Locul actualei baze sportive de la Stoeneşti era, în urmă cu un deceniu, un focar de infecţie. „Toată lumea se ducea şi răsturna acolo tot felul de gunoaie. Eu, când am venit la Primărie, am găsit acolo un mare focar de infecţie. Din focarul acela de infecţie, am făcut o bază de agrement. N-are Câmpulungul bază sportivă, modernă, frumoasă şi curată ca asta. N-are Câmpulungul teren de joacă pentru copii aşa cum este acesta. Aşa de multă răutate există pentru faptul că terenul de fotbal l-am deplasat puţin, l-am amenajat, l-am nivelat, l-am însămânţat pentru a creşte iarbă, ca să joace fotbal. Şi ei (n.r. contestatarii politici ai primarului) spun că n-au loc să joace fotbal. Că i-am întrebat pe ei să fac baza sportivă?! Cine sunteţi voi?! Eu am un Consiliu Local care este reprezentantul vostru în Primărie. În zona de Nord aveam de gând să fac un ştrand, fără să afectez locul.”, a continuat expozeul edilului cu altă realizare: un teren sintetic, cu nocturnă. „Le-am făcut şi un grătar zidit, cu reţea de apă, cu chiuvetă şi mese mari, din lemn. Eu, cu vicele şi cu doi băieţi din Primărie.”, a adăugat acesta.
Sărbătoarea localităţii, programată pe 1 septembrie
Ziua Comunei se ţinea în parcul de la Monumentul Eroilor, un spaţiu înghesuit, după aprecierea organizatorului sărbătorii. „Am aranjat parcul. Când am venit la Primărie, monumentul era aproape dărâmat, dar l-am săpat şi l-am consolidat. Sub el, solul era „mâncat”, iar edificiul, gata să se răstoarne. L-am consolidat şi am restaurat tunurile fabricate în 1885, folosite în Primul Război Mondial, pe platformă de beton. Erau căzute, obezile sunt făcute de noi, se cunoaşte că sunt nou puse. Am făcut şi fântâna arteziană, care a fost odată, devenită coş de gunoi al copiilor care stăteau noaptea pe acolo. Ar fi păcat să vină lumea să calce totul în picioare în faţa monumentului.”, ne-a dezvăluit primarul Marin motivaţia care a stat la baza construcţiei unei scene destinate spectacolelor de Ziua Comunei, care se leagă şi cu alte planuri ale sale, care ţintesc relaxarea şi divertismentul consătenilor. În special, al copiilor şi tinerilor: un campionat de mini-fotbal pe stadionul sintetic, tenis de câmp, etc., tot în cadrul sărbătorii localităţii. „Copiii cei mici să se joace pe terenul de joacă, cei mari pot juca şi pe terenul cel mare… să vină toată lumea! Le pun scaune, tarabe cu mici, căci de aceea este Ziua Comunei, să vii şi să te distrezi. Să-şi descreţească lumea frunţile cât ţine evenimentul!”, şi-a propus edilul de la Stoeneşti.
Prezenţa mare a copiilor şi tinerilor în noile spaţii de agrement îi dă certitudinea că a făcut o treabă bună. Mai cu seamă că pentru cei mici, care au şi gratuitate, a întreprins-o. Taxa imputată restului utilizatorilor a urmărit doar recuperarea costurilor cu utilităţile. Revenind la evenimentul pentru care a întreprins pregătirile punctate în acest material, Ziua Comunei se ţine pe 1 septembrie, după o pauză de câţiva ani. „Ca să faci Ziua Comunei, îţi trebuie nişte bani. Eu nu prea am vrut să cheltuiesc bani din Primărie, ca să mă cânte unul şi altul. Dacă găsesc nişte sponsori, bine, dacă nu găsesc… Şi-apoi sponsorii aceştia nu pot să-i găsesc în fiecare an.”, a încheiat primarul Ion Paul Marin. La începutul acestei săptămâni, lucrarea la scena pe care vor răsuna recitalurile artiştilor nu era finalizată, dar mult de lucru nu mai era. Acoperişul ei va fi tricolor, iar lateralele vor copia modelul scenei folosite de Liviu Ţâroiu la Zilele Municipiului.
Magda BĂNCESCU