Dorel Tănăsescu i-a chemat pe oameni ca să-i asculte şi, după ce a primit propuneri de la aceştia, a ţinut dezbaterea bugetului
Dacă, la Câmpulung, dezbaterea bugetului local cu cetăţenii este o formalitate egală cu zero, părerea cetăţenilor neavând nicio valoare pentru autorităţi, alt fel stau lucrurile în mediul rural, unde consultarea oamenilor se produce în mai multe sate, în mai multe rânduri, ca lumea să nu fie pusă pe drumuri până la Primărie. Altfel spus, vine primarul la oameni, ca să le comunice ce a gândit el pentru dezvoltarea localităţii şi să-i întrebe cum li se pare viziunea administraţiei. Primarul Dorel Ion Tănăsescu a supus consultării publice, de două ori, ţintele Primăriei în materie de încasări şi cheltuieli. Edilul de municipiu, unde lucrurile arată a „dat peste ochi”, de aceea câmpulungenii îi tratează cu spatele invitaţiile la Primărie, are colegi care ţin cont cu adevărat de opinia contribuabililor, care chiar dau curs apelului acestora la discuţii.
Primarul de la Bughea a procedat cum trebuie. Mai întâi, a întrebat lumea ce-şi doreşte, după care a prezentat bugetul completat
Fostul secretar al Primăriei, devenit primar, cu şanse maxime la al doilea mandat, la câte a realizat în patru ani, a întreprins două runde de consultări ale populaţiei pe teme de buget. Înaintea celei decisive din această săptămână, Dorel Tănăsescu a invitat consătenii la o discuţie, pe 26 ianuarie 2020, la care au fost prezenţi, în afara consilierilor locali, peste 50 de locuitori ai comunei. La Câmpulung, unde oficialităţile umplu câteva rânduri cu subalternii, fiindcă dă rău la cameră o sală goală, n-au fost 50 de cetăţeni adunaţi la toate cele patru dezbateri publice de buget dintr-un mandat. Şi am precizat de ce. Oamenii au văzut că pe primar îl doare în cot de dorinţele lor de investiţii şi-atunci de ce să-şi mai răcească gura de pomană, dacă şefimea Primăriei face doar ce vrea ea?!
Revenind la Bughea de Jos, abia după întâlnirea preliminară şi după ce persoanelor interesate li s-a dat posibilitatea să înainteze propuneri şi în scris, s-a organizat dezbaterea finală, pe baza sugestiilor primite de la cetăţeni. Pentru o informare mai facilă, primarul Tănăsescu a prezentat pe pagina personală de socializare, într-o formă pe înţelesul tuturor, ca lumea să vină documentată la şedinţă, ce proiecte are în curs de execuţie şi ce proiecte va demara.
Drumul către Mănăstirea Ciocanu, realizat cu fonduri nerambursabile
Dintre proiectele aflate în derulare în intervalul 2019-2020, Dorel Tănăsescu are pe agenda de lucru următoarele lucrări:
1.Extinderea reţelei de apă potabilă de la bazinul din Mlăci până la sediul Primăriei: o lucrare în valoare de 433.201,87 lei, pentru 3,2 km. În 2019, s-au executat 1,5 km de reţea, în valoare de 158.890 lei, rămânând ca diferenţa să fie realizată în 2020. Din necesarul acestui an, de 274.311 lei, autorităţile au repartizat din bugetul local, pentru finalizarea investiţiei, 200.000 lei.
2.Îmbrăcăminte bituminoasă uşoară pe tronsonul Mlăci – Monumentul Eroilor – La Brazi: o lucrare în valoare de 469.032,03 lei, pe o distanţă de 900 ml. În 2019, s-a realizat în procent de 90% şi s-au achitat 300.000 lei, rămânând de plătit diferenţa de 169.032,03 lei şi de executat lucrări de circa 64.351,67 lei. Din bugetul local s-au alocat, pentru 2020, 175.000 lei.
În semestrul I al acestui an, calendarul de investiţii cuprinde proiecte susţinute din fonduri proprii şi fonduri nerambursabile, alocate de Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale, prin Asociaţia GAL Muscel. Iată ce proiecte sunt în execuţie în prima jumătate a anului:
1.Dotarea Centrului Multifuncţional Social – Cabinet Stomatologic, în valoare de 164.550 lei (din care 71.620 lei – fonduri AFIR, 92.930 lei – buget local); alocarea din bugetul anului 2020: 115.000 lei.
2.Modernizarea şi amenajarea spaţiului public de recreere – teren de fotbal în Bădeşti, vestiare, cu toate dotările necesare, în valoare de 570.860 lei (din care 298.460 lei – fonduri AFIR, 272.400 lei – bugetul local); alocarea din bugetul anului 2020: 137.000 lei.
3.Modernizarea drumului de acces Valea Ciocanului, pentru asigurarea accesibilităţii la aşezământul monahal Mănăstirea Ciocanu, în valoare de 442.720 lei (din care 297.020 lei – AFIR, 145.700 lei – buget local); alocarea din bugetul anului 2020: 150.000 lei.
Lucrările mari, susţinute prin PNDL
În acest an, şeful administraţiei publice de la Bughea de Jos are de îndeplinit proiecte sprijinite de la judeţ sau centru, prin PNDL, cu cofinanţare locală. Iată care sunt acestea:
1.Punte pietonală din beton armat şi apărare de mal, pe Râul Bughea, punctul Stoieni, în valoare actualizată de 1.104.523,40 lei; alocarea din bugetul anului 2020: 200.000 lei.
2.Îmbrăcăminte bituminoasă uşoară pe Valea Ciocanului şi Piscul Vlazilor (aproximativ 970 ml), în valoare de 532.032,98 lei (construcţii + montaj), redusă la licitaţie la 445.351,20 lei; alocarea din bugetul anului 2020: 150.000 lei.
3.Înfiinţarea sistemului de alimentare cu gaze naturale în comună (lungime 25 km), în valoare de 8.252.433,71 lei, din care construcţii + montaj, 7.108.551,04 lei; alocarea din bugetul local al anului 2020: 150.000 lei + fonduri de la Guvernul României.
4.Înfiinţarea sistemului de canalizare şi a staţiei de epurare a apelor uzate (aproximativ 9,8 km în prima etapă), în valoare de 6.706.700 lei.
În bugetul pe 2020 s-au prevăzut fonduri şi pentru întocmirea unor documentaţii, în lipsa cărora nu pot fi întreprinse lucrările propriu zise:
-Proiectul extinderii Şcolii Primare Valea Măcelarului, cu cel puţin două clase în comunitatea de rromi: 15.000 lei;
-Proiectul Grădiniţei cu program prelungit la Şcoala Gimnazială Bughea de Jos: 20.000 lei;
-Proiecte de asfaltare pe drumurile comunale Ciopăţeşti, Brezoiu, Uliţa Bisericii, Valea şi Piscul Calului, Malul Bisericii, Pleşa, Stadion, Mlăci – Bratia (Plăişor), Drumul Valea lui Crasan, etc.: 30.000 lei;
-Proiectul punţii pietonale din beton armat, în punctul Gura Brezoiului: 30.000 lei;
-Proiectul de amenajare a zonei de recreere la intrarea în comună – Bădeşti; amenajare scenă, Cămin Cultural: 3.500 lei, achiziţie autoutilitară 7 tone: 20.000 lei.