţa lui Dumnezeu nu poate să-l piardă niciodată câtă vreme Hristos, Capul şi Locţiitorul lui, este acolo pentru el. Ori de câte ori îngăduie dificultăţilor vieţii să se interpună greutăţile între inima lui şi Domnul Isus, negreşit că nu se poate bucura de prezenţa divină, ci suferă în faţa greutăţilor care îl năpădesc, după cum un nor care vine în dreptul soarelui ne lipseşte pentru câtva timp de razele lui. Norul nu distruge soarele, nici nu-i răpeşte strălucirea, ci doar ne împiedică pe noi să-l vedem.

Oare nu ne întrebăm noi, destul de des, de ce suntem puşi într-o împrejurare sau alta? Nu ne batem deseori capul să aflăm cauzele pentru care trecem printr-o situaţie sau alta? Ce bine am face dacă ne-am pleca şi noi capul, într-un gest de smerită supunere, şi am zice: „Totul e bine!” Şi totul va merge bine. Este suficient să ştim că Dumnezeu e Cel ce ne-a pus în cutare sau cutare situaţie. Putem fi siguri că El a ales totul cu înţelepciune şi că lucrurile vor decurge spre binele nostru. Şi chiar dacă am ajuns într-o situaţie oarecare împinşi de nebunia noastră, Dumnezeu, în mila Sa, stă deasupra nebuniei noastre şi face ca până şi împrejurările în care ne-am aruncat de capul nostru să lucreze spre binele nostru duhovnicesc.

Pacea cugetului şi pacea inimii

Mulţi credincioşi au pacea cugetului, fără să aibă şi pacea inimii. Ei L-au văzut pe Hristos prin har, prin credinţa în dumnezeiasca putere a sângelui Său, stând între ei şi toate păcatele lor; totuşi nu pot să-L vadă pe Hristos ca înţelepciunea, dragostea şi puterea divină care mediază între ei şi împrejurările prin care trec. Nimic nu-L slăveşte mai mult pe Dumnezeu ca această linişte a sufletului care provine din faptul că-L avem pe Domnul Isus între noi şi tot ce ar putea fi un prilej de nelinişte pentru inima noastră. „Pe cel cu mintea aţintită spre Tine, îi vei ţine într-o pace desăvârşită; da, pacea, căci se încrede în Tine.”(Isaia 26.3, o altă versiune).

Lasă împrejurările să fie cum vor vrea, tu rămâi statornic în a-L recunoaşte pe Domnul Isus şi păstrează-ţi mereu încrederea în El! Dacă stai pe gânduri fie şi pentru o clipă, după ce a vorbit Dumnezeu, totul s-a sfârşit! Câtă vreme un credincios cunoaşte lupta şi tulburarea interioară, sentimentele sale nu depăşesc pe cele ale sfinţilor Vechiului Testament. Romani 12.1-3 şi Efeseni 4.7 ne arată că nu trebuie să ne apropiem de o slujbă pentru care nu ne-a înarmat şi nu ne-a pregătit Dumnezeu, de o lucrare pe care nu ne-a încredinţat-o El însuşi.  (continuare în numărul viitor) 

Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!