22.4 C
Campulung Muscel
12/04/2024

ADEVĂRUL CREŞTIN (continuare din numărul trecut)

 

 

Capitolul II

4.Ilustraţii scripturistice ale relaţiilor dintre soţi

1 Samuel 25:2-3, 23-35

2 Samuel 6:15-23

În momentul prezentat de textul citit, David se afla după o mare biruinţă spirituală, mai mare decât multe din victoriile în războaiele lui, căci reuşise să aducă chivotul lui Dumnezeu înapoi la Ierusalim şi să-l aşeze în cortul pe care îl pregătise pentru aceasta. El era privit acum de la fereastra casei sale, de soţia pe care o iubea şi care îl iubea. Şi, în timp ce Mical îl privea, descrierea sfântă spune: „l-a dispreţuit în inima ei”. Cine-i privea inima atunci? Este, iată, Cineva care priveşte simţăminte sau atitudini de inimă şi care ia aminte nu numai la ce spui, ci şi la starea de inimă pe care o ai înainte de a spune ceva; Dumnezeu a văzut că „l-a dispreţuit în inima ei”,  mai  înainte de a spune vreun cuvânt.

Poate că avea dreptate, David se afla din nou într-un moment de slăbiciune. Dacă în împrejurarea cu Abigail era slăbiciunea de a pune capăt încercărilor grele, răzbunându-se singur, aici era slăbiciunea unui entuziasm care depăşea limitele cuvenite. El se bucura şi avea motive să se bucure, numai că această bucurie îmbrăca un entuziasm ce depăşea limitele cuvenite, ceea ce constituia cu siguranţă o greşeală, dar care nu justifică niciodată dispreţul din inimă în relaţiile dintre soţi.

Sunt mici atitudini de inimă care nu se exprimă în vorbe. Uneori este o atmosferă încărcată, nepotrivită relaţiilor dintre soţi, şi se caută drept vinovat momentul unui cuvânt sau al unei fapte nepotrivite, deşi chiar numai o atitudine de inimă este de ajuns ca lucrurile să se deterioreze grav, căci „din inimă ies izvoarele vieţii”. Dacă în inimă este dispreţ, de acolo va ieşi doar dispreţ, putând să se manifeste chiar şi atunci când îi spui soţiei: „ce mult te iubesc!” Dacă-i spui cuvintele acestea dintr-o inimă de unde izvorăşte dispreţul, atunci ea, în loc să se bucure, va simţi o palmă morală în această  expresie, care răsună ca o „aramă sunătoare sau ca un chimval zăngănitor”. Să fim atenţi la inimă! „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii!” Proverbe 4:23. Pentru această păzire a inimii este util şi celălalt sfat: „fiule, dă-Mi inima ta” Proverbe 23:26 sau „ascultă fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa  tatălui tău” Psalmul 45:10. Numai o inimă păzită de Dumnezeu poate fi protejată în izvoarele ei, ca să nu ţâşnească de acolo gustul amar al unui dispreţ ca în momentele acestea.

Toţi greşim în multe feluri, aşa este situaţia, nu ne putem ascunde slăbiciunea, ne umileşte faptul că obişnuim să greşim, dar greşelile nu pot justifica dispreţul în relaţiile unora faţă de alţii pe terenul familiei. Soţul, în momente de slăbiciune ale soţiei, şi soţia, în momente de slăbiciune ale soţului, trebuie să dea dovadă de judecată, să nu accentueze greşeala, pentru a nu se dărâma casa, ci să împartă greşeala, recunoscând fiecare: „şi eu am greşit”. O greşeală împărţită se reduce cel puţin la jumătate, iar dacă ţi-o atribui în întregime, nu mai rămâne loc pentru dispreţ. Dacă ţi se pare totuşi că soţul greşeşte prea des şi nu poţi să-l cinsteşti aşa cum se cuvine sau nu poţi să-l consideri „domnul tău”, pentru că nu este vrednic de aceasta, atunci trebuie privit înaintea lui Dumnezeu; pentru că ţi l-a dat Dumnezeu ca soţ şi pentru că 1-ai luat din  mâna Lui, trebuie să-l respecţi în această autoritate şi nu vei pierde nimic, căci Dumnezeu va compensa cu mult ceea ce ţi se pare o pierdere!

Tinere sau tineri credincioşi stau mult să gândească dacă este potrivit să accepte o căsătorie, dar în multe din aceste aprecieri îndelungate se ascunde dispreţ în inimă. Greşim căutând un om ideal, pentru că oameni ideali nu sunt pe pământ şi greşim, în al doilea rând, pentru că nici noi nu suntem ideali. Dacă vrei ceva ideal, trebuie să mergi în cer, dar în cer nu mai este căsătorie. Trebuie deci să gândeşti logic, să iei omul pe care ţi-l dă Dumnezeu şi să-l respecţi, iar dacă nu ai respect pentru Dumnezeu, n-o să-ţi respecţi niciodată nici soţu1, nici soţia; şi nu contează defectele sau slăbiciunile, ci atitudinea de inimă.

În momentele acestea, când David se bucura de o mare biruinţă pe care o trăise înaintea lui Dumnezeu, avea un singur judecător aspru: soţia lui, pentru care şi-a expus cândva viaţa şi apoi s-a expus ruşinii sau umilinţei, recerând-o în căsătorie, după ce fusese dată altuia. Ce neînduplecată era acum judecata ei faţă de slăbiciunea lui David!               

(continuare în numărul viitor)

Publicat din cartea ,,Căminul credinţei sau familia” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3,  

Câmpulung Muscel. 

Telefon contact: 0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!