Săptămâna trecută, Spitalul Municipal Câmpulung a anunţat că organizează concursuri pentru ocuparea funcţiilor specifice Comitetului Director, adică cele de director financiar-contabil şi director de îngrijiri.
În prezent, director de îngrijiri este asistentul Florin Pană, iar Marinela Cristian, director financiar-contabil, cu atribuţii de manager (după ce medicul Grigore Stănescu şi-a dat demisia la finele anului 2018), şi medicul Iuliana Alina Podea, director medical.
Pană şi Cristian ocupă funcţiile din octombrie 2015, când au susţinut examen pe post. Pentru că li se încheiaseră mandatele, au dat examen (nu au fost înscrişi decât câte unul pe fiecare post, tot cei care erau, Pană şi Cristian). În 2015 s-a dat examen şi pentru locul de director medical, ocupat de medicul Toma Berevoianu, care fusese şi înainte de această dată şi care a demisionat în iunie 2018, preferând să se dedice meseriei de chirurg. Postul de director medical a fost ocupat în octombrie 2018, prin concurs, de medicul de la Boli Infecţioase, Iuliana Alina Podea.
Pentru cele două concursuri sau examene (în funcţie de numărul celor care-şi depun dosarele), au fost stabilite nişte condiţii generale de participare, dar şi unele specifice.
Directorul de îngrijiri trebuie să aibă minim doi ani vechime
Pentru directorul de îngrijiri, pretendenţii trebuie să fie asistenţi medicali generalişti, gradul principal, să aibă cel puţin doi ani vechime ca asistenţi medicali generalişti principali şi să fie absolvenţi de învăţământ universitar de lungă sau scurtă durată, cu diplomă de licenţă sau absolvire.
Dosarul de participare trebuie să conţină o cerere de înscriere; copii de pe actele de identitate, diploma de licenţă sau absolvire, copia certificatului de absolvire a gradului principal; curriculum vitae; cazier judiciar; declaraţie pe propria răspundere că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică, aşa cum este definită prin lege; adeverinţă medicală, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare; proiectul de specialitate şi chitanţa că s-a achitat taxa de înscriere, de 500 lei.
Miercuri, 17 aprilie, până la ora 15.00, se pot depune actele, la sediul administrativ al spitalului, la Serviciul de Management al Calităţii Serviciilor Medicale, mai precis la secretarul comisiei, Andreea Mădălina Bălan.
A doua zi, joi, 18 aprilie, vor fi afişate rezultatele după verificarea dosarelor, urmând 24 de ore, timp în care nemulţumiţii pot depune contestaţii.
Testul grilă este programat în data de 25 aprilie, de la ora 10.00, iar la ora 12.30 vor fi făcute cunoscute punctajele, ca, după ora 13.00, să se deruleze susţinerea proiectului de specialitate / interviul de selecţie, cu afişarea rezultatelor după ora 16.00.
Din cauza sărbătorilor pascale, termenul de depunere a contestaţiilor s-a decalat până pe 2 mai, ora 15.00, urmând ca pe 3 mai, după ora 15.00, să fie prezentate rezultatele finale. Fiecare probă va fi notată de la 1 la 10, iar pentru a fi admişi, candidaţii trebuie să obţină la fiecare probă minim nota 6.00, iar media finală să fie cel puţin 7.00.
Pentru proiectul de specialitate, comisia a stabilit şapte teme, din care pretendenţii îşi pot alege: Controlul infecţiilor nosocomiale în spital; Îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale acordate în spital; Procesul de analiză a nevoii de formare în sănătate; Evaluarea relaţiei dintre serviciile medicale, cele administrative şi resursele umane; Managementul deşeurilor rezultate din activităţi medicale; şi Managementul calităţii, element primordial de creştere a performanţei spitalului. La proiectul de specialitate vor fi urmărite şi punctate: forma de prezentare; descrierea situaţiei actuale a spitalului; analiza SWOT a spitalului (puncte forte, puncte slabe, oportunităţi şi ameninţări); identificarea problemelor critice; selecţionarea unei probleme prioritare cu motivarea alegerii făcute (scop, obiective-indicatori; activităţi; rezultate aşteptate; monitorizare indicatori; evaluare indicatori).
Condiţii pentru directorul financiar-contabil
Posibilii doritori trebuie să îndeplinească două criterii specifice de participare la concurs: să fie absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profilul economic; şi să aibă cel puţin doi ani vechime în specialitatea studiilor. În acest caz, dosarul trebuie să conţină aceleaşi documente ca la concursul pentru director de îngrijiri, cu aceeaşi taxă de 500 lei, de înscriere la concurs.
Datele de derulare a concursului pentru funcţia de director financiar-contabil sunt identice cu cele de la directorul pentru îngrijiri, inclusiv notarea probelor de concurs. Candidaţii trebuie să primească minim nota 6,00 la fiecare probă, dar să obţină media finală cel puţin egală cu nota 7,00.
Ca teme pentru proiectul de specialitate, aspiranţii au de ales dintre: Evaluarea eficienţei investiţiei prin modesrnizare şi retehnologizare; Modalitatea de conducere şi organizare a contabilităţii financiare a spitalului; Evaluarea situaţiei economico-financiare în vederea eficientizării spitalului / secţiei / compartimentului; Utilizarea DRG-ului ca instrument de management financiar; şi Evaluarea spitalului pe baza indicatorilor de performanţă economico-financiari.