ADEVĂRUL CREŞTIN
(continuare din numărul trecut)
,,PE MUNTELE FERICIRILOR”
II. Fericiţi cei ce plâng Matei 5.4
O a doua ofertă de har minunat din partea Domnului Hristos este fericirea pentru cei care plâng. Pare incredibil ca celor ce plâng să le poţi vorbi despre fericire, dar aceasta numai Domnul Hristos o poate face, ca o notă absolut caracteristică a Evangheliei vestite de El.
Şi în versetul acesta fericirea are o dublă condiţie, una care ţine de om şi alta care ţine de Dumnezeu. Cea care ţine de om este plânsul, sunt lacrimile lui, iar cea care ţine de Dumnezeu este mângâierea Domnului Hristos care, ştergând lacrimile, le înlocuieşte cu o fericire adevărată.
Plânsul ţine de om şi este adevărata realitate în această lume care, pe lângă foarte multe lucruri, oferă şi belşug de lacrimi. În Matei 4, ca o altă vestire pe un munte foarte înalt, Satan prezintă înaintea Domnului Hristos toate împărăţiile lumii, cu gloria şi impresionanta lor strălucire. Dar coborând de pe muntele realităţilor false, în acelaşi capitol ne aflăm în teritoriul numit „ţara lui Zabulon şi a lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor, în care „norodul … zăcea în întuneric, … în ţinutul şi în umbra morţii …” versetele 15-16. Realitatea de pe muntele satanic poate cuprinde false împărăţii strălucite, dar după ce Satan, cel care le-a prezentat fals, a fost îndepărtat de Domnul Hristos, devine un ţinut numai de lacrimi, de bocet, de suferinţă. Sus, pe muntele satanic, într-o perspectivă falsă, lumea pare strălucită, însă jos, în vale, sunt împărăţiile unde stăpânesc moartea şi suferinţa şi unde curg lacrimile din belşug. Că aceasta este realitatea şi nu cea de pe muntele satanic apare evident la sfârşitul capitolului 4, care începe cu un vârf de munte strălucind fals şi sfârşeşte cu acele mari mulţimi suferind de boli, de neputinţe, de chinuri, care veneau la Domnul Hristos. Toate acestea probabil că erau sursa lacrimilor pe care le întâmpina acum Domnul Hristos pe un alt munte, un munte lipsit de înălţimea falsităţii satanice şi de pe care nu va prezenta împărăţiile pământului în strălucirea lor falsă, ci Împărăţia cerurilor în realitatea ei. Este împărăţia care aduce celor care plâng şansa divină a mângâierilor oferite de Însuşi Împăratul cerurilor.
Paradoxul ofertei de har a fericirii prin Domnul Hristos ţine în fapt de conflictul, nu întotdeauna recunoscut de oameni, însă revelat de Scriptură, dintre aceste împărăţii: ale oamenilor, ale pământului, subordonate toate unui şef nevăzut, Satan, şi Împărăţia cerurilor, nevăzută, dispreţuită deseori, care Îl are în fruntea ei pe Domnul Hristos. Atunci când Împăratul cerurilor a coborât prima dată din gloria cerurilor pe pământ, s-a văzut tot pentru prima dată şi cât de real este acest conflict.
Ţinutul unde Domnul Hristos S-a născut a fost deopotrivă scăldat în sânge şi în lacrimi. A fost scăldat în sângele pruncilor omorâţi din dispoziţia lui Irod, împăratul vremii, de teama că Cel născut, care era şi Împărat, ar putea să uzurpeze tronul său; atunci s-a împlinit cuvântul care spune: „Un ţipăt s-a auzit în Rama, plânset şi bocet mult!” Matei 2:18. Cel dintâi lucru pe care l-a întâlnit Domnul Hristos, Împăratul cerurilor, pe teritoriul acestui pământ unde era stăpân Satan, a fost „plângere şi bocet mult”. Şi tot acestor îndureraţi Domnul Hristos avea să li Se adreseze acum, schimbându-le lacrimile, jalea şi plânsul în adevărata fericire pe care o poate aduce doar El, izvorul mângâierilor cereşti.
Cuvântul merită interesul din partea fiecăruia, pentru că, deşi nu curg totdeauna lacrimi pe obrajii noştri, inimile sincere ştiu de câte ori plâng, chiar dincolo de o aparentă bucurie sau satisfacţie. Atunci când în ţinutul lui Zabulon şi al lui Neftali „a răsărit lumina”, aceasta a scos la iveală suferinţa. Şi până atunci poporul acesta zăcea copleşit de povara înspăimântătoare a morţii, dar acum, asupra acestui teritoriu din sfera falsă a unor împărăţii strălucite, apare o lumină descoperitoare de realitate, că acolo erau lacrimi, plâns, bocet şi jale mare. Este lumina Domnului Hristos, care vine să spună de pe un munte modest: „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi”.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Pe muntele fericirilor” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung,
strada Matei Drăghiceanu, nr. 3.
Telefon contact: 0745.021.424