Viitorul sună sumbru pentru comuna Dâmbovicioara, dacă e să ne luăm după afirmaţiile primarului Dumitru Secăreanu, care a ajuns să se plângă peste tot, inclusiv pe la presă, de lipsa banilor, deşi localitatea pe care o păstoreşte se află aşezată într-o zonă mirifică, cu un potenţial turistic extraordinar. Au fost vremuri când treburile mergeau şnur la nivelul administraţiei locale, chiar dacă au mai fost şi unele scandaluri politice, iar primarul Secăreanu se fălea cu realizările sale. Să nu uităm de introducerea reţelei de apă în comună (e drept, din asta a avut şi el de câştigat, iniţiind afacerea cu Apa Craiului), reabilitarea drumului spre Ciocanu, ce face legătura cu judeţul Braşov, reabilitarea şcolilor şi grădiniţelor şi cam atât. Acum, Dumitru Secăreanu a ajuns la fundul sacului, iar explicaţia e simplă: neputinţa de a atrage fonduri europene şi „sictirul” cu care este tratat când vine vorba de suplimentarea bugetului local.
Nu mai sunt bani pentru salariile profesorilor
Primarul din Dâmbovicioara susţine că nici nu se întrevăd orizonturi mai bune, singura şansă de redresare fiind OUG 28/2013 pentru aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală, care-i va permite să ducă la bun sfârşit cele cinci proiecte iniţiate pentru reabilitarea unor drumuri locale. „Anul acesta, nici un cui nu am bătut, pentru că nu au fost bani. Nu ne mai ajung nici pentru cheltuielile curente, ce să mai vorbim de investiţii! Nu mai avem bani nici pentru salariile profesorilor, au fost şi litigii, abia am acoperit banii din urmă… Am tot dat în avans, am tot rectificat, însă acum, pentru noiembrie şi decembrie, chiar o să avem probleme. Am tot fost la Piteşti, la Consiliul Judeţean, şi am cerut ajutor, însă degeaba. Am cinci proiecte pentru modernizarea unor drumuri comunale şi nu pot face nimic, nu ştim care e legislaţia, aşteptăm să vedem ce se întâmplă cu Ordonanţa 28.”, spune Dumitru Secăreanu. În altă ordine de idei, dacă în alte primării salariile s-au mărit nesimţit de mult, la Dâmbovicioara procentul a fost de doar 7%. „Nu putem suporta astfel de cheltuieli. La majorarea taxelor şi impozitelor, nici nu pot să mă gândesc, pentru că oamenii nu ar avea de unde să le plătească. În comuna noastră, media de vârstă este 59 de ani, deci vorbim de pensionari, oameni care au lucrat toată viaţa la pădure şi care au pensii de 350 de lei. Restul sunt crescători de animale şi au şi ei foarte multe cheltuieli. Cum să se descurce cu aceşti bani?”, se întreabă primarul.
Proiectul „Tradiţie şi legendă” trebuie continuat
În 2012, a fost finalizat un proiect european, care ar fi trebuit să reprezinte un punct de plecare în deschiderea de noi orizonturi turistice în localitatea păstorită de ani buni de primarul Dumitru Secăreanu. „Tradiţie şi legendă” se numea acest proiect care viza dezvoltarea turismului în zona Dâmbovicioara, a cărui principală atracţie este peştera cu acelaşi nume, vizitată anual de foarte mulţi turişti. Proiectul a fost demarat în 2010 şi era finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 „Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului”. „Consider că acest proiect a fost punctul de plecare. Dacă nu fructificăm ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu, în special natura, înseamnă că, pentru zilele următoare, comuna Dâmbovicioara nu poate să menţină un echilibru, ca unitate teritorială administrativă. În localitate avem cele 27 de peşteri care trebuie fructificate. Ziua cea mare a sosit exact cu acest proiect. Peştera Dâmbovicioara va lua balonul de oxigen, care va fi transmis mai departe, nu numai la nivel naţional”, afirma la vremea respectivă primarul Dumitru Secăreanu, încercând să scoată în evidenţă importanţa acestui proiect. La fel ca multe astfel de iniţiative, totul a fost un simplu foc de paie, pentru că Peştera Dâmbovicioara este departe de ceea ce ar fi trebuit să fie, dar boala asta, a obiectivelor turistice rămase nefructificate, e una generalizată în România.
O peşteră uşor accesibilă
Peştera Dâmbovicioara este cunoscuta de înainte de 1579, când localnicii o foloseau pe post de ascunzătoare împotriva cotropitorilor. Ulterior, peştera a fost locul de reculegere al unui pustnic, ascunzătoarea a doi tâlhari cunoscuţi la acea vreme şi chiar ascunzişul unui urs, în interiorul peşterii găsindu-se resturi fosile ale ursului de peşteră. Fauna peşterii este săracă, însă este una dintre peşterile uşor accesibile din România. Printre altele, este renumită şi pentru faptul că este prima peşteră din Muntenia şi Oltenia menţionată într-o lucrare ştiinţifică şi anume Mineralogia Principatus Transilvanie, a lui J. Fridlavsky din anul 1767.
Lungă de 555 metri (din care 244 de metri sunt accesibili publicului), realizată de Pârâul Peşterii în calcare jurasice – Peştera Dâmbovicioara se prezintă ca o cavitate cu formaţiuni concreţionare slabe, temperatura peste medie (11-12 grade) şi cu o galerie principală ce are lăţimi de 3-4 metri şi înălţimi de 3-5 metri, îngustându-se treptat. Formele concreţionare sunt puţine, dar unele dintre ele au forme interesante, fiind denumite după fantezia şi imaginaţia celor care le-au descoperit (labă de urs, aripă de acvilă, cap de şarpe, piele de tigru, etc.). Alex BARBU