Cap. III
COPIII ÎN CĂMINUL CREDINŢEI
1.Rostul sau poziţia copiilor în căminul credinţei
Psalmul 127; Geneza 1.28
d)Copiii – o răsplată dată de Domnul
„Rodul pântecelui este o răsplată dată de El”; pare un cuvânt surprinzător la prima vedere, pentru că această răsplată presupune să se fi făcut ceva pentru Dumnezeu. Într-adevăr, El o răsplăteşte pe mamă nu pentru angajarea ei în slujba soţului, ci pentru angajarea ei în împlinirea intereselor cerului, încât copiii care se nasc după rânduielile lui Dumnezeu aduc, pe lângă o moştenire familiei, şi o răsplată pentru efortul mamei de a fi născut şi de a se fi pus la dispoziţia intereselor lui Dumnezeu.
Sunt multe aspecte ale acestei răsplătiri pe care o dă Dumnezeu. Astfel, copiii aduc un echilibru biologic în organismul femeii, împlinind-o în destinul ei biologic rânduit de Creator, ei aduc şi un echilibru psihologic, afectiv, în familie, pentru că o mamă care îşi iubeşte copilul este un etalon al dragostei desăvârşite. Femeia nu poate manifesta plinătatea sentimentelor ei, nu poate să-şi împlinească sufletul fără un subiect al dragostei, iar acesta nu este soţul, ci totdeauna copilul. Copilul mai aduce un echilibru spiritual, ca o împlinire a cuvântului care spune că „femeia va fi mântuită prin naşterea de fii” 1 Timotei 2:15; este oferită astfel şansa trăirii practice, prezente, a mântuirii sufletului, tocmai prin naşterea copiilor.
Ca un aspect important, copiii ajung sfera unde se exercită stăpânirea mamei. În absenţa lor, autoritatea femeii riscă să se manifeste asupra soţului, în timp ce rostul lui Dumnezeu fixează ca femeia să fie supusă soţului, stăpânind cu toată autoritatea asupra copiilor.
Multe eşecuri sunt posibile prin încurcarea acestor raporturi: mama poate pierde autoritatea faţă de copii, pentru că şi-o manifestă asupra tatălui şi în final, tatăl ascultă de mamă, iar copiii n-ascultă de părinţi.
Copiii sunt astfel o răsplată, în sensul că ei aduc un echilibru în cămin, iar refuzul copilului rânduit de Dumnezeu are efecte inverse: dezechilibrează şi biologic şi psihologic (sau afectiv) pe mamă, cum dezechilibrează şi cuplul celor doi părinţi.
Apare ca o situaţie de excepţie dialogul acelei prinţese din Egipt, fiica lui Faraon, cu Iochebet, mama lui Moise, căreia îi spune: „ia copilul acesta, alăptează-mi-l şi îţi voi plăti” Exodul 2:9. Este o situaţie de excepţie, ca o mamă, care îşi alăptează propriul ei copil, să fie plătită pentru lucrul acesta; dar, dacă este o excepţie să fie şi doică şi mamă în acelaşi timp, rămâne totuşi o regulă răsplata lui Dumnezeu pentru orice mamă care s-a pus la dispoziţia Lui, născând un copil, alăptându-1 și crescându-1spre împlinirea intereselor cerului.
e)Copiii – „săgeţi în mâna unui războinic”
Copiii, continuă Psalmul 127, sunt „ca săgeţile în mâna unui războinic”; este partea tatălui, ca
o potrivită şi minunată întregire. Astfel, mama este răsplătită, tatăl este înarmat şi familia este îmbogăţită cu o moştenire de la Domnul. Pentru un tată credincios, copiii sunt ca nişte săgeţi în tolba unui războinic, sunt întăritura lui de apărare; ei reprezintă argumentele lui, acele mijloace de luptă care-l fac invincibil faţă de vrăjmaşi, care-i dau superioritate sau ascendent atunci când discută „la poartă”.
Vrăjmaşii pot râde de noi şi ne pot dispreţui pentru un nou copil născut alături de mulţi alţii, dar batjocura şi dispreţul sunt de fapt expresia indirectă a invidiei, a sentimentului lor de inferioritate şi de dependenţă; sunt expresia sentimentului lor de înfrângere, căci copilul care se naşte este o altă săgeată ce se înfige adânc în inima vrăjmaşilor. Ei nu au curajul şi nici suportul lăuntric spiritual (afectiv) de a face lucrul acesta, încât se văd aşezaţi pe o treaptă de inferioritate faţă de părintele credincios, care în tinereţea lui „şi-a umplut tolba de săgeţi” cu copii primiţi din partea lui Dumnezeu. În biruinţa asupra vrăjmaşilor putem înţelege mărturia Cuvântului lui Dumnezeu, „la poartă” fiind locul unde este adusă argumentaţia vie şi biruitoare a acestei mărturii. Mărturia lui Dumnezeu scrisă la porţile căminului credinţei primeşte acum o întărire, o argumentaţie deosebită în fapte, şi anume aceste săgeţi sub care cad vrăjmaşii mărturiei.
Iar dacă femeia este răsplătită, pentru bărbat este rezervată fericirea, căci se spune: „Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei”. În acest fel este privită familia, atât în aspectul ei interior, cât şi în relaţiile ei sociale cu oamenii, cu cetatea: înăuntru este plinătate de binecuvântări, oferite de Dumnezeu, iar în afară, plinătate de biruinţă, cu care familia credinţei să poată depune o mărturie curată cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu respectat ca autoritate în casă.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Căminul credinţei sau familia” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3,
Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424