2.1 C
Campulung Muscel
15/02/2025

ADEVĂRUL CREŞTIN  (continuare din numărul trecut)

 

ISPRĂVNICIA HARULUI!

Apostolul Pavel a fost un ispravnic credincios. El a putut scrie: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” Galateni 2:20. El a înţeles că numai un om răstignit poate să-L predice pe Hristos cel răstignit. Numai prin jertfă poate fi dată altora Marea Jertfă. Iar fraţilor din Corint le-a scris: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toţi, totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine” 1 Corinteni 15:10. Notaţi cuvintele: „…nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine”. El nu îşi atribuie lui nici un merit. El a renunţat la sine, la comoditatea vieţii, a umblat din loc în loc vestind Evanghelia harului, a ostenit, a răbdat foame şi sete, a suferit bătăi, împroşcare cu pietre, întemniţări, dar chiar şi în închisoare el a dovedit că e un bun ispravnic al harului, iar la urmă a fost învrednicit să moară ca martir, cea mai înaltă cinste acordată unora care au fost dezbrăcaţi de ei înşişi.

Dezbrăcarea de mândria eului nostru, lepădarea de sine, cerută de Domnul Isus, e absolut necesară spre a fi buni ispravnici. Aceasta ne face să avem spirit de jertfă, nu viaţa, ci slujba să ne fie scumpă. Înalta slujbă de ispravnic al harului lui Dumnezeu poate fi făcută numai având o dragoste aprinsă pentru Dumnezeu şi pentru lumea pierdută. Mulţi credincioşi de azi sunt reci în dragoste. Ei au o religie a capului, nu a inimii. De aceea, Evanghelia este vestită doar de câţiva, şi chiar dintre aceia unii o vestesc doar pentru că sunt plătiţi spre a face slujba aceasta. Biblia spune ca vestirea să aibă prioritate, iar salarizarea e o consecinţă, „vrednic este lucrătorul de plata sa”. Aici sunt două rele: se plătesc oameni ce nu ard în dragoste, ci doar ştiu să vorbească bine, ca Bun-de-gură din Călătoria Creştinului, şi cei ce contribuie la plata lui tac, nu mai sunt ispravnici. Aşa s-a ajuns la un creştinism formal. Lipsesc oamenii care ard, care se mistuie. O, Doamne, ridică aşa oameni şi azi! E nevoie de oameni aprinşi de Duhul Sfânt cu dragoste pentru Dumnezeu. Creştinismul e religia iubirii. Iubirea e împlinirea legii. Mulţi predicatori mereu îşi biciuiesc bisericile că nu sunt la înălţimea sfinţeniei, dar asta nu ajută. Noi nu putem întrece neprihănirea fariseilor, decât într-un singur fel: prin dragoste. Hristos este neprihănirea noastră şi noi trebuie să-L iubim cu toată fiinţa noastră. Noi nu ne putem crea o neprihănire a noastră, valabilă în faţa lui Dumnezeu, ci trebuie să o primim prin har, prin credinţă, cea oferită de Dumnezeu. Accentul trebuie pus pe ceea ce a făcut El, nu pe ceea ce facem noi. Aceasta înflăcărează dragostea noastră faţă de El. Numai iubindu-L pe Dumnezeu, Îl vei asculta în totul. Numai iubindu-L cu o dragoste aprinsă putem fi buni ispravnici ai harului. 

Şi dragostea faţă de Dumnezeu se arată în a iubi ce o iubit Dumnezeu. El a iubit lumea. Se poate ca dragostea noastră să fie altfel ? Ioan spune: „…cine nu iubeşte pe fratele său, pe care îl vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu pe care nu-L vede?” 1 Ioan 4:20. Deci, aici e termometrul. Vai, câtă răceală nu e în privinţa aceasta! Lumea pe care a iubit-o Dumnezeu merge spre pierzare şi noi care ar trebui să-i oprim, stăm nepăsători! Putem noi să spunem că-i iubim? Un tată ce îşi avea copilul necredincios şi devenise beţivan, după ce s-a rugat mult pentru el, după ce a stat de vorbă cu el, dar fără rezultat, într-o zi când ştia că e vremea să vină fiul de la serviciu şi ca de obicei să treacă pe la cârciumă, el s-a dus şi s-a culcat pe pragul cârciumii. Sosind fiul, i-a cerut tatălui să se ridice, dar acesta i-a spus: „Nu intri aici decât dacă treci peste mine!” Atunci s-a dus acasă. Gestul tatălui l-a înfrânt, l-a trezit. El s-a întors la Dumnezeu şi a devenit eliberat de patima sa.

Numai dragostea ne face să mergem să-i căutăm pe cei pierduţi spre a le oferi harul lui Dumnezeu. Aceasta e trăirea religiei.  Întotdeauna dragostea găseşte căi spre a ajunge la alţii să le dea har. Şi sunt mii care au nevoie de har! Ce fel de ispravnici suntem noi?

E necesară dezbrăcarea de sine, e necesară dragostea, iar noi constatăm că nu le avem, ne lipseşte puterea pentru acestea. Ce-i de făcut? Hristos Domnul a spus ucenicilor Săi: „Voi veţi primi o putere când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului” Faptele Apostolilor 1:8.

Deci, simplu, să dăm voie Duhului Sfânt să ne copleşească. El e Duhul Harului. El lucrează dezbrăcarea noastră de zdrenţe, de neputinţe, El aprinde dragostea noastră şi ne face o forţă spirituală. Numai puterea Lui ne poate face în stare să fim buni ispravnici, să împărtăşim altora nepătrunsele bogăţii ale harului. Puterea noastră ne arată pe noi; puterea Lui, în noi, Îl arată pe Dumnezeul harului şi bogăţiile Sale nemărginite. (continuare în numărul viitor)       Adunarea Creştină Betel Câmpulung,  strada Matei Drăghiceanu, nr. 3  

                           Telefon contact: 0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!