Cap. III
COPIII ÎN CĂMINUL CREDINŢEI
3.Răspunderea familiei pentru creşterea copiilor (Efeseni 6:4)
Învăţătura mamei are acest aspect de hrană spirituală, după cum spune Pavel copilului său Timotei: „fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o până acum” 1 Timotei 4:6. Învăţătura primită de la mamă are aspect de hrană, nu de şcoală, pentru că mama poate să transmită într-un chip plăcut şi util această învăţătură celor mici.
Repet, în familie este o anumită ordine, iar atunci când ea este înţeleasă ţi respectată, va aduce roade. Soţul trebuie să fie învăţat de Capul său – Hristos, soţia sau mama trebuie să fie învăţată de capul ei – soţul, iar mama la rândul ei trebuie să-i înveţe pe copii, transmiţându-le învăţătura sfântă, primită de la Domnul Hristos, cu afectivitatea care o caracterizează.
Dar, spunând despre rolul important pe care-l are mama în creşterea copilului, n-aş vrea să înţelegem că tatăl este scutit de răspundere în această privinţă, pentru că atunci când este vorba de răspundere, aceasta revine tatălui, potrivit principiului Scripturii: „tu şi casa ta”. După acest principiu, casa se află sub dependenţa soţului, iar relaţiile cu Dumnezeu se stabilesc direct prin capul sau prin părintele casei.
Reamintesc din Cuvântul lui Dumnezeu câteva exemple. Un exemplu pozitiv este Avraam, căruia Dumnezeu îi recunoaşte anticipat această virtute de a transmite copiilor săi îndemnul de a urma calea lui Dumnezeu.
Amintesc şi două exemple negative. Eli, Marele Preot, care în răspunderea faţă de copii şi faţă de Dumnezeu cedează, lăsându-şi copiii de capul lor, este mustrat de Dumnezeu cu aceste cuvinte: „Şi cum se face că tu cinsteşti pe fiii tăi mai mult decât pe Mine, ca să vă îngrăşaţi din cele dintâi roade luate din toate darurile poporului Meu Israel?” 1 Samuel 2:29. Chiar dacă mama nu s-a achitat de această îndatorire, niciodată ea nu va fi trasă la răspundere, ci tatăl, pentru că el are misiunea să vegheze asupra soţiei şi asupra felului cum ea îşi împlineşte răspunderea faţă de copii.
Un alt exemplu negativ îl găsim în cartea 1 Regi 1:6. Adonia era unul din copiii lui David, care i-a făcut la bătrâneţe, probabil, cel mai mare necaz. „Tatăl său”, se spune, „nu-l mustrase niciodată în viaţa lui, zicându-i: „pentru ce faci aşa?” Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip şi se născuse după Absalom. Şi Adonia s-a semeţit împotriva deciziilor lui Dumnezeu, care stabilise ca tronul să fie luat de Solomon, şi a vrut să pună mâna pe conducerea împărăţiei. În privinţa aceasta, Dumnezeu îl vede vinovat nu în primul rând pe Adonia, ci pe David, pentru că niciodată în viaţă nu-l mustrase. Probabil că fuseseră multe momente în care s-ar fi cuvenit să-l mustre şi niciodată n-a făcut aceasta; şi Dumnezeu îi aminteşte acum că, dacă trebuie să suporte această sfidare a deciziilor cerului cu privire la succesiunea tronului, aceasta se datorează unei comportări nepotrivite pentru care el era integral răspunzător.
Putem astfel înţelege două aspecte în lumina Scripturii: mama este angajată direct în creşterea copiilor, dar răspunderea îi revine soţului, deşi el nu este angajat direct în aceasta; însă el trebuie, aş putea să spun, să-şi crească soţia, pentru ca şi ea să-i poată creşte la rândul ei pe copii, iar soţul poate face lucrul acesta dacă şi el este crescut de Tatăl său, de Dumnezeu, prin Capul Său, Domnul Hristos.
b)Mijloacele (scripturistice) de creştere
În acelaşi context, dorim să încercăm să surprindem câteva mijloace folosite pentru creşterea copiilor. Întâi, este limpede că mijloacele lumeşti, fireşti, naturale, nu sunt potrivite în căminul credinţei; iar oamenii folosesc fel de fel de ameninţări sau formule neadevărate şi nepotrivite pentru copii. „Învăţătura şi mustrarea Domnului” reprezintă cele două repere ale căii drepte pentru creşterea copiilor. Aspectul pozitiv (învăţătura) trebuie transmis ca o hrană spirituală alături de hrana materială. Aspectul negativ, mustrarea, se referă la lucrurile nepotrivite din caracterul copiilor, care nu trebuie lăsate sau îngăduite, aşa cum într-o grădină nu poţi lăsa buruieni, dacă vrei să crească flori; cu atât mai mult, în inima unui copil nu poţi lăsa să crească orice, dacă doreşti un caracter bun şi frumos. De multe ori, părinţii cedează ca în faţa unui fapt peste care nu pot trece; şi nu este normal. Nu trebuie lăsate buruieni de caracter; ele trebuie smulse chiar dacă pe copii îi doare aceasta şi trebuie avut grijă ca acele trăsături de caracter nobil, care nu cresc spontan, să se fixeze adânc în caracterul lor. Trebuie urmărit cu toată atenţia ca trăsăturile nobile, care încolţesc din trăsăturile Domnului Hristos, pe care şi le însuşesc părinţii, să crească, şi în copiii lor.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Căminul credinţei sau familia” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3,
Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424