27.7 C
Campulung Muscel
17/06/2024

VIII.Fericiţi cei prigoniţi, batjocoriţi şi defăimaţi! Matei 5:10-12.

ADEVĂRUL CREŞTIN

(continuare din numărul trecut)

 

„PE MUNTELE FERICIRILOR” 

 

Imediat după ce a fost spus cuvântul de „vrăjmăşie” din Geneza, în capitolul următor apare suferinţa lui Abel şi prigoana pe care o suportă din partea lui Cain. De ce? Pentru că înainte de a suferi, Abel a fost socotit neprihănit prin jertfa pe care a adus-o: „prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort” Evrei 11:4. Satan nu are nimic împotriva unei proprii neprihăniri (există şi aşa ceva) şi de aceea oricine se bazează pe o neprihănire proprie nu va avea nimic de suferit în această lume. Dar oricine se bazează pe neprihănirea cristică, în care este implicat Capul, Domnul Isus Hristos, se expune vrăjmăşiei profeţite de la început. Şi şirul acestei suferinţe a trecut prin toată istoria credinţei pe pământ.

Iosif a suferit din partea fraţilor săi, pentru că era un om credincios. Moise, „mai blând decât orice om de pe faţa pământului” Numeri 12:3, a suferit defăimarea din partea fraţilor săi, astfel că nu numai Core, Datan şi Abiram s-au ridicat împotriva lui, ci chiar şi din cercul atât de apropiat al său: „Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise” Numeri 12:1; conflictul între Ana şi Penina; conflictul şi suferinţele prin care a trebuit să treacă David sub prigoana lui Saul; suferinţele lui Daniel şi ale prietenilor săi datorită credincioşiei şi a stării de dreptate înaintea lui Dumnezeu; uciderea pruncilor de la Betleem, datorită Numelui Sfânt al Domnului Hristos; credincioşii din cartea Faptele Apostolilor şi toţi cei cărora li se adresează epistolele cu îndemnul să respecte cuvântul de anunţ al Domnului Hristos în această privinţă.

Fericirea prigoanei şi a suferinţei nu o pot trăi toţi oamenii în general şi nici chiar toţi cei neprihăniţi. Sunt cel puţin două raţiuni care limitează această suferinţă din pricina neprihănirii.

O raţiune este redată de expresia: „cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi” 2 Timotei 3:12, adică numai o anumită ceată de credincioşi, care trăiesc viaţa de evlavie, o viaţă de strictă dependenţă şi de respect faţă de Dumnezeu: „Căci este un lucru plăcut dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare … pe nedrept” şi „având un cuget curat” 1 Petru 2:19; 3:16. Un cuget curat aduce suferinţă în viaţă. Ce înseamnă aceasta? Nu toţi trăim dreptatea credinţei în felul ei curat. Uneori facem compromisuri în detalii de viaţă, adaptându-ne credinţa ca s-o facem acceptabilă în rândul oamenilor: retrăgând-o, ascunzând-o, când ni se pare că oamenii ar fi împotriva noastră, sau  adaptând-o potrivit cerinţelor lumii, când ni se pare că suntem în dezacord cu ea.

Ca un exemplu negativ, Nicodim era un om credincios pe ascuns; nu avea curajul să-şi expună credinţa în faţa colegilor din sinedriu; se jena, datorită credinţei. El venea la Domnul Hristos folosind mantia nopţii, de frica oamenilor, aşa cum noaptea ies hoţii ca să fure şi să nu fie văzuţi de oameni. Unii o fac din raţiuni negative, ca să fure, iar alţii din raţiuni pozitive, ca şi cum Domnul Hristos ar fi fost pentru el un hoţ, El, Fiul lui Dumnezeu. De câte ori nu sunt credincioşi despre care colegii sau cei apropiaţi nu ştiu! 

Iosif din Arimateea era şi el credincios, dar tot pe ascuns. Nu a luat parte la sfatul şi la hotărârea cu privire la moartea Domnului Hristos, dai îşi ascundea credinţa şi n-a avut curaj decât după moartea Domnului Hristos. Un astfel de cuget va evita întotdeauna suferinţa, dar va şi pierde întotdeauna fericirea legată de această suferinţă.

Sunt şi cugete sensibile, care nu-şi permit să facă compromisuri. Se tem de un Dumnezeu real, pe care Îl privesc cu atitudine de evlavie, iar evlavie înseamnă nu numai să ai un Dumnezeu în cer, pentru că toţi credincioşii au un Dumnezeu în cer, toţi credincioşii merg spre un Dumnezeu în cer, ci să ai un Dumnezeu pe pământ, înaintea ochilor: „am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei” Psalmul 16:8. El este cu noi, ne vede când ne ascundem, Se uită la noi când facem un lucru cât de mic în dezacord cu El. Un Dumnezeu admis în cer este Dumnezeul credinţei, în timp ce un Dumnezeu acceptat şi pe pământ este Dumnezeul evlaviei, iar cei care voiesc să trăiască cu un cuget curat şi cu evlavie vor fi prigoniţi, vor avea de suferit.

Un cuget curat poate fi ilustrat de Iosif, care, nesuportând vorbele rele ale fraţilor săi, a început să fie privit cu ură de către ei; apoi a suferit din pricina acestui cuget curat aruncat în închisoare, pentru că a refuzat propunerea soţiei lui Potifar; dar a fost mai ferice pentru el într-o închisoare, decât cu sufletul aruncat în temniţa păcatului.

(continuare în numărul viitor)

Publicat din cartea ,,Pe muntele fericirilor” de Ion Socoteanu și cu acordul autorului.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3.  Telefon contact: 0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!