4 C
Campulung Muscel
18/01/2025

Troc între Primărie şi proprietarii fostelor case naţionalizate, în care statul a rămas cu o cameră

Primarul Liviu Ţâroiu le propune un schimb proprietarilor de case foste naţionalizate, în care Primăria a rămas cu câte o cameră izolată de baie, bucătărie şi restul dependinţelor, cumpărate odată cu restul imobilului. Autorităţile locale le lasă acestora încăperea cu care chiar nu are ce să mai facă, întrucât n-o poate repartiza nimănui fără să-i asigure acces la spaţiile foste comune odinioară. În schimbul camerei Primăriei, proprietarii pun la dispoziţia „vânzătoarei” garsoniere cumpărate de pe piaţa liberă. Se pare că cei vizaţi de „târgul” autorităţilor sunt de acord, de vreme ce trocul a îmbrăcat forma unei hotărâri de Consiliu, aprobată fără reţineri de legiuitorii locali, pentru a rezolva trei cazuri speciale. 

Primăria nu mai poate băga chiriaşi în camerele stinghere, întrucât aceştia n-au acces fie la bucătării, fie la toalete  

Cazurile speciale, despre care relatam în deschidere, sunt pe strada Decebal, la numărul 19, unde Primăria deţine un spaţiu compus dintr-o cameră şi bucătărie, pe strada Fraţii Goleşti, nr.4 – două camere libere, care sunt separate, şi pe strada Matei Basarab, nr.11 – un spaţiu compus dintr-o cameră şi bucătărie, separate. Aleşilor municipali li s-a cerut, la şedinţa de la sfârşitul lunii noiembrie, să aprobe, de principiu, schimbul acestor camere enumerate cu locuinţe echivalente, obligatoriu, în Câmpulung. 

Încăperile cu pricina au rămas fără ocupanţi şi, pe cale de consecinţă, fără utilitate pentru bugetul local, după ce Primăria a pus în aplicare o hotărâre din primăvara anului 2003, în baza căreia imobilele naţionalizate puteau fi vândute către persoanele care deţineau contracte de închiriere. A doua posibilitate de înstrăinare era prin licitaţie publică, cu condiţia oferirii la schimb a unor unităţi de locuit. Pe subiectul celor trei clădiri în care Primăria are camere libere, comisia de locuinţe s-a întrunit pe 15 noiembrie 2018, a analizat situaţia lor şi – cităm din referatul acelei şedinţe – „a concluzionat că acestea nu mai pot fi închiriate, întrucât nu pot asigura spaţiul necesar pentru a fi locuite, neexistând dependinţele necesare unei locuinţe (bucătării, WC-uri, etc.).”

„Din cauza faptului că aceste spaţii locative nu au mai fost închiriate, casele fiind foarte vechi, au început să se degradeze şi se impun de urgenţă lucrări de reparaţii şi igienizare. Cele trei imobile aparţin mai multor beneficiari, conform evidenţelor fiscale deţinute în cadrul Primăriei. Întrucât camerele se află între proprietăţi particulare şi orice modificări la instalaţii trebuie făcute cu aprobările vecinilor, procedura şi costurile sunt mult mai mari. În acest fel, sumele pentru renovare şi igienizare ar fi mari şi nu pot fi suportate din bugetul local.”

Cheltuiala substanţială cu renovarea lor, dar şi posibilitatea ca proprietarul casei să nu permită lucrările Primăriei, care îi cauzează deranj, nu sunt singurele argumente ale hotărârii votate de curând. Individual, aceste spaţii aflate în proprietatea municipalităţii nu pot face obiectul unor repartiţii de locuinţe. Ele nu pot fi închiriate, deoarece nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.114/1996 a locuinţei. Adică ceea ce i se pune la dispoziţie chiriaşului trebuie să fie un spaţiu minim de locuit, la care beneficiarul să aibă acces neîngrădit. Condiţii care lipsesc, pe fondul amplasării lor în imobile ale unor persoane fizice şi juridice, care le-au cumpărat anterior. 

Impulsul iniţierii hotărârii de Consiliu a venit chiar de la vecinii Primăriei, care au înaintat cereri, prin care au solicitat camerele goale, în schimbul „altor spaţii cu o suprafaţă care să permită o locuire decentă.” „Schimburile se vor face pe bază de rapoarte de evaluare întocmite de experţi autorizaţi.”, mai prevede referatul comisiei de locuinţe.                    

Cadastristul Primăriei, despre care primarul spunea că are salariul foarte mare, trebuie să arate că-l merită 

Pentru consilierii care n-au participat la şedinţa comisiei de repartiţie a locuinţelor, Liviu Ţâroiu a reluat explicaţiile în plenul întrunirii din 29 noiembrie 2018. „Avem trei situaţii deosebite, în care am vândut chiriaşilor noştri toate spaţiile şi a rămas câte o cameră, fără dependinţe, fără posibilitate de acces la toaletă, la bucătării ş.a.m.d. Aceşti chiriaşi (n.r. deveniţi proprietari) au convieţuit cu ceilalţi (n.r. cei rămaşi în chirie), o parte dintre ei au decedat… cert este că nu mai avem ce să facem cu acele camere. Avem câte o cameră într-un imobil. La discuţia pe care am avut-o la comisia de repartiţie a locuinţelor am hotărât să facem o evaluare a acestor spaţii şi să propunem proprietarilor din clădire un schimb de locuinţe. Să stabilim cât valorează o cameră, iar ei să cumpere o garsonieră în anumite blocuri, pe care s-o preluăm noi şi s-o dăm mai departe, ca locuinţă socială. Şi să putem proceda la celelalte demersuri, să facem cadastrele necesare pe fiecare locuinţă în parte, să facem evaluarea suprafeţelor respective, după care să venim cu propunerea de schimb de locuinţe.”, a rezumat speţa primarul.

Cum imobilele n-au cadastru, Primăria s-a angajat să suporte ea întreaga daravelă. Dar nu vor fi cheltuieli speciale, asigură Liviu Ţâroiu, întrucât va fi pus la muncă subalternul său cu aceste atribuţii. „Oricum, are salariul foarte mare.”, caz în care ar trebui să arate că-l şi merită. Cum votul n-a întâmpinat niciun impediment, Primăria n-are decât să treacă la treabă. Următoarea etapă o constituie întocmirea rapoartelor de evaluare a spaţiilor publice din casele aflate la adresele precizate.

Ţâroiu nu vrea să se atingă de locuinţele de serviciu, încrezător că-i vin medici la Spitalul Câmpulung

Situaţia propusă de şeful Executivului n-a generat niciun comentariu, pro sau contra, în schimb, preşedintele comisiei de locuinţe, Sergiu Cicu, a avut o supărare că n-a intrat pe ordinea de zi o altă urgenţă locativă. La şedinţa comisiei, despre care povestea Liviu Ţâroiu, s-a vorbit şi despre presupusa necesitate de schimbare a destinaţiei unui apartament, din locuinţă de serviciu într-una obişnuită, pe care s-o ocupe, în condiţii normale, un chiriaş al Primăriei. 

Locuinţa de serviciu, susţine Cicu, ar fi disponibilă de mai bine de un an, de când medicul care a ocupat-o a renunţat la ea. Menţinută cu acest statut, ea nu poate fi acordată decât tot pe criterii profesionale, ceea ce îşi doreşte şi primarul. Să rămână aşa, căci, poate, Spitalul Municipal, reuşeşte să facă angajări pe posturile vacante, iar ocupanţii lor la Primărie vin, ca să ceară un acoperiş deasupra capului. Deşi la cât au ajuns să câştige medicii în zilele noastre, îşi permit să închirieze sau să cumpere de pe piaţa liberă.

Cicu a „explodat” în Consiliu, sesizând absenţa transformării tranşate de principiu la comisie, existând, pesemne, un ocupant în aşteptare pentru apartamentul gol. „Sunt şeful acestei comisii şi tragem mâţa de coadă de ani buni, oamenii vin, au nevoie şi noi nu facem paşii care trebuie. Am cerut o evidenţă clară a locuinţelor: câte locuinţe avem disponibile, care sunt în reparaţie. Nici acum… şi cer asta de doi ani.” „Eu subscriu la ce zice domnul Cicu.”, a afirmat Estera Stămoiu, colegă cu Sergiu Cicu şi la Comisia Socială. „La ultima şedinţă – a continuat preşedintele cătrănit – am avut această rugăminte: să facem demersurile acestea! Aveam timpul necesar, aşa cum am introdus-o pe aceasta (n.r. chestiunea schimbului de locuinţe), s-o introducem şi pe aceea. Stă de un an şi ceva.” 

„O introducem la următoarea şedinţă, a intervenit Liviu Ţâroiu. Haideţi să fim cinstiţi, că… stă, fiindcă a fost repartizată unui medic care, dacă nu pleca, era şi acum locuinţă de serviciu. Eu nu prea sunt de acord, dar mă rog… asta e. Am mers pe mâna comisiei, dar locuinţele de serviciu, oricum, ne trebuie. Dacă mâine angajez trei doctori, căci am semnat să se ţină concursurile, sigur avem nevoie.” 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!