La Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” s-a pregătit terenul pentru angajarea unei persoane, care nu îndeplinea condiţiile pentru a fi încadrată pe un post disponibil în grila de salariaţi a instituţiei. Ce-i drept, vechiul post limita pregătirea ocupantului la o diplomă liceală, în condiţiile în care numai femeia de serviciu mai are studii medii, restul fiind cu facultăţi. Şi cum, în general, în zilele noastre, orice semi-analfabet are o facultate, era normal ca şi instituţia de cultură să-şi updateze pretenţiile. Cel mai probabil, condiţiile care însoţeau poziţia vacantă erau rămase de dinainte de eliberarea lui. Atunci, directorul Liviu Cioacă a cerut Consiliului Local să i-l transforme într-unul pe care să poată fi admis un debutant cu studii superioare. Ceea ce intrigă este rapiditatea uluitoare, de parcă cineva dădea în clocot, cu care cererea managerului, depusă pe 19 decembrie 2017, la Primăria Câmpulung, a şi fost aprobată, în ultima şedinţă a anului, din 28 decembrie 2017. Cu ocolirea Comisiei de Cultură a Consiliului Local, pe la care solicitarea lui Cioacă era obligatoriu să treacă. De ce nu l-au trimis la plimbare pe director până când procedura era îndeplinită cu corectitudine?! Pentru că mână galbenă spală mâna roşie şi, astfel, toată lumea trăieşte fericită până la adânci bătrâneţi. Şi se mai plâng liberalii că sunt răi PSD-iştii. Când Liviu Ţâroiu nu numai că nu l-a „zburat” pe PNL-istul Cioacă de la şefia instituţiei, dar a acceptat să-i angajeze şi fiul pe un post de referent la Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”!
Acum se pregăteşte încă o „mutare” în cadrul instituţiei subordonate Consiliului Local, acceptate de frăţia care guvernează Câmpulungul. Pe ordinea de zi a ultimei întruniri a aleşilor din an a figurat un proiect de hotărâre, prin care Executivul cerea Legislativului municipal să aprobe modificarea statului de funcţii al instituţiei subordonate şi finanţate de la bugetul local, prin transformarea unui post de referent cu studii medii IA în referent cu studii superioare debutant. Respectiva funcţie contractuală vacantă este în cadrul Compartimentului Coregrafie, Teatru, Arte Vizuale, Muzică.
În joia dintre Crăciun şi Revelion, când s-a ţinut dezbaterea aleşilor, era normal ca Liviu Cioacă să se prezinte în faţa Consiliului şi să explice de ce doreşte transformarea postului, pe care bănuim că-l scoate la concurs, ca să ştie toţi pricepuţii la arte din târg, fără serviciu şi debutanţi pe deasupra, să se înscrie. Deşi avem o bănuială că se înscriu degeaba. Directorul a absentat, prilej pentru Liviu Ţâroiu de a-şi arăta autoritatea: „O să propun eu sancţionarea lui, că nu e aici. Era normal să fie aici. Să notaţi şi să-i transmitem directorului.” Punem pariu pe cât are Ţâroiu salariu că Liviu Cioacă nu va fi sancţionat în niciun fel, gargara de superior a primarului fiind, probabil, de natură a distrage atenţia de la esenţa problemei: o slujbă vacantă, într-o instituţie de stat, în care nu te omori cu munca, cu programul şi cu responsabilitatea, ocoleşte, în mod curios, Comisia de Cultură a Consiliului Local, unde Cioacă îl avea ca susţinător pe amicul şi partenerul de evenimente culturale Sergiu Cicu.
După şeful Executivului, părea suficient că s-a pronunţat Consiliul de Administraţie al Casei de Cultură. Altfel spus, dacă C.A. a decis, consilierii municipali n-aveau ce să mai comenteze. Au avut, totuşi, două comentarii, preşedintele şi unul dintre membrii Comisiei pentru Activităţi Ştiinţifice, Învăţământ, Sănătate, Cultură, Protecţie Socială, Sportive şi de Agrement, pe scurt Comisia de Cultură, referitor la slalomul pe care cererea lui Cioacă l-a făcut între Registratura Primăriei şi mapa de şedinţă a Consiliului Local. Contrar obligativităţii impuse de lege, de a discuta orice propunere la comisia de specialitate a Consiliului Local, înainte de a îmbrăca forma unui proiect de hotărâre, aceasta a plonjat direct pe ordinea de zi, din voinţa primarului, cu justificările de rigoare ale şefei Personalului, care a întocmit raportul aferent. Ramona Simion a încercat să prezinte ceva şi în plen legat de acest subiect, dar n-a apucat să spună decât: „Casa de Cultură a solicitat…”, că a şi tăbărât pe ea, verbal, primarul, cu toate lămuririle de care aveau nevoie votanţii: „A solicitat, s-a aprobat în Consiliul de Administraţie, s-a transformat un post din studii medii în studii superioare, s-a discutat totul în Consiliul de Administraţie.” Punct. Mai mult nici nu trebuiau să ştie.
Totuşi, unul dintre cei trei membri ai Comisiei de Cultură, coleg de partid cu Cioacă, a avut o observaţie blajină la adresa acestuia, mai cu seamă că directorul Casei de Cultură „Tudor Muşatescu” l-a sunat înainte. „În principiu, sunt de acord -, a susţinut Bogdan David, care doar nu era să fie împotriva directorului pus de PNL – dar sunt de acord sub rezerva… am vorbit cu domnul Cicu înainte şi am fost sunat şi de către directorul… pentru acest material, dar este absolut normal ca tot ce este legat de aceste instituţii să treacă şi pe la comisia noastră.” „Putea să treacă şi prin Comisia de Cultură.”, a adăugat Sergiu Cicu, secondat de David: „E obligatoriu să treacă prin comisie.” Chiar obligatorie, procedura încălcată n-a constituit un impediment pentru a obţine un vot favorabil de către directorul grăbit să facă o angajare pe locul vacant. Şi se mai bosumflă unii când aud de posturi cu dedicaţie, concursuri aranjate, intrare pe uşa care trebuie, deschisă cu capul.
Grila de salariaţi a Casei de Cultură „Tudor Muşatescu” arată astfel:
Compartiment de conducere
=Florian Liviu Cioacă, manager (treapta profesională/grad II, studii superioare);
Compartiment de execuţie: Coregrafie, Teatru, Arte Vizuale, Muzică
=Zaharia Rădulică, referent (treapta profesională/grad IA, studii superioare);
=Ion Horobeanu, referent (treapta profesională/grad I, studii superioare);
=Ion Iana, referent (treapta profesională/grad I, studii superioare);
=Eduard Florin Cioacă, referent (treapta profesională/grad II, studii superioare);
=Vacant, referent (treapta profesională/grad debutant, studii superioare).
Compartiment de execuţie: Administrativ
=Nicoleta Radu, îngrijitor (studii medii).