Repetatele relatări despre incorectitudinea – ca să nu spunem ilegalitatea comisă de autorităţile câmpulungene – preluării în averea Câmpulungului a unor pământuri amplasate în Valea Mare Pravăţ, ne-a atras nişte acuzaţii de părtinire a celor care caută să desfiinţeze în instanţă transferul pripit. Adică noi am ţine partea celor care au dat în judecată Consiliul Local Câmpulung, cel care, prin votul său nedocumentat, a legiferat însuşirea unor terenuri care, moral vorbind, s-ar cuveni să fie ale municipiului. Asta pentru că mărginesc un monument istoric construit de Câmpulung, extins de Câmpulung, reparat de Câmpulung, atât cât s-a vrut, căci de putut sigur s-ar fi putut mai mult. Numai că nu sunt ale municipiului cu acte, carenţă care alimentează pretenţiile de proprietari ale vecinilor. Şi de ce am „ţine” cu „duşmanul”? Pentru „obrăznicia” de a ne băga nasul în treburile murdare ale Primăriei Municipale, unde tupeul nu cunoaşte limite, de s-a ajuns la denaturarea cu intenţie a ceea ce s-a votat în plen. N-a fost destul că introducerea în domeniul public al municipiului a aproximativ un hectar şi jumătate, amplasat pe teritoriul localităţii învecinate, s-a făcut fără titlu de proprietate. Tărăşenia este condimentată de un fals cu rol de „bomboană pe colivă” în chestiunea scandalului între două administraţii locale, plus un particular care pare că acţionează mai mult în ambiţie, pe fondul unui diferend mai vechi cu directorul Muzeului.
Boncoi a spus-o public, săptămâna trecută, că el nu cade la înţelegere cu Ţâroiu, cel puţin, nu în termenii doriţi de municipalitate. Şi, în orice caz, nu renunţă la proces. Asta ca replică la intenţiile declarate ale primarului nostru, de a încheia un pact cu omologul Boncoi şi Cătălin Solomon, prin care să stingă acţiunea în instanţă. Nici gând, sare Boncoi, care vrea o hotărâre judecătorească, simţind că sorţii sunt de partea sa. Şi sunt, deoarece Câmpulungul nu are titlu de proprietate pentru pământurile însuşite fără consultarea comunei şi, în plus, şi-a făcut un rău şi mai mare, falsificând hotărârea atacată acum la Tribunalul Argeş.
Aici este iar un lucru pe care nu-l înţelegem deloc. De ce n-a atacat-o în Contencios administrativ Prefectura, cum era normal să se întâmple, sesizând ce măgării se fac la Câmpulung? Probabil, i-a fost mai comod să lase două conduceri de localităţi să se încaiere, tămbălăul fiind întreţinut de lipsa titlurilor de proprietate şi la unii, şi la alţii. O situaţie în care prefectul s-ar fi putut face util ca mediator între Ţâroiu, sfătuit prost de fostul secretar, şi căposul Boncoi, care chiar n-are ce face cu valea de lângă Mausoleu – doar s-o cureţe de gunoaie la răstimpuri – şi cu pământul de dedesubtul Mausoleului.
N-am înţeles de ce Liviu Ţâroiu nu s-a aşezat cu Boncoi la tratative, ca doi primari şi colegi de partid ce sunt, înainte să se umfle buboiul, care, odată explodat, a umplut de mizerie părţile taman în cel mai simbolic an pentru complexul monumental de la Mateiaş. „Domnul Nelu, uite ce vreau eu să fac!”, să-i fi zis Ţâroiu lui Boncoi. “Iau eu coasta, căci dumitale nu-ţi trebuie şi, oricum, ca să ajungi la ea, eşti nevoit să treci pe proprietatea municipiului, prin parcare.” Cu ocazia asta se îndrepta şi cealaltă scăpare referitoare la ce este sub mausoleu, suprafaţă care nici aceea nu figurează în documentele Primăriei Câmpulung, care şi-a pus „în regulă”, vorba vine, şi această omisiune. Până la urmă, era de bun simţ din partea lui Boncoi să renunţe la acest teritoriu, care, în fapt, face parte din ansamblul Mausoleului Mateiaş. Nu şi în acte, din păcate. Dar ai noştri, în loc să discute omeneşte, au procedat hoţeşte şi de la aerele de jupâni alor noştri, care i-au stat în gât altuia cu fumuri de stăpân, Boncoi, avem la Mateiaş haraiman în loc de Centenar.
Boncoi îl învinovăţeşte fără perdea pe fostul secretar Ghinea că l-a băgat în încurcătură pe Ţâroiu, deşi acesta din urmă s-a lăsat băgat în încurcătură, nefiind străin de faptul că forţarea însuşirii terenurilor cu pricina nu este legală. Iar Ţâroiu îl învinovăţeşte pe Oprea că a intrat într-un proces care, chipurile, nu-l privea, deşi Muzeul administrează întreg complexul. Aşadar, este responsabilitatea sa să apere un bun istoric, pe care îşi şterg bocancii unii cu apetit funciar peste limita decenţei. Şi a legii.
Până acum, cel mai cinstit a jucat Muzeul, care, temător că superiorii săi pierd teren, la propriu, a intrat în proces, cu avocat şi cu cele mai straşnice intenţii de apărare. Ca drept dovadă, cheltuieşte cu un apărător profesionist, care luptă nu numai cu apucăturile hrăpăreţe ale Primăriei Valea Mare Pravăţ, ci şi cu potlogăriile Primăriei Câmpulung, care nu lucrează curat. Căci putea câştiga la Mateiaş, dacă alegea calea onestă. Dar te pomeneşti că nu vrea să câştige.