„Pe urmele Elenei”, aşa s-ar putea intitula campania electorală din 2020, judecând după cărăuşia din obligaţie a candidaţilor prin cartierele câmpulungene, unde au probat asfaltul ori pietrişul proaspăt turnate – după norocul alegătorului -, băncile, mai mult vechi decât noi, şi mina surprinsă a oamenilor, în special, la periferiile nebăgate în seamă tot mandatul. Şedinţele foto realizate în teritoriu de politicieni nu ameninţă, nici de departe, performanţele „globe-trotter-ului” acestei campanii, învârtită ca titirezul prin toate fundăturile şi viroagele urbane, către centru şi, din centru, înapoi în satele câmpulungene. În fine, imitaţia nu e ceva neobişnuit în perioada alegerilor, unde combatanţii interesaţi de funcţie sunt atenţi unii la mişcările celorlalţi. Dacă le-aţi lecturat programele, aţi remarcat aceleaşi idei peste tot. Dar Lasconi, ajutată de experienţa de jurnalist de carieră, le spune într-o manieră atractivă, dinamică, pe gustul şi înţelesul oamenilor. În plus, o girează personalităţi naţionale cu bună reputaţie în domeniile lor de activitate, care, în locul nostru, ar alege-o fără ezitare.
Elena Lasconi va fi responsabilă de noile achiziţii în materie de uniforme, pe care Liviu Ţâroiu este nevoit să le întreprindă, după subţierea “colacilor” agenţilor Primăriei, transformaţi în „007” electorali. Bieţii comunitari, pricopsiţi cu anemie şi câteva numere vestimentare decalate, din cauza kilometrajului la finalul unei zile de alergătură după candidata cu mâncărimi pe talpă, merită dublarea normei de hrană! Ca să-şi revină în simţiri, după poziţiile chinuite în care au spionat, din boschete, din canale, din şanţuri, că doar nu era să execute misiunea de la volanul maşinii, cum erau învăţaţi: să consume combustibilul plătit de câmpulungeni, înşurubându-li-se gâtul nu după contravenienţi, ci după junele locului, neconvinse de pandemie să mascheze investiţiile în look-ul estival.
Lasconi i-a târât prin praf şi hârtoapele urbane, pe unde a colindat, ca să-şi promoveze ideile de viitor primar, zone locuite de bunici, nu de căprioarele bulevardiere, care le iau ochii localilor, de nu văd harababura din cotidianul municipal. Cred că e prima oară când auzim despre un contracandidat urmărit de primarul în funcţie, care foloseşte camarila de burtici odihnite pe post de KGB electoral. Iată pentru ce plătim Poliţia Locală, care, graţie campaniei, a “aselenizat” în necunoscutul periurban câmpulungean. Un tărâm complet străin în patrulările lor, unde mai mari şanse ai să dai nas în nas cu ursul decât cu vardiştii Primăriei. Îi plătim ca să facă pe detectivii pentru şef, care i-o fi trimis la vreun curs de citit pe buze înainte. Dacă tot nu i-a învăţat să tragă cu pistolul şi ce mai face un poliţist adevărat. Prestaţiile de iscoade credincioase au o justificare de înţeles. E în interesul lor să suporte saltul dintr-un tufiş în altul, fiind în joc slujbe gras plătite, nesolicitante şi sigure până la pensie. Şi ce-or să mai ţopăie prin scorburile comunale, căci campania n-a ajuns nici la jumătate, iar candidata e subţirică, tinerică şi dedicată angajamentului de a parcurge stradă cu stradă, pentru a cunoaşte Câmpulungul, cum nu-l cunosc nici cei care trăiesc în el de când s-au născut.
N-am înţeles de ce se coboară comandantul la astfel de comportamente, dacă este sigur de victorie. Probabil că o va şi obţine cu gazul, care a făcut să explodeze lista de investiţii, mutilată de nu mai recunoşti ce s-a aprobat odată cu bugetul. Încă din februarie, vă spuneam că Primăria nu are bani pentru grămada de străzi programate a beneficia de reţea de gaz. Dar, în campanie, s-au găsit, renunţându-se la deziderate pe care autorităţile nu le-au avut niciun moment în intenţie să le îndeplinească. Însă au fost incluse în buget. O dată, pentru că plătitorilor de taxe şi impozite nu li se putea prezenta un calendar chior. A doua oară, este o strategie veche să blochezi banii de gaze – de exemplu – în obiective lipsite de potenţial electoral. Aşa cum sunt Băile Kretzulescu sau Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”, cele mai mari „gogoşi” ale agendei investiţionale pe 2020, pe care nu le-a crezut nimeni, de cum le-a zărit între propunerile acestui an.
Gazul va fi asul din mâneca primarului, care n-a convins cu moştenirea lui Călin Andrei, centrul istoric şi Complexul Kretzulescu. După ADP, lovit de hărnicie înainte de alegeri şi după vătăşeii de la Locală, care şi-au julit coatele târându-se după candidata zvăpăiată – dacă s-a găsit ea să strice rostul campaniilor liniştite! -, şi constructorii abonaţi la lucrările Primăriei par că vibrează în acordurile doctrinei social-democrate. Păi, nu găseau la vânzare decât bănci roşii? Aşa dai culoare Pieţei Primăriei, pe care ai umplut-o de gri, de beton şi de ieftin, trântind un mobilier concurent celui din cluburile patronate de interlopi?! Le curg balele ursarilor văzând frumuseţile astea aprinse ca focul! Ce bine ar da în curţile şi grădinile lor! Prea „gipsy” pentru gustul nostru alegerea încuviinţată de finanţator, căruia, normal, îi place tot ce e rubiniu. Părerea noastră de nespecialişti este că aerul boem, din fotografiile de altădată, nu-l reconstitui cu mult prea stridentul roşu, ci cu nuanţele recomandate de oameni care se pricep. Dacă piatra ar fi fost în tonuri diferite de bej, îţi permiteai un decor mai potolit. Dar dacă nu s-a putut, plantăm un mobilier de casă de toleranţă şi ne-am scos la capitolul contraste.
Uite şi de asta e bună o femeie la conducerea oraşului, căci are ochiul format pentru frumos. Ca să nu mai avem lampadare cu lumină roz – aşa o vede Anca Coşa – şi bănci roşii, ci lucruri serioase, de bun gust, dacă tot se sparg atâţia bani pe ele.