Costurile halucinante produse de studiul de fezabilitate al blocului aşa-zis social explică de ce primarul a respins sugestia de a cumpăra locuinţe de pe piaţa liberă. Când i-a propus-o colegul Dumitrescu, Ţâroiu a făcut dovada unei maleabilităţi închipuite, adică, vezi Doamne, ţine cont de o părere exprimată la dezbaterea bugetului local pe 2018, îi şi prevede o alocare financiară, fără a avea în intenţie nicio clipă s-o şi pună în practică. Amintim pe scurt cum a fost discuţia cu un an în urmă, înainte să se voteze bugetul, când a apărut ideea stupidă a cheltuirii banilor câmpulungenilor mai întâi pe un studiu de fezabilitate, beneficiar al unei prevederi de 100.000 de lei, ca să şocheze comunitatea câmpulungeană cu sumele necesare execuţiei a 50 de apartamente. La dezbaterea bugetului de anul trecut, auzindu-i intenţiile iniţiale de a consuma banul public pe un imobil cu 80-100 de apartamente, locuinţe sociale sau de serviciu/de necesitate, Dumitrescu a ripostat cu argumente de bun simţ. În condiţiile în care oraşul se goleşte de locuitori, pentru cine se ridică blocul? Până să-i răspundă Ţâroiu, şi-a dat singur răspunsul: vreţi să faceţi un bloc pentru înstăriţi! Era la mintea cocoşului mega-afacerea ticluită de municipalitate, cu încredinţarea lucrării şi repartiţiile care se fac pe criterii de cumetrii de partid, de serviciu, de sânge şi de ce fel or mai fi mişculaţiile acestea care înghit banul lăsat de cetăţean la casieria Primăriei.
Bineînţeles, i s-a servit pelteaua cu sutele de nevoiaşi perindaţi pe la Comisia Socială, pe care colegul de partid îi vedea rezolvaţi într-o manieră economicoasă în comparaţie cu prăduirea care se pregăteşte. Consilierul i-a sugerat primarului să lectureze oferta imobiliară a Câmpulungului, care conţine locuinţe, cu două şi trei camere, la preţuri bune, chiar foarte bune. Majoritatea amenajate, îmbunătăţite, scoase la vânzare chiar cu mobila şi aparatura electrocasnică. Doar să-i muţi pe cetăţenii fără case acolo. În caz că locuinţele nu corespundeau standardelor de confort, puteau trece prin renovări – şi aşa mai hrănea Primăria nişte guri nesătule de constructori, cu gâtlejurile întinse la ciuguleală – şi se repartizau solicitanţilor. Şi nu era nevoie să fie rezolvate toate cererile de locuinţe o dată, ca să sacrifici investiţiile anului respectiv, ci 10-20 de familii într-o tranşă. Poate mai puţine, după posibilităţile financiare şi urgenţele planificate de municipalitate.
Insistenţa lui Dumitrescu pentru bugetele lui 2017 şi 2018 s-a „soldat” cu o erată la proiectul de buget pe anul trecut, Ţâroiu acceptând să finanţeze ideea acestuia cu 100.000 lei. O sumă de tot râsul, care urma să fie folosită pentru, cităm, „cumpărarea de locuinţe de pe piaţa liberă”. „Sau dacă nu vom găsi oportunitatea pentru acestea – continuăm citatul primarului -, să cumpărăm două module pentru oamenii străzii. Sperăm să avem posibilitatea să luăm de la ANAF, de la bănci, apartamente, ca să nu avem probleme de a fi cumpărate.” Astfel s-a exprimat Liviu Ţâroiu la şedinţa din februarie, anul trecut, când s-a votat bugetul.
Dar, dacă s-a comandat şi plătit SF-ul scumpătăţii de bloc, estimat la 20,8 milioane de lei sau 4,4 milioane de euro, s-a economisit suta de mii, cu care nu s-ar fi putut cumpăra mai mult de un apartament. Cele din Grui, după socotelile autorului studiului de fezabilitate, vor costa de patru ori mai mult! În jur de patru miliarde de lei vechi apartamentul sau 88.500 de euro! Ne este limpede de ce a fost abandonată propunerea colegului Dumitrescu, rezonabilă în comparaţie cu intenţiile de păpare a unei sume care ajungea pentru cumpărarea a peste 170 de apartamente, raportându-ne la un preţ mediu de 25.000 de euro pentru o locuinţă cu două camere, îmbunătăţită.
În toamnă, când s-a votat valoarea „science-fiction” a blocului cu doar 44 de apartamente şi 6 garsoniere, Ţâroiu a bătut mult în retragere în chestiunea apelării la spaţiile locative de pe piaţă. O dată, pentru că vânzătorii, aflând cine este cumpărătorul, ar fi umflat masiv preţurile, susţine primarul. A doua oară, îl cităm din nou, „nu vreau să mă expun atât de puternic şi, după aceea, să spună toată lumea ce afacere face Ţâroiu cumpărând de pe piaţa liberă.” Ştiind ce conţine Consiliul la capitolul curaj şi asumarea răspunderii, le-a sugerat aleşilor să-şi facă o comisie, care să negocieze tranzacţiile cu particularii. Şi, după cum aţi bănuit, nu s-a oferit nimeni să-i strice şefului majorităţii şi opoziţiei ploile cu blocul devenit fixaţie. De altfel, şi cu o jumătate de an înainte, când a venit/a revenit vorba despre apartamente procurate din piaţă, primarul a avut acelaşi refren: chiar dacă face rost de ele mai repede decât a le construi de la zero, îl costă mai mult decât dacă ar executa unele noi, după conduitele actuale. Conduite care presupun inclusiv garaj subteran pentru „socialii” cu venituri pe sponci, care le ajung, însă, de maşină şi benzină.
Justificarea lui Ţâroiu de a plăti apartamente noi este o insultă la adresa celor care trăiesc în Câmpulung, în apartamente construite, în mare majoritate, înainte de Revoluţie. Unele chiar înainte de 1977. „Locuinţele existente sunt insuficiente, cele cu o vechime de peste 30 de ani nu asigură condiţii optime de locuit, chiar dacă aceste blocuri au fost reabilitate.”, este argumentaţia care loveşte în populaţia Câmpulungului, care şi-a asigurat prin efortul ei un acoperiş deasupra capului. În timp ce favoriţii la blocul de lux tuşesc în spaţii „vintage”.