La zece luni distanţă de momentul încheierii contractului de finanţare cu Ministerul Dezvoltării, pentru reţeaua de canalizare pe două străzi din Grui şi calea de legătură de sub podul de la Jandarmi, încă se pune în ordine documentaţia. Din nou, aleşii municipali au fost nevoiţi să aprobe modificări ale unor hotărâri date anterior, la cererea gestionarului Programului Naţional de Dezvoltare Locală, care voieşte indicatorii lucrării adaptaţi cifrelor rezultate din licitaţie. S-au schimbat, prin votul acordat la sfârşitul lunii septembrie, atât contribuţia Câmpulungului în proiectul susţinut cu fonduri guvernamentale, cât şi indicatorii tehnico-economici ai lucrării. Faptul că se întâmplă modificări ţine pe loc lucrarea din teren până la definitivarea etapelor birocratice. Teoretic, o ţin pe loc, pentru că, practic, indicatorii se aprobă după execuţia unei treimi a contractului: canalizarea pe Carpaţi, în lucru, dacă nu, chiar finalizată, la data şedinţei de Consiliu. Fiindcă am ajuns la partea practică a lucrării plătite cu bani de la Guvern. Licitaţia care a urmărit obţinerea preţului cel mai mic a fost câştigată de firma omului de afaceri Ion Cornea, a cărui ofertă a fost aproape la jumătate din valoarea contractului.
Cifrele contractului au intrat serios la apă după licitaţia care i-a înjumătăţit valoarea
În mapa cu materiale pregătită pentru întrunirea ordinară din 28 septembrie 2017 au fost incluse suplimentar, după conturarea ordinii de zi, două proiecte de hotărâri privind, în esenţă, îmbunătăţirea confortului cetăţenilor care locuiesc în zona necanalizată a străzilor Gruiului şi Ion Ţicăloiu şi a vecinilor din „vale”, de pe Zăvoiului, ale căror reşedinţe duc lipsă de aceeaşi utilitate. După ani de aşteptare, proiectul a ajuns pe masa administratorilor P.N.D.L. de la Ministerul Dezvoltării Regionale, program care pune mare accent pe investiţiile în reţelele de apă şi canalizare, prioritare altor investiţii, la cererea Uniunii Europene. Iar la Câmpulung sunt grave probleme cu ambele. O dată, că avem încă zone în care lipsesc, a doua oară şi cel mai important: înseşi magistralele necesită modernizare, ministerul acceptând şi la acest capitol să finanţeze ceva pe la aducţiunea de apă, ceva pe la epurare. Acum să vedem cât îl ţine dărnicia. Revenind la contractul semnat de municipalitate cu ministerul, în decembrie 2016 – primul contract important al lui Liviu Ţâroiu, ca primar -, s-a impus ca Legislativul municipal să aprobe din nou „asigurarea din bugetul local a cheltuielilor care nu se finanţează de la bugetul de stat, prin P.N.D.L., în sumă de 89.972 lei, cuprinzând inclusiv cheltuielile deja decontate din bugetul local, pentru obiectivul de investiţii „Extinderea reţelei de canalizare menajeră pe străzile Carpaţi, Ion Ţicăloiu şi Zăvoiului”.
Ministerul nu decontează următoarele categorii de costuri, cuprinse în Devizul General din studiul de fezabilitate aprobat în luna februarie a anului trecut: =taxe pentru obţinerea de avize/acorduri/autorizaţii: 2.291 lei cu TVA; =studiul de fezabilitate: 44.997,12 lei cu TVA; =proiect tehnic: 29.998,08 lei cu TVA; =comisioane, cote, taxe, costuri credite: 12.686 lei. Total: 89.972 lei. Suma nu e mare, în condiţiile unei valori a investiţiei de aproximativ 1,5 milioane de lei. Practic, s-a înregistrat o reducere cu aproximativ 10.000 de lei a cofinanţării municipalităţii, ca urmare a diminuării valorii totale a contractului, de la 2.475.000 lei, la 1.372.367 lei, valoarea produsă de licitaţie.
Tot la şedinţa de luna trecută şi tot cu titlu de bonus al ordinii de zi, consilierilor municipali li s-a cerut votul şi pentru noii indicatori tehnico-economici ai lucrării despre care relatăm, reduşi prin licitaţie:
1.Valoarea totală a investiţiei: 1.518.794 lei, inclusiv TVA, din care construcţii – montaj: 1.372.367 lei;
2.Durata de realizare a investiţiei: 24 luni, eşalonată astfel: =anul I: 820.991 lei, inclusiv TVA; =anul II: 622.284 lei, inclusiv TVA.
3.Capacităţi: =Canalizare ape uzate menajere dimensionată pentru Qu orar max = 8,34 l/sec., lungimea reţelei ape uzate menajere: 4060 m tuburi PVC – KG SN 4, din care 2149 m Dn 250, respectiv 1911 m Dn 200; =Cămine de vizitare: 83 bucăţi; =Conducta de refulare PEHD De 90mm, L = 265 ml; =Staţie de pompare ape uzate menajere Q max = 30 mc / h, H = 18 mca.
Aşadar, ca urmare a încheierii contractului de execuţie a lucrărilor, acestea sunt noile date principale ale investiţiei, a căror aprobare a fost cerută la şedinţa din 28 septembrie 2017. Exceptând comentariul şefului opoziţiei liberale, tradus într-o abţinere la vot, dublată de votul împotrivă al colegului State, pentru toată ordinea de zi, nu neapărat pentru investiţia de canalizare, cele două proiecte au trecut ca unse prin Consiliu. Ţâroiu a fost întrebat de opozanţi în ce zonă a străzii Carpaţi trebuia extinsă canalizarea, asta pentru că tronsonul supus votului de la sfârşitul lunii septembrie era ca şi rezolvat. „În zona fostă cu iarbă.”, a replicat primarul, intuind unde bate liberalul. „S-a făcut canalizarea acolo.”, a continuat celălalt dialogul pe tema introducerii utilităţii respective pe braţul asfaltat anul trecut. „S-a făcut…, lucrează la ea. Luna asta.”, a mormăit şeful Executivului. „Şi nu influenţează dacă aprobăm indicatorii după ce s-a făcut lucrarea?”, a întrebat de florile mărului principalul opozant al social-democratului, de parcă a contat pentru cineva cronologia anapoda a unor lucrări. Mai cu seamă că, în această speţă, ministerul era cel nehotărât, comandând două feluri de indicatori în 2017: înainte de licitaţie şi după licitaţie. „Noi am depus proiectul pe Ordonanţa 28. La licitaţie au scăzut indicatorii tehnico-economici aprobaţi la început. Ministerul ne cere să aprobăm indicatorii noi.”, a încheiat explicaţiile Liviu Ţâroiu.
Indicatorii s-au schimbat şi în februarie
Reamintim că documentaţia a mai fost refăcută o dată în acest an. Pe 9 februarie 2017, consilierii municipali au fost nevoiţi, tot la cererea Ministerului Dezvoltării Regionale, să actualizeze, prin hotărâre adoptată de urgenţă, Devizul General al investiţiei, pentru care primarul Liviu Ţâroiu semnase, împreună cu oficialii de la Bucureşti, contractul de finanţare, în decembrie 2016. Actualizarea documentului, odată cu care se vota şi cofinanţarea locală, pentru decontarea cheltuielilor care nu erau suportate de la bugetul de stat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, era impusă de noua cotă de TVA de 19%, în vigoare de la 1 ianuarie 2017. Aleşii câmpulungeni s-au conformat cerinţei ministerului de la care vine „grosul” fondurilor şi au rectificat ceea ce aprobaseră pe 15 decembrie 2016. Adică o actualizare a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de „Extindere a reţelei de canalizare menajeră pe străzile Carpaţi, Ion Ţicăloiu şi Zăvoiului”, cu cota de TVA de 19%, aplicată la valoarea rămasă de finanţat din Devizul General. Astfel, valoarea totală a investiţiei era de 2.575.742 lei, inclusiv TVA, din care construcţii-montaj, 2.394.812, inclusiv TVA.
Cofinanţarea aprobată la începutul lunii februarie se cifra la 99.950,20 lei cu TVA, din care: 76.239,89 lei cu TVA, valoare decontată până la data adoptării hotărârii din 9 februarie 2017; 23.710,31 lei cu TVA, cofinanţare rămasă de alocat pentru decontarea cheltuielilor care nu erau suportate de la bugetul de stat. Altfel spus, cofinanţarea totală din bugetul local pentru categoriile de lucrări care nu se finanţează de la bugetul de stat, prin PNDL, era de 99.950,20 lei cu TVA, din care s-a decontat, atât în anul 2015, cât şi în anul 2016, suma de 76.239,89 lei cu TVA, reprezentând contravaloarea studiului de fezabilitate, proiectului tehnic şi taxelor pentru obţinerea de avize. Valoarea de 2.475.791,80 lei cu TVA urma să fie alocată prin transferuri de la bugetul de stat, în baza OUG nr. 28/2013, conform Contractului de finanţare nr.901/37408, încheiat în decembrie 2016, între Municipiul Câmpulung şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Proiectul a fost întocmit de SC Instal Intergaz 2020 SRL. Amplasamentul obiectivului cuprinde străzile Ion Ţicăloiu, Carpaţi, Locotenent-colonel N.Popp, Privighetorii, Parcul Mirea (între strada Gruiului şi strada Ion Ţicăloiu), Zăvoiului (între străzile Dragoş Vodă şi Locotenent Oncica).
Cornea Ind. Construct, fericita câştigătoare a contractului
Lucrarea de execuţie a canalizării pe cele trei tronsoane de stradă enumerate i-a făcut să jinduiască pe 11 constructori, majoritatea venind „combinaţi”, sub forma unor asocieri menite să dea greutate ofertei şi capacităţii executantului. Anunţul invitaţiei adresate constructorilor interesaţi să prindă contractul de peste 24 de miliarde de lei vechi a fost lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii publice pe 5 aprilie 2017, având data limită de depunere a ofertelor 20 aprilie 2017. Criteriul de atribuire a contractului l-a constituit „preţul cel mai scăzut”. Pe 27 aprilie 2017, s-au deschis ofertelor firmelor care s-au înscris într-un număr peste aşteptări, formalitate îndeplinită de comisia de evaluare compusă din Sorin Bălăşcan (preşedinte) şi membrii Bogdan Popescu, Mihaela Rădescu, Nicolae Crânguş şi Ion Ştefancu, ultimul din partea societăţii Edilul CGA SA. 11 societăţi, individuale sau în asociere, şi-au manifestat intenţia, prin ofertele depuse în termen, de a obţine tentanta lucrare. Reamintim cine au fost combatanţii:
=Asocierea SC Sava Serv Construct SRL – SC Green Line Construct SRL (Dărmăneşti, Dâmboviţa);
=SC Rifania Drumconstruct SRL (Sat Romaneşti, comuna Bărcăneşti, Prahova);
=SC Building Constructions SRL (Ştefăneşti);
=Asocierea SC And Secom Intexim SRL (Câmpulung) – SC Instal Intergaz 2020 SRL;
=SC Consistal Pro 2000 SRL (Smeura);
=SC Coniz Romarg SRL (Piteşti);
=Asocierea SC Cornea Ind Construct SRL (Câmpulung) – SC Sercop ADN SRL (Câmpulung);
=Asocierea SC Eurogen SRL, Filiala Aninoasa (sat Dumbrava, comuna Ulmi, Dâmboviţa) – SC F.LLI Andresini SRL;
=SC General Invest SRL (Alexandria);
=Asocierea SC Selca SA (Piteşti) – SC Valah Construct Grup SRL (Piteşti);
=SC Serv Construct Star 96 SRL (Piteşti).
Toate cele 11 pretendente la contractul cel mai important al începutului de mandat al administraţiei PSD-iste au fost admise, calificându-se pentru etapa următoare.
15 mai 2017 era data limită de evaluare a ofertelor, dintre care a fost selectată cea a câştigătorului: Cornea Ind. Construct, care a oferit preţul cel mai mic: 1.182.011,81 lei, fără TVA. De la aproape 2,4 milioane de lei, suma de la care a pornit licitaţia.