Capitolul II
3.Autoritatea Scripturii – temeiul relaţiilor în căminul credinţei (Deuteronom 11.18-25)
Nu ne naştem cunoscători ai rânduielilor lui Dumnezeu în viaţa de căsătorie, ci Cuvântul este cel care ne modelează, ne formează şi ne educă în privinţa aceasta. El este autoritatea care cultivă în noi sentimente potrivite, gânduri şi dorinţe în acord cu voia lui Dumnezeu sau scoate din noi lucrurile nepotrivite. După cum plantele nobile cresc în condiţii deosebite, iar buruienile apar pe orice maidan, tot astfel şi în caracterul nostru sunt porniri nobile, care trebuie cultivate cu toată grija, şi sunt porniri animalice, care cresc spontan, fără nici o îngrijire. Acestea trebuie smulse permanent, iar cele nobile trebuie întreţinute permanent, prin lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu care face o educaţie de caracter. Despre Domnul Hristos se spune: „El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat” Isaia 53:2.
Pe terenul căminului, în atitudinea femeii trebuie să se manifeste acea supunere ca a Domnului Hristos faţă de Dumnezeu, iar în atitudinea bărbatului acea dragostea ca a Domnului Hristos faţă de oameni. Acest lăstar poate creşte şi pe terenul inimii noastre, care este un pământ uscat, plin doar de buruieni ce tind să sufoce caracterul nobil al comportării lui Hristos. Doar Cuvântul poate să ude acest teren uscat, Cuvântul zilnic, care este ca o apă ce întreţine lăstarul ceresc şi nobil aflat pe terenul uscat al inimii noastre, Domnul Hristos. Prin lucrarea pe care o face Cuvântul lui Dumnezeu, este posibil ca din cele două trăsături de principiu – supunerea şi dragostea – să apară şi alte ramuri, alte roade care să dea valoare relaţiilor noastre: trebuie să se nască înţelegerea dintre soţi, armonia, tandreţea, un fel delicat de vorbire. Şi cum pot creşte acestea altfel, decât prin Cuvântul lui Dumnezeu ascuns în adâncul fiinţei noastre?
„Puneţi-vă dar în inimă aceste cuvinte”, este un verset care spune de acel aspect atât de frumos şi atât de dorit, „omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit”, de „mare preţ înaintea lui Dumnezeu”. Acest „om tainic” al inimii nu este o favoare naturală doar a unora, ci este efectul lucrării de har a Cuvântului lui Dumnezeu, în orice om în care este respectată autoritatea divină. El poate face din orice caracter, oricât de dur, un om plăcut şi de mare preţ înaintea lui Dumnezeu, după modelul Domnului Hristos, a Cărui trăsătură absolut caracteristică este blândeţea „blând şi smerit cu inima”.
Cuvântul înscris în inimă poate să modeleze fiinţele noastre, să schimbe caracterele, să transforme obiceiurile. Dacă este adevărat că „semeni un gând şi seceri o faptă”, că „semeni o faptă şi seceri un obicei”, că „semeni un obicei şi seceri un caracter”, ce ar putea fi să semeni un cuvânt din partea lui Dumnezeu şi să seceri apoi o faptă! Fapta aceasta de credinţă se va putea repeta, prin autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, ajungând un obicei sfânt, iar obiceiul va finaliza într-un caracter. El va transforma sufletul nostru, raţiunea, sentimentele şi voinţa noastră, până vor căpăta chipul plăcut al caracterului Domnului Hristos.
Repet, Cuvântul lui Dumnezeu, manifestat ca autoritate divină în familie, nu ca să impună reguli, ci ca să dea viaţă, ca să transforme caractere, cultivând sentimente şi atitudini potrivite, oferă bărbatului şansa de întregire, şansa de a fi „om”, iar femeii, şansa ca în familie să fie „mântuită” (slăvită), dar după ce mai întâi ea a fost eliberată de lucrurile nepotrivite.
2)Al doilea cerc al Cuvântului lui Dumnezeu surprinde rostul Său de a dirija lucrările noastre, (înfăţişate de mâini), cât şi gândurile noastre (sugerate de fruntarii): „să le legaţi ca un semn de aducere aminte pe mâinile voastre şi să fie ca nişte fruntarii între ochii voştri”. În viaţa de familie sunt necesare lucrări făcute după Cuvântul lui Dumnezeu! Şi Scriptura ne oferă minunate exemple în acest sens. Astfel, Avraam avea obiceiul ca oriunde îşi întindea cortul să zidească şi un altar; Cuvântul parcă se legase de mâinile lui, încât cel dintâi lucru pe care-l considera necesar era acela de a înălţa un altar lui Dumnezeu.
În cămin, Cuvântul lui Dumnezeu modelează ocupaţiile, pentru că nu se potriveşte orice activitate unui bărbat credincios care are Cuvântul „legat de degetele lui”. Nu poate folosi degetele ca să lucreze orice şi oriunde, nu-şi poate pune mintea în orice slujbă acela care trăieşte într-un cămin dirijat de autoritatea divină.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Căminul credinţei sau familia” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3,
Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424