În perioada aprilie 2019 – mai 2019, Secţia „Casa Memorială George Topârceanu”, din cadrul Muzeului Municipal Câmpulung, găzduieşte o expoziţie ce cuprinde corespondenţa poetului George Topârceanu către soţia sa, Victoria. Colecţia cuprinde un număr de 20 scrisori, care au fost scrise de poet din Iaşi şi Bucureşti, în diverşi ani, de la începutul căsătoriei, până aproape la sfârşitul vieţii poetului (1907-1934). În toată corespondenţa lor sunt reflectate problemele familiale şi sociale prin care a trecut familia Topârceanu în acea perioadă.
Poetul George Topârceanu s-a născut în Bucureşti, la data de 20 martie 1886, ca fiu al cojocarului Gheorghe Topârceanu şi al Paraschivei, ţesătoare de covoare la azilul „Elena Doamna”, amândoi originari din părţile Sibiului. Începe şcoala primară la Bucureşti, între anii 1893 – 1895, şi o continuă pe Valea Topologului, la Şuici, judeţul Argeş, unde părinţii se stabilesc o vreme. Revine la Bucureşti şi se înscrie la Liceul „Matei Basarab” până în clasa a IV-a, apoi la „Sfântul Sava” (1898 – 1906). În anul 1905, părinţii, împreună cu cei trei copii, Raliţa, Gheorghe şi Alexandrina, se mută la Nămăieşti. Aceştia se instalează cu chirie în casa Victoriei Iuga, educatoare la grădiniţa din comună, şi-şi deschid un atelier într-o casă din apropiere. Poetul petrecându-şi vacanţele de vară aici, începe o frumoasă poveste de dragoste cu Victoria, care era mai mare cu patru ani decât el. Frumoasa Victoria Iuga l-a fascinat pe tânărul dornic de dragoste şi a primit de la el numele „Dolor sau frumoasa cu ochii negri” şi-i va deveni soţie în anul 1912. Această dragoste, însă, îi va aduce mai târziu multă tristeţe, singurătate, nostalgie, stare sufletească care s-a reflectat, în mare măsură, în viaţa şi opera sa literară.
Corespondenţa poetului cu Victoria începe încă din anul când se stabileşte la Nămăieşti, conştient de imposibilitatea iubirii pentru Victoria şi, pentru a evita indiscreţia celor din jur, au început să comunice prin scrisori, iar primele scrisori au fost în limba franceză. După plecarea la Bucureşti şi apoi la Iaşi, continuă să-i scrie despre problemele şi greutăţile prin care viaţa îl poartă.
În anul 1906, din cauza greutăţilor materiale prin care trecea familia Topârceanu, poetul va fi nevoit să se întreţină singur şi pleacă la Bucureşti, unde va avea diverse slujbe mărunte, pe bani puţini, care de abia îi ajungeau pentru chirie şi întreţinere. Cu toate aceste greutăţi materiale, reuşea să trimită acasă părinţilor şi Victoriei diverse sume de bani.
În perioada cât a stat la Bucureşti, pentru a-şi publica versurile a colaborat cu mai multe reviste literare: „Duminica”, „Semănătorul”, „Viaţa literară”, „Viaţa românească”, „Neamul românesc literar”, „Minerva literară ilustrată” sau „Ramuri”.
A deţinut funcţii importante ca: subsecretar la revista „Viaţa Românească” – Iaşi, secretar de redacţie, redactor şef la revista „Viaţa Românească”, director al Teatrului Naţional din Chişinău, director al Teatrului Naţional din Iaşi, inspector al teatrelor din Moldova, inspector special teatral, iar în anul 1936 este ales membru corespondent al Academiei Române. A fost printre cei mai citiţi poeţi, a dus tot timpul o viaţă grea, plină de lipsuri, ducând grija familiei şi a părinţilor, surorilor şi fraţilor. Era într-o permanentă criză de bani din cauza pretenţiilor exagerate ale soţiei, fiind nevoit să-şi schimbe de multe ori domiciliul (în cei 26 ani petrecuţi la Iaşi, şi-a schimbat domiciliul de nouă ori), la început, căuta locuinţa mobilată, apoi din ce în ce mai goală, pentru a se încadra în cheltuielile care, de multe ori, îi depăşeau veniturile. “E.M.”