După europarlamentarele soldate la Câmpulung cu o reducere la doar patru procente a distanţei dintre PSD şi PNL, „s-a încins tărâţa” în ai noştri, mai cu seamă că le-a dat apă la moară subiectul parcărilor cu plată de la blocuri. Un subiect vădit electoral, căci politicienii încasatori de taxă vor ca alegătorii să fie mulţumiţi, dacă tot sunt puşi la plată. Altfel spus, supărarea cauzată de un bir în plus să fie atenuată de parcela atribuită, care să fie, dacă se poate, cât mai aproape de intrarea în bloc. Sau măcar în câmpul vizual al proprietarului, care doreşte, atunci când îşi aruncă ochii pe fereastră, să-şi vadă avuţia pe patru roţi. În siguranţă şi la locul ei. Probabil, acesta este considerentul pentru care pe o arteră cu suficiente parcaje, aşa cum este strada Gruiului, zona blocurilor „S”, Urbanismul Primăriei a considerat de cuviinţă să delimiteze, suplimentar spaţiilor clasice, câteva locuri şi pe stradă, lângă trotuar. Este vorba despre şapte locuri, nu multe, dar suficiente încât apariţia lor să se lase cu orăcăială şi drăcuială în Consiliul Local, la extraordinara de marţi, când s-a aprobat atribuirea primelor locuri în zonele de reşedinţă. 101 la număr, la „S-uri”, peste drum de Cimitirul Grui. Gruiul s-a umplut de parcaje delimitate aproape în totalitate, dar împărţirea şi contractele au început din acest capăt al cartierului, unde, teoretic, nu sunt probleme. Şi nu sunt probleme datorită faptului că loturile trasate şi numerotate sunt mai multe decât cererile înaintate de proprietarii de maşini.
Ca o paranteză, acum două luni, la şedinţa din aprilie, Nicoletei Şerb, angajata Urbanismului, i-a scăpat în Consiliu o vorbă despre primele 100 de contracte încheiate. Moment în care i-au sărit în cap consilierii opoziţiei, care i-au amintit autoarei regulamentului de taxare a parcărilor de la blocuri că organizarea şi distribuirea locurilor n-aveau cum să ocolească votul în Consiliul Local. A fost o interpretare nefericită, au ripostat primarul şi apărătorii elanului obraznic al subalternilor săi de a lua bani cât mai repede de la oameni. Mai cu seamă că, în această situaţie, oamenii, unii dintre ei, chiar vor să dea bani Primăriei, ca să aibă certitudinea că terenul de sub maşină este al lor.
În ideea de a dezminţi exprimarea cu iz de adevăr a coordonatoarei campaniei de distribuire a parcărilor, după „aburitorii” din Executiv, cele 100 de contracte încheiate ar fi fost, de fapt, o simplă inventariere şi o simplă antamare a loturilor de către cei interesaţi. În culisele împărţelii şi para-împărţelii de parcări s-a împrăştiat un zvon, potrivit căruia contractele chiar s-au încheiat de atunci, de când s-a dat de gol inspectoarea, după care cetăţenii au fost chemaţi la Primărie, pentru desfacerea lor şi respectarea cronologiei cerute de consilieri. Adică repartiţia să nu se facă înainte de a fi aprobată de forul legislativ.
Prin urmare, la loc comanda! Nimeni n-ar fi cârâit nimic despre învârtita Urbanismului cu contractele pentru parcări, datorită micilor concesii la care ar fi fost dispusă proprietara domeniului public. Şi anume de a repartiza mai mult de un loc de parcare per apartament, cum zice regulamentul, familiilor care au mai mult de o maşină. Asta n-ar fi ceva ilegal, mai ales dacă parcarea de reşedinţă permite. Şi la „S”-uri permite, după cum aflăm din raportul hotărârii votate marţi, când a ajuns, în sfârşit, în Consiliu, prima strigare pentru parcările de la blocuri.
Ei şi acum să vedeţi din ce motiv s-au zgâriat pe ochi puterea şi opoziţia în cazul particular de la „S-uri”, unde cetăţenii n-au reclamat nimic legat de spaţiile de staţionare primite de la Primărie. A reclamat, în schimb, opoziţia liberală nefirescul execuţiei unor marcaje într-o curbă a intersecţiei străzii Gruiului cu Carpaţi, care, dacă este să fim cinstiţi, nu încurcă exagerat de tare circulaţia. Asta pentru că intersecţia este destul de largă şi parcarea în acest “nod” nu pare că obturează vizibilitatea celor care intră şi ies din răscrucea cu pricina. Dar dacă nu era legal, nu trebuiau executate aşa. Culmea tupeului angajaţilor lui Ţâroiu: schiţele prezentate Consiliului nici măcar nu reflectau realitatea din teren, adică nu conţineau abaterea rutieră.
Marcajul, de care s-au legat liberalii, s-a făcut longitudinal, paralel cu trotuarul, şi, din elanul executanţilor din parcări, cel puţin un loc a scăpat, cu intenţie, fireşte, şi în curba spre Carpaţi. În timpul şedinţei, Ţâroiu a negat cu insistenţă şi cu tonul ridicat că ar fi aşa, prin urmare, după încheierea dezbaterilor, i-a luat pe viceprimar şi pe liderul opoziţiei, la faţa locului, ca să se convingă cum e. Din nou, ştiindu-l şmecher, îl suspectăm că ştia foarte bine cum arată blestemata de parcare, din cauza căreia au urlat unii la alţii ca bezmeticii, dar îi trebuia un „ţap ispăşitor”, pe care l-a găsit numaidecât în stânga sa: Mărgărin Blidaru, care, dacă a vrut să fie vice, n-are decât să suporte şi afronturile primarului, şi grosolăniile contestatarilor săi, care îl jignesc fără perdea.
La faţa locului, bineînţeles, parcarea era în curbă, iar Blidaru, pregătit să-şi salveze şeful, care pica prost în ochii rivalului împăunat cu succesul PNL la euro, a „încasat-o”. Repetăm, bănuiala noastră este că, de comun acord, primarul, viceprimarul, şeful ADP au pus locul acesta în punctul „fierbinte”, cel mai probabil, ca să le facă pe plac cetăţenilor, care voiau să-şi lase maşinile în faţa blocului, aşa cum au făcut dintotdeauna. Altfel, ce rost aveau acele marcaje longitudinale, în condiţiile în care în spaţiile de lângă blocuri erau suficiente locuri?! Dar alegătorul nostru, stăpânul nostru. Care, dacă voia să-şi lase maşina în mijlocul străzii, probabil că putea până în iunie 2020.
Până să ajungă părţile conflictului în Grui, Ţâroiu, care nu degeaba este „tăticul lor”, a speculat magistral cerinţele justiţiarilor din PNL, care insistau să se respecte legea, decretând că le desfiinţează pe toate, căci aşa vrea PNL. Ăştia de la PNL, când s-au trezit cu cartoful „fierbinte” în poală, aruncat de primarul PSD, au dat într-un răcnet de apărare a onoarei politice în faţa electoratului pe care Ţâroiu îl gâdila, pentru voturi, cum voia mânuitorul de ştampilă. Şi din acest moment s-au înteţit zbierătele despre ce-a făcut PSD şi ce n-a făcut PNL, de care vom avea parte, mai mult ca sigur, şedinţă după şedinţă, până la anul.