ADEVĂRUL CREŞTIN
(continuare din numărul trecut)
,,PE MUNTELE FERICIRILOR”
II. Fericiţi cei ce plâng Matei 5.4
Cei ce plâng sunt toţi oamenii; nimeni nu se poate excepta de la această regulă. Chiar dacă nu plâng toţi odată şi în acelaşi fel şi nu toţi din aceleaşi motive, toţi am plâns, plângem şi vom plânge. Am plâns când eram copii; poate că am uitat, dar au curs lacrimi. Am plâns când ne-am făcut mai mari, din alte motive, şi plângem şi la maturitate, ca şi la bătrâneţe, pentru fel de fel de motive. Dar dacă cei care plâng sunt toţi, nu toţi acceptă fericirea pe care o oferă Domnul Hristos în lacrimi. Plânsul lor este consecinţa acceptării stăpânitorului acestei lumi, despre care se spune: „Erai în Eden, grădina lui Dumnezeu” Ezechiel 28:13. Noi am cunoscut în Eden doar două persoane, însă Cuvântul prezintă şi o a treia, despre care nimeni nu a ştiut. Alături de Adam şi Eva, sub chipul şarpelui, se afla stăpânitorul lumii, cel care mai târziu va fi cu Domnul Hristos sus, pe „muntele înalt”, ca să-I prezinte strălucirea isprăvii sale. Iar din dialogul celor din Eden cu Satan, sub chip de şarpe, s-au născut lacrimile şi plânsul din pricina păcatului.
Dar oamenii nu plâng întâi din pricina păcatului, ci din pricina consecinţelor pe care păcatul le aduce în viată: suferinţă si moarte. Poate părinţii noştri din Eden n-au înţeles Cuvântul lui Dumnezeu şi răsunetul Lui în viata lor, dar a urmat întâia naştere şi după Cuvânt a fost o naştere grea şi cu suferinţă, urmare a celor rostite de Dumnezeu: „voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta” Geneza 3:16. Cu ocazia primei naşteri care a avut loc pe pământ, a lui Cain, au curs lacrimile. Apoi a fost conflictul între Cain şi Abel, care s-a sfârşit cu moartea lui Abel. Viaţa le-a adus lacrimi, iar moartea le-a adus o altă măsură de lacrimi! Ce vor fi gândit părinţii noştri când au văzut un trup scăldat în sânge şi întins pe pământ fără viaţă! A fost doar amestecul între sânge şi lacrimi! Din trupul zdrobit ca o consecinţă a păcatului a curs sânge, iar deasupra aveau să mai curgă doar lacrimile părinţilor care-şi plângeau copilul mort. Au plâns când s-a născut, au plâns când a murit şi de atunci această istorie se repetă în viaţa fiecăruia dintre noi, chiar dacă Satan, pe „muntele lui înalt”, prezintă fără întrerupere împărăţiile pământului, în toată „strălucirea” lor. În teritoriul umbrei morţii este posibilă confuzia între „strălucire” şi lacrimi sau durere.
Domnul Hristos oferă adevărata mângâiere celor care plâng pentru păcatele lor, pentru că El este sursa mântuirii aducătoare de mângâiere. Atunci când S-a născut, destinul Său a fost prins în Numele pe care-L avea: „Isus, pentru că va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” Matei 1:21. Posibilitatea schimbării lacrimilor în fericire ţine de Numele Isus, în care toţi pot fi mântuiţi, pentru că „nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fie mântuiţi” Fapte 4:12.
Se aminteşte în Evanghelii despre o persoană care a venit la Domnul Isus plângând cu amar din pricina păcatelor şi care s-a aşezat smerită la picioarele Lui, scăldându-le în lacrimi; a venit zdrobită din pricina păcatelor, însă a plecat fericită, datorită mântuirii pe care a primit-o la picioarele Domnului Hristos Luca 7:36-50. Singura posibilitate de a fi fericit este de a avea păcatele iertate, spălate şi şterse în „sângele scump al Mielului fără cusur şi fără prihană” 1 Petru 1:19, care este Domnul Hristos.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Pe muntele fericirilor” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung,
strada Matei Drăghiceanu, nr. 3.
Telefon contact: 0745.021.424