Că amenzile constituie cea mai eficientă cale de lecuire a cetăţenilor care umplu proprietatea publică cu mormane de gunoi o demonstrează următoarea relatare având ca subiect principal trei familii de pe strada Marineşti. Din discuţiile purtate cu vecinii afectaţi de meteahna păcătoasă a celor care aruncă peste gard tot ce nu le mai trebuie în gospodărie, am aflat care este strategia primarului Marian Toader de rezolvare a diferendului. Care, după cum se vede treaba, are ca parte prejudiciată nu numai persoane particulare, ci şi autoritatea locală, ca administrator al domeniului public pângărit constant de mizerie. Şi câtă mizerie! Dărâmături, dormeze, saltele, resturi de materiale de construcţii, la concurenţă cu reziduurile menajere, au astupat calea ferată, pe care localnicii o foloseau, după scoaterea ei din uz, ca acces prin spatele proprietăţilor, de la podul de fier din Voineşti, până în Grui.
Lumea mergea pe aici ca să ajungă pe Măgura, după ciuperci ori fructe de pădure, asta până să se statornicească şi deasupra caselor lereştenilor de pe Marineşti un urs, care n-a pregetat să testeze curţile poziţionate la graniţa Câmpulungului cu comuna alăturată. Tot pe traseul fostei căi ferate se deplasau şi lereştenii care duceau vitele sau oile la păscut, nevoiţi să-şi schimbe ruta din cauza blocării trecerii cu stivele de zidărie spartă şi restul nenorocirilor deşertate pe terenul statului. Nu mai spunem că iarba crescută din abundenţă în timpul ploilor din săptămânile trecute ascunde capcane pentru animale şi om. Locul este împânzit de cuie, placaje şi fragmente metalice, ascuţite şi ruginite, aruncate de nişte inconştienţi, pe care nu-i interesează pericolul provocat celorlalţi.
Ce are de zis primarul pe marginea acestei poveşti amare pentru cetăţenii iritaţi de vecinii cu dureri în cot faţă de siguranţa şi disconfortul cauzat celor lângă care trăiesc? Marian Toader s-ar fi „oferit” – un termen aflat de la interlocutorii noştri, care doare mai tare decât păţania în sine – să ridice el, cu oamenii Primăriei, resturile unor nesimţiţi, care n-aveau de ce să scape nepedepsiţi, mai cu seamă că se ştie cine sunt. Or dacă primarul se oferă să cureţe, în loc să împartă amenzi şi să-i pună pe făptaşi să plătească şi costurile acţiunii de salubrizare, este la mintea cocoşului că îi încurajează şi pe alţii cu „şoriciul” gros să umple văile, coastele şi şanţurile comunei cu ce le prisoseşte în ogradă.
Primarul din Lereşti a dispus săparea unui şanţ în „buza” Măgurii, în care apa bălteşte, neavând loc de scurgere
Sâmbătă dimineaţa, la solicitarea mai multor cetăţeni posesori de gospodării în continuarea fostului CESAR – unde primele trei case au rămas ale Câmpulungului -, am revenit pe strada Marineşti, artera rămasă după asfaltare fără trotuare şi fără şanţuri de scurgere a apei, cum era firesc să aibă, dacă tot s-a întreprins o investiţie pentru oameni, din banii lor. Prin spatele acestor case aflate după fostul Centru de Experimentări şi Studii pentru Automobilul Românesc trecea calea ferată, care ducea la fostul Combinat de Fire şi Fibre Sintetice. În prezent, nu se mai cunoaşte de gunoaie şi hăţişurile întreţinute de ploi. Pentru protejarea infrastructurii feroviare, s-a construit, pe vremuri, pe terenurile oamenilor, un parapet, şi el împânzit de bălării crescute haotic, care împiedică accesul proprietarilor la grădinile de pe coastă. Una dintre interlocutoarele noastre ne spunea că nu mai poate să ajungă la grădina în care avea nuci, zarzări şi pruni. De parcă nu erau suficiente obstacolele cauzate de natură, a făcut rău şi mâna calică a omului, care, în loc să se afunde în buzunar, ca să suporte contravaloarea serviciului de ridicare a gunoiului cu greutate, se debarasează de el pe acest culoar dintre parapetul căii ferate şi gospodăriile câmpulungenilor rămaşi între lereşteni.
Una dintre persoanele afectate de obrăznicia vecinilor, care profită că locul devenit ghenă de gunoi este ferit de ochii autorităţilor, ne-a relatat necazul care i-a luat liniştea. Autorii sunt cunoscuţi: trei deţinători de proprietăţi, aflate unele după altele, dintre care doi au făcut renovări în locuinţe şi ce-a rezultat din lucrări au aruncat peste gard. Odată cu mobilierul vechi şi alte obiecte care nu le mai erau de trebuinţă. Când a văzut ce fac, le-a atras atenţia, cu frumosul, ca să nu ajungă la supărare cu ei, că nu este normal cum procedează. Şi că soluţia corectă era să apeleze la o maşină cu remorcă, pentru a le prelua resturile demolărilor. „În schimb, le-aţi lăsat acolo! Nu v-aţi gândit că, dacă plouă, toată apa se strânge aici?!”, a fost tentativa de dialog cu împricinaţii a vecinei deranjate de aspect şi miros, la doi paşi de locuinţa sa.
Şi aşa apa s-a strâns din belşug, colectată într-un şanţ săpat de Primărie, pentru a împiedica torentele prăvălite de pe Măgura să inunde curţile din zona joasă a Marineştiului. Strada, pentru cei care n-au trecut niciodată pe aici, amplasată la marginea Măgurii, este în pantă: cei de pe partea stângă, cum te îndrepţi spre podul de cale ferată din Voineşti, sunt mai la înălţime faţă de vecinii de pe dreapta, privaţi de o rigolă în dreptul curţilor, din cauza lucrării incomplete a Primăriei. Pentru protecţia acestora, de curând, primarul Marian Toader a trimis un utilaj, care a scormonit pământul în spatele CESAR. Muncitorii au făcut un şanţ rudimentar, în care s-a adunat gârla venită de pe deal. Şi acolo a rămas, neavând unde se scurge. Umbra şi pământul mustind de apă nu permit drenarea bălţii formate şi între marginile gropii săpate de muncitorii Primăriei, şi pe marginea ei, unde, vara trecută, până şi şerpi găseai acolo, după cum spuneau oamenii. Broaşte şi ţânţari, nu mai vorbim. Locul miroase greu, a apă stătută, concurată de gunoiul în descompunere.
Culoarul blocat de gunoaie nu mai poate fi folosit de amatorii de plimbare ori de sătenii cu vite şi oi duse la păscut
În încercarea de a ghici unde era calea ferată, interlocutoarele noastre ne-au indicat locul dat uitării al liniei feroviare: sub gunoaiele care au astupat-o mai abitir decât buruienile întreţinute de ploile care ne-au săturat cu vârf şi îndesat. „A zis că vine primarul să le scoată (n.r. gunoaiele). Hai să pun şi eu gunoi aici, dacă vine primarul să-mi ia gunoiul! Toate cele trei familii au aruncat peste gard toate porcăriile şi au făcut maldăre!”, ne-au arătat femeile imaginea deplorabilă a zonei dosite. Şi să se fi putut scurge apa, dirijată de şanţul Primăriei, n-avea pe unde, din cauza stăvilarului creat de iresponsabilii care şi-au făcut curat pe proprietate şi mizerie în afara ei.
Lumea s-a trezit cu şanţul în spatele curţilor la mijlocul săptămânii trecute. „Eu n-am vrut să-l las pe cetăţeanul care a venit cu buldoexcavatorul. Atunci, mi l-a dat pe primar la telefon, care mi-a spus: „Lăsaţi aşa, că eu ştiu ce este acolo, o să vin, o să astup şi o să încărcăm mizeria de acolo.”, ne-a redat conservaţia pe care a avut-o cu Marian Toader cea mai afectată persoană de dezastrul din vecinătatea curţii sale. „Spune că astupă. Dar tot timpul curge apă. A fost plin de apă. Când plouă, se adună. Numai să fie secetă mare, ca să scadă. E ud pământul, căci bălteşte toată apa care vine de sus. La pivniţă, cimentul este umed. Iar, din cauza gunoaielor, eu nu pot să-mi mai bag nici maşină, nici căruţă, ca să-mi aduc lemne.”, a adăugat aceasta.
Dacă, într-un capăt, şanţul se opreşte în “reduta” infectă, celălalt, care este liber, ar avea posibilitate de scurgere pe proprietatea CESAR. Variantă care sigur nu le-ar conveni deţinătorilor fostei subsidiare a Uzinei ARO, după cum nu le convine nici lereştenilor lăsaţi să-şi păşuneze oile şi vitele în incinta cu iarbă proaspătă.
Înainte de a se instala lâncezeala generală, şi a oamenilor, şi a Primăriei, a existat o canalizare pluvială pe lângă parapetul căii ferate. Care, dacă a fost obturată, a blocat apa în zona „rezolvată” de Primărie cu o groapă, care a urâţit un spaţiu plăcut, cu verdeaţă, căutat de amatorii de plimbări. Şi nu numai de ei, din păcate. Ca tabloul supărărilor să fie complet, cetăţenele ne-au mai povestit că ulicioara care leagă Marineşti de Măgura, pe lângă gardul CESAR-ului, este frecventată de amorezi, în căutarea unui loc ferit. „Ce să ne facem, căci vin mereu maşini cu fetiţe?! Cum facem ca să-i dăm la ziar? La mine, în poiană, în faţa casei… n-au avut treabă! De faţă cu mine, şi-au parcat maşinile!”, este alt „fenomen” generator de murdărie, căci cuplurile care găsesc intimitatea în „buza” Măgurii lasă în urmă sticle şi doze de aluminiu, ambalaje şi chiştoace de ţigări. Şi numai ce s-a auzit de-o nouă plimbărică a ursului, cu care, mai acum câţiva ani, s-a trezit în curte, în toiul nopţii, un fost director de liceu câmpulungean, care stă peste drum de locurile descrise în acest articol. Inclusiv una dintre interlocutoarele noastre l-a surprins în grădină, înfruptându-se din tuciul cu mâncare pentru porci. Magda BĂNCESCU