Nu o dată am punctat faptul că, în rândul primarilor musceleni, liberalul Nicolae Tarbă, deşi începător într-ale administraţiei locale, pe lângă colegii cu trei-patru mandate, a spart gheaţa în domeniul amenzilor neîncasate de autorităţile locale, încărcate cel mai adesea cu sancţiunile generate de furtul din pădurile Muscelului. După un an din primul mandat, 2012-2016, a început să umple agenda de lucru a judecătorilor câmpulungeni, la care a apelat ca să scape de povara debitelor convertite în ore de muncă. Şi nu numai că s-a achitat de formalitatea impusă de Codul Fiscal, dar a şi făcut treabă cu contravenienţii. În timp ce, în peregrinările noastre rurale, am găsit edili care se văitau că mai mult se complică chemându-i la muncă pe delincvenţii scăpaţi de datorii, primarul Tarbă a rezolvat cu ei construcţia unor rigole din ciment, dar şi curăţenia pe teritoriul unei localităţi care nu excelează la acest capitol în zona satului de etnici romi. La sfârşitul săptămânii trecute, mai cu seamă că era vreme însorită, un efectiv consistent de lucrători „sezonieri” din rândul celor aflaţi la „mâna” statului curăţau albia Bughiţei, pe care tot sătenii au umplut-o de gunoaie. În nicio altă comună musceleană, n-am fost martorii unei asemenea mobilizări, cum era cea de la Bughea de Sus, condusă de viceprimarul Ion Cojocaru, în calitate de coordonator al serviciului de salubritate locală. Echipaţi cu uneltele potrivite desprinderii mizeriei dintre bolovanii râului şi vegetaţia uscată, încălcaţi cu cizme din cauciuc, muncitorii au umplut căruţele folosite, de data aceasta, la transportarea mormanelor de gunoi. Au intrat cu atelajele în gârlă, ca să fie mai aproape de locul acţiunii, şi pe măsură ce degajau albia sufocată de semnele ignoranţei etnicilor, care au simţit pe pielea lor ce greu ce strânge ceea ce cu uşurinţă aruncă peste gard, se alăturau convoiului aliniat pe marginea străzii, gata să pornească spre destinaţie cu încărcătura adunată într-o singură zi. În fiecare zi, a asigurat primarul Nicolae Tarbă, 40-50 de inşi dau zor, sub privirile fostului primar devenit vice, să cureţe malurile şi cursul de apă pângărite şi de cetăţenii localităţii, dar şi de cei aflaţi în tranzit.
Cu contravenienţii, primarul a executat rigole betonate
Codul Fiscal obligă administraţiile publice locale aflate în imposibilitatea recuperării datoriilor, în situaţia în care valoarea bunurilor debitorilor este mai mică decât cea a restanţelor provenite din amenzi, taxe şi impozite neplătite, să ceară instanţei de judecată convertirea sumelor în ore de muncă în folosul comunităţii. În opinia primarului Nicolae Tarbă, legislaţia trebuie îmbunătăţită. Una este ca cetăţeanul să aibă, sporadic, câte o amendă şi alta este să fie recordman la sancţiuni încasate. Cel mai adesea, la Bughea de Sus, pentru furt de lemne. Faţă de alte Primării care de-abia s-au urnit să se achite de obligaţia despovărării evidenţelor instituţiei de aceste veşnice „găuri”, imposibil de acoperit, Bughea de Sus conduce în topul administraţiilor locale care furnizează constant dosare, prin care magistraţilor câmpulungeni li se solicită transformarea debitelor în timp de muncă prestată la salubritatea localităţii, alături de beneficiarii venitului minim garantat. „Eu, la un an, după ce am preluat funcţia de primar, am început această activitate. Este o muncă titanică, desfăşurată, în prima fază, de două-trei persoane, care ajung ulterior la cinci persoane care se implică. O dată, ca să poţi să faci, conform legilor în vigoare, muncă în folosul comunităţii şi insolvabilitatea, sunt nişte proceduri. Trebuie să ceri de la instituţiile statului, care să-ţi furnizeze date că nu au venituri sau bunuri solvabile. Inclusiv de la noi, de la Registrul Agricol, Impozite şi Taxe, că nu au bunuri.”, informaţii care, la rândul lor, se transmit mai departe forurilor implicate într-un demers care se repetă la anumite interval. O dată pe an, evidenţa cu pricina trebuie solicitată.
„În momentul în care am făcut această procedură, cuantumurile respective se iau din contul curent, se trec într-un cont separat şi se încheie procesul verbal de insolvabilitate, la care participă inclusiv Poliţia, cu munca lor. Lumea trebuie să înţeleagă că, de fapt, aceasta este o formă a aşa-numitei puşcării de la locul de muncă, mai ortodoxe.” În afară de grosul infractorilor sancţionaţi pentru fărădelegea clasică în zonele împădurite, proveniţi preponderent din rândul cătunelor care trăiesc din „chelirea” pădurilor, mai sunt condamnaţii la închisoare cu suspendare, care primesc, ca pedeapsă secundară, muncă în folosul comunităţii, de regulă, în cadrul unei Primării ori a unui centru de ocrotire socială. „Aici, eu am o problemă, căci ar trebui speculaţi statul român şi cei îndreptăţiţi să transfere fonduri. De exemplu, la nivelul comunei noastre, cu ei am făcut nişte şanţuri pereate şi voi mai face. Şi ar trebui să ţină cont cei care drămuiesc banii să ne întrebe: cât vreţi pentru aşa ceva? Măcar să facem rigolele. Să ni se dea măcar ca să achiziţionăm cimentul, pe care să-l turnăm cu acei oameni. Am făcut pe strada Mălin. Acolo aveam o problemă deosebită în anii anteriori, căci zona şanţului de pământ se mai colmata şi îngheţa toată strada.”, ne povestea primarul, mulţumit că fenomenul apei revărsate de pe versanţi a devenit „istorie” prin execuţia unor şanţuri zdravene.
Dosarele înaintate Judecătoriei Câmpulung sunt limitate de judecătorul de serviciu la un număr de patru-cinci pe zi. Un dosar însemnând o singură amendă, nu un contravenient posesor a zeci de amenzi. Media dosarelor expediate instanţei municipale este de aproximativ 20 pe lună, adică în jur de 200 într-un an, câteva luni pe an fiind întreruptă activitatea pe durata vacanţei judecătoreşti. „Mai există o problemă, pe care trebuie s-o spunem. Şi amenzile sunt date într-un mod mai neortodox. Nu este corect, aşa cum a mai spus un coleg primar, ca pentru un braţ de lemne să primească 5.000 de lei. Este o sumă enormă. Nu că vreau să le iau apărarea, dar n-au după ce să bea apă. Dar Ocolul Silvic, împreună cu reprezentanţii celor defavorizaţi, poate, chiar într-un parteneriat cu noi, dar ar fi bine să fie exclusă administraţia, să facă o acţiune de curăţire a pădurilor, pentru că sunt foarte multe lemne căzute, uscate. Inclusiv uscăturile sunt luate. Nu este corect. Hai să eliminăm furtul furt! Plus că mai există o problemă pe care mulţi n-o înţeleg. Sunt exploatările de masă lemnoasă, unde rămân multe crengi. Ar trebui găsită o soluţie, cel puţin, să le dea şansa să supravieţuiască. Şi într-un cadru cât de cât organizat. Sunteţi căruţaşi, sunteţi la ajutorul social, nu aveţi un loc de muncă? Miercurea, joia şi vinerea, să zicem, veniţi la Ocolul Silvic sau la brigada din comuna respectivă, le strângeţi – sub supravegherea pădurarului -, vă dăm o chitanţă de 5-10 lei, le folosiţi pentru voi sau să găsească o soluţie de comercializare. Ar trebui gândit.”, este părerea conducătorului localităţii.
Mulţi primari nu se complică, pentru că legiuitorul a dat posibilitatea declarării insolvabilităţii, după cinci ani, fără niciun efort din partea autorităţilor. N-a gândit aşa primarul Nicolae Tarbă, care a urmărit să diminueze furtul de lemne şi să câştige, fie şi pentru scurt timp, câteva ajutoare la echipele de curăţenie.