Un director de şcoală, inspirat de modelul practicat cu succes în Primării, unde cumetriile cu firmele de casă şi comisioanele curg ca din Cornul Abundenţei, şi-a zis să facă şi el la fel, că n-o fi mai prost ca primarul. Şi-apoi, în afară de incompatibilitatea care a mai treierat pe ici, pe colo, a picat vreun primar pentru hoţie? N-ai să vezi! Aşa şi directorul nostru, uns oficial după luarea concursului, la care a îndrăznit să se înscrie, după o perioadă în care i-a fost de ajuns delegaţia de la Inspectorat. Doar nu l-or sălta taman pe el, acum când a început statul să elibereze tâlhari şi violatori! Afacerea ticluită de managerul unei unităţi de la ţară a pornit de la Programul „Euro 200”, prin care copiii din familii modeste, care îndeplinesc condiţiile privitoare la venituri şi frecvenţă la cursuri, sunt ajutaţi cu o subvenţie ca să-şi cumpere calculatoare.
Dosarele celor înscrişi sunt analizate de board-ul şcolii şi cine se încadrează în cerinţe primeşte un bon valoric, cu care se prezintă la ce magazin doreşte şi îşi cumpără ce calculator doreşte de cei 900 de lei. Ei bine, directoraşul le-a îngrădit libertatea părinţilor de a-şi face cumpărături după bunul plac, plătind în plus, dacă-şi doresc ceva mai pretenţios – deşi cei mai mulţi se încadrează în banii de la stat, fiind oameni săraci -, impunându-le vânzătorul. Ce-a făcut acesta? I-a convocat pe părinţii copiilor selectaţi pentru a beneficia de cei 200 de euro la o şedinţă la care a fost invitat şi reprezentantul firmei, de la care li s-a cerut să cumpere calculatoarele. Părinţilor nu le-a convenit marfa, care părea second-hand şi, clar, mai ieftină de 200 de euro. Deşi profund nemulţumiţi că ajutorul se duce pe produse care sigur nu-i ţineau mult, unii şi-au dat drumul la gură şi au povestit gheşeftul directorului, care beneficia şi el de o mică subvenţie de la firmă pentru profitul făcut pe seama unor elevi amărâţi. De teamă că le persecută copiii, părinţii nu l-au reclamat unde trebuie.