Portretele a 33 de familii care au sprijinit lupta anticomunistă, expuse de Ioana Voicu Arnăuţoiu, la Teatrul Naţional
Comemorarea a 60 de ani de la procesele şi execuţia membrilor grupului de rezistenţă de la Nucşoara a fost marcată printr-o expoziţie realizată de Ioana Voicu Arnăuţoiu, fiica lui Toma Arnăuţoiu şi a Mariei Plop. Evenimentul desfăşurat, miercurea trecută, la Teatrul Naţional Bucureşti, a beneficiat de un public numeros, compus din supravieţuitori ai luptei anticomuniste, istorici, cercetători, cărora li s-au alăturat personalităţi ale vieţii publice, precum fostul preşedinte Emil Constantinescu, scriitoarea Ana Blandiana, iniţiatoarea Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighetu Marmaţiei, actorul Ion Caramitru, Lucia Hossu Longin, realizatoarea „Memorialului Durerii”, Germina Nagâţ şi Dinu Zamfirescu, membri ai Colegiului CNSAS. Expoziţia „Rezistenţa anticomunistă de la Nucşoara. Portrete de familii”, vernisată pe 17 aprilie 2019, rămâne deschisă celor interesaţi de mărturiile unor vremuri tragice, în Sala Studio, până pe 4 mai 2019. În această vară, o acţiune similară este aşteptată să se întâmple şi la Câmpulung.
În avanpremiera expoziţiei de la Bucureşti, panourile dedicate familiei Arnăuţoiu, expuse la Câmpulung, în cinstea supravieţuitoarei centenare
În anul 1959, peste 100 de săteni care au avut legătură cu luptătorii din Munţii Muscelului au suferit diverse condamnări, 16 dintre aceştia – în frunte cu fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu – fiind aduşi în faţa plutonului de execuţie. Povestea a 33 de familii muscelene, care au sprijinit grupul de la Nucşoara, a fost prezentată, sub forma unor portrete, graţie muncii de culegere de informaţii şi fotografii având-o ca autoare pe Ioana Voicu Arnăuţoiu, „floarea din munţi”, cum a fost numită la Câmpulung de unul dintre invitaţii la aniversarea mătuşii sale centenare. „Scopul ei este de a prezenta felul în care a decurs viaţa membrilor a peste 30 de familii implicate în rezistenţa anticomunistă, în perioada 1949-1958, repercusiunile suferite (inclusiv de copiii familiilor pedepsite): condamnări, confiscări, deportări cu domiciliu obligatoriu, execuţii. Fotografiile şi documentele folosite provin, în cea mai mare parte, din arhiva CNSAS. Autoarea expoziției, Ioana Voicu Arnăuțoiu, a adăugat, pentru creionarea portretelor familiilor din Nucşoara, fotografii din arhiva personală şi fragmente din cărţile şi albumele publicate începând cu anii ’90, referitoare la Grupul de rezistenţă anticomunistă de la Nucşoara, condus de Toma Arnăuţoiu.”, este prezentarea realizată prin materialul de promovare a evenimentului, realizat în parteneriat cu Editura Ars Docendi a Universităţii Bucureşti, al cărei director este Ioan Crăciun.
De altfel, manifestarea de la Bucureşti a fost anunţată publicului câmpulungean, cu trei zile înainte, când a fost sărbătorită, la Primărie, de familie şi apropiaţi, centenara Elena Ion Arnăuţoiu. Mai mult decât atât, decorul aniversării a fost asigurat, în afara coşurilor cu flori, de două panouri biografice – cele conţinând istoria familiei Arnăuţoiu -, care au fost deplasate la Teatrul Naţional Bucureşti, pentru a completa expoziţia dedicată unuia dintre cele mai tulburătoare evenimente ale istoriei noastre. „Dramele şi tragediile familiei Arnăuţoiu sunt ilustrate prin cele două panouri, care fac parte dintr-o expoziţie amplă, la Teatrul Naţional Bucureşti, a cărei realizatoare este Ioana Voicu Arnăuţoiu. Vreau să subliniez rolul unic şi decisiv în restituirea memoriei şi istoriei grupului de rezistenţă de la Nucşoara al unui intelectual special la Universitatea Naţională de Muzică. O bună perioadă, a fost şeful Catedrei de Muzică de Cameră. După ’90, a fost cercetător şi unul dintre marii specialişti ai României, care s-a dedicat acestei zone. Efortul ei este uriaş.”, astfel a prezentat-o Ioan Crăciun pe Ioana Voicu Arnăuţoiu, venită din Anglia, împreună cu Christian Mititelu, jurnalist, analist politic, director al Secţiei Române a BBC Londra, membru al CNA şi al conducerii Alianţei Civice. Christian Mititelu a ţinut să atragă atenţia asupra celor două panouri, unul dedicat grupului de la Nucşoara şi altul, doamnei Elena Ion, şi a îndemnat publicul să arunce un ochi peste informaţiile şi fotografiile inedite, unele aflate în dosarele Securităţii, cu care au fost ilustrate textele.
Ion Caramitru, Emil Constantinescu, Ana Blandiana, Lucia Hossu Longin, o parte dintre personalităţile prezente la expoziţie
În calitate de gazdă a vernisajului, directorul Teatrului Naţional Bucureşti, Ion Caramitru, a vorbit despre cea mai grea şi tristă amintire a istoriei noastre. „Sunt şi eu, la rândul meu, emoţionat de ce am citit şi văzut. Şi în familia mea s-au petrecut asemenea fenomene şi nu puţine. Cred că sunt singurul membru al familiei – eram mult prea tânăr, la 7-8 ani – care n-a făcut puşcărie.”, a afirmat acesta. Cât despre expoziţia găzduită de instituţia pe care o conduce, Caramitru a susţinut că este dovada unor fapte şi oameni, despre care s-a reproşat tot timpul că au lipsit. „Că n-a existat o rezistenţă adevărată în ţara noastră. Uite că a existat, în felul ei”, fiind o datorie de a deţinătorilor de mărturii din acele timpuri de a le face cunoscute generaţiilor care vin după ei.
Germina Nagâţ, membru al Colegiului CNSAS, a punctat ce reprezintă portretele din colecţia strânsă prin grija şi efortul fiicei lui Toma, născută în munţi. „Gândiţi-vă că aceste zeci de mii de file, din care am construit portretele de familii, sunt o mică parte, un rezumat, de fapt, al unui capitol îngrozitor din istoria noastră, despre care mulţi nu ştiu aproape nimic, din păcate. Este, cred eu, un efect direct al înlocuirii istoriei cu propaganda, al înlocuirii memoriei cu amnezia, al înlocuirii adevărului cu minciuna. Una dintre minciunile sfruntate, pe care ne-o repetă până la saţietate nostalgicii comunismului, este că în România n-a existat rezistenţă, că n-am avut disidenţi adevăraţi. Că populaţia a sprijinit regimul de bună voie, fiindcă acest regim i-a oferit bunăstare şi progres social. Iar excepţiile erau – ni se spune – fie elemente declasate care îşi pierduseră averile şi privilegiile, fie spioni sau agenţi străini. Această expoziţie dedicată grupului de rezistenţă de la Nucşoara ne arată cât de monstruoasă şi cât de toxică este această minciună, care a săpat foarte eficient la temelia propriei noastre identităţi decenii de libertate de expresie.”
Lucia Hossu Longin le mărturisea participanţilor că a fost de curând la Nucşoara, unde a văzut ceva care i-a umplut ochii de lacrimi. „Strada principală din Nucşoara se chema Elisabeta Rizea. În 1990, noi am făcut Închisoarea Mişlea. Acolo, doamnele care făcuseră puşcărie mi-au spus: „Suferinţa noastră a fost nimic. Marea martiră este Elisabeta Rizea.” Cine este Elisabeta Rizea? Nu ştia nimeni de ea. Este femeia care a fost schingiuită cum rareori a fost schingiuit cineva în Gulagul românesc. A fost agăţată de lustra camerei de anchetă, cu părul prins, până i s-a smuls tot părul de pe cap. Purta un batic până aproape de sprâncene, ca să nu i se vadă capul chel. Atunci, cu noi era şi Ioana. Ne-am dus şi am făcut filmul cu Elisabeta Rizea.”, relata realizatoarea „Memorialului Durerii”.
Ioana Voicu Arnăuţoiu s-a referit în mesajul său la imboldul luptei tatălui său, susţinute de toţi cei care l-au urmat: „Credinţa, tradiţia şi mersul lucrurilor, aşa cum apucaseră ei în satul acela, în care exista un cămin cultural, o bibliotecă. Exista dorinţa intelectualilor satului, învăţătorii şi preoţii, să se producă o dezvoltare a oamenilor şi o deschidere către modernitatea în care România a evoluat foarte mult de la unirea de după Primul Război Mondial. Expoziţia poate fi văzută din multe puncte de vedere. Fiecare panou se referă la o familie, două, trei. De exemplu, lângă familia Arnăuţoiu sunt familiile Moldoveanu, Drăgoi şi Rizea, înrudite între ele. Moldoveanu şi preotul Drăgoi erau cumnaţi. Elisabeta Rizea fusese cununată de preotul Drăgoi. De aceea, când au aderat cu tot sufletul la organizarea grupului, ea a mers împreună cu ei şi a făcut ce a putut ca să-i ajute pe partizani.”, este o parte a mesajului transmis de Ioana Voicu Arnăuţoiu.
Autoarea expoziţiei avea doi ani când părintele său, Toma Arnăuţoiu, împreună cu fratele mai mic, Petre, au fost capturaţi pe 20 mai 1958. Toma, Petre şi alţi 14 apropiaţi ai lor, în cei nouă ani de prigoană, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi în noaptea de 18 iulie 1959, la Penitenciarul Jilava. M.B.
Sursa fotografiilor: Sorin Şerb