3.5 C
Campulung Muscel
23/01/2025

După ce şi-au recunoscut vina şi au achitat prejudiciul, Alţi doi proxeneţi, condamnaţi

Încep să apară rezultatele acţiunii de amploare din octombrie, anul trecut, în urma căreia 25 de bărbaţi au fost săltaţi, fiind acuzaţi de proxenetism şi spălare de bani.

Conform rechizitoriului întocmit de poliţişti şi procurori, cei 25 de indivizi, reţinuţi pe 5 octombrie 2016, au cheltuit peste 3 milioane de euro, bani produşi de fetele pe care le aveau plasate la produs în străinătate. De la cei acuzaţi, poliţiştii au pus sechestru asigurator pe 11 vile, cu o valoare de peste 2 milioane de euro; 26 de maşini de lux şi o motocicletă Harley Davidson, valoarea acestora fiind aproximată la 653.000 de euro. Au mai fost ridicaţi 82.000 de euro, 32.000 de lei şi cantitatea de 500 de grame de bijuterii, deţinute de către inculpaţi.

Ridicaţi de mascaţi, cei acuzaţi de proxenetism şi spălare de bani s-au ţinut tare, negând vehement acuzaţiile, dar, puşi în faţa probelor zdrobitoare, au cerut să cadă la învoială cu magistraţii, semnând acorduri de recunoaştere a vinovăţiei. Plus că unii s-au angajat că vor achita şi prejudiciile.

Parchetul a contestat achitările celor doi bărbaţi acuzaţi de proxenetism

Dar au fost şi două cazuri în care cei acuzaţi au fost achitaţi, fiind vorba de Eduard Mihai Lică şi Ionuţ Cătălin Bejan. 

Primul achitat pentru infracţiunea de proxenetism în formă continuată a fost Eduard Mihai Lică, asupra căruia a fost ridicată şi măsura controlului judiciar. În cazul lui, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung a contestat decizia, apelul judecându-se la Curtea de Apel Piteşti, primul termen fiind pe 1 noiembrie 2017.

Pe Ionuţ Cătălin Bejan, Judecătoria Câmpulung l-a achitat pentru infracţiunea de proxenetism în formă continuată, dispunând ridicarea sechestrului asigurator cu privire la apartamentul din Câmpulung, strada Carpaţi, dar şi la autoturismul Volkswagen Passat, cu numărul AG 78 DMY, înmatriculat pe numele lui Ion Dima. Şi această sentinţă a fost atacată de Parchet, nefiind încă stabilită o dată pentru prima dezbatere.

Alături de cei doi, primul proxenet care a fost condamnat la închisoare cu executare a fost Cezar Marius Nicolae Dragnea. Bărbatul are de ispăşit 4 ani de închisoare, dispunându-se de către instanţa de la Câmpulung şi confiscarea specială a sumei de 30.000 de euro, obţinută prin săvârşirea infracţiunii de proxenetism. Câmpulungeanul a făcut şi el apel la hotărârea de condamnare.

Fraţii Costea au fost condamnaţi după ce şi-au recunoscut vina şi au achitat prejudiciul

În schimb, o parte dintre cei 12 acuzaţi şi protagoniştii unui dosar similar la Tribunalul Argeş, de proxenetism şi spălare de bani, pentru a beneficia de o reducere a pedepsei cu o treime, au achitat la bancă sumele estimate ca prejudicii, fiind de acord să presteze şi muncă în folosul comunităţii pentru „a-şi spăla păcatele”.

Doi dintre cei care şi-au recunoscut vinovăţia au fost fraţii Costea, Alexandru Florin şi Robert Mădălin. Tribunalul Argeş s-a pronunţat în dosarele lor la mijlocul lunii iunie, pe datele de 20 şi 26. 

Amândoi au fost condamnaţi pentru proxenetism şi spălare de bani, în formă continuată la câte trei ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de supraveghere de 4 ani. În plus, ca  pedeapsă complementară, pe o durată de trei ani, tinerilor le-au fost îngrădite drepturile de a fi aleşi în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, dar şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Pe lângă obligaţiile pe care le au pe durata celor patru ani de supraveghere, fraţii Costea trebuie să presteze şi câte 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, având de ales între Primăria Municipiului Câmpulung şi Complexul de Servicii pentru Copilul în Dificultate Câmpulung. 

Asupra sumelor depuse de cei doi la CEC Bank SA, 10.000 de euro, de către Robert Mădălin, şi 10.600, de către Alexandru Florin, instanţa a dispus confiscarea specială. Lui Robert Mădălin i s-a mai reţinut şi autoturismul Mercedes E Classe 350, cu numărul AG 91 RMN, iar lui Florin Alexandru, maşina Audi A8, 3,0 TDI, cu numărul AG 13 NGR, ambele fiind înmatriculate pe numele lui Nicolae Vlăjoagă.

Asupra celor doi s-a ridicat măsura controlului judiciar, fiind obligaţi să achite câte 6.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Despre stadiul dosarelor celorlalţi inculpaţi

În cazul altor suspecţi de proxenetism din dosarul aflat pe rolul Tribunalului Argeş, aceştia sunt în faza de contestare a măsurii controlului judiciar.

Cristian Preda are înfăţişare marţi, 17 octombrie, cerând ridicarea controlului judiciar, deoarece are nevoie să plece din ţară, dovada necesităţii depăşirii limitei teritoriale a României fiind depusă de către apărătorul său la dosar.

Valentin Rădulescu şi Petre Bogdan Pîrlici sunt inculpaţi în alt dosar de proxenetism, dar, din cauză că magistratul Ilenuţa Bădiceanu a formulat cerere de abţinere, soluţionarea cauzei a fost amânată. În prezent, cei doi sunt judecaţi sub măsura controlului judiciar, urmând să se prezinte în faţa judecătorilor de la Tribunalul Argeş pe 26 octombrie.

Şi Viorel Dâmbu este tot sub control judiciar, aşa cum a stabilit Tribunalul Argeş marţi, 11 octombrie. Bărbatului i-a fost modificată această obligaţie, de a nu părăsi teritoriul României în luna iunie, când magistratul i-a admis cererea, acordându-i permisiunea să plece în vacanţă cu cei doi copii ai săi, într-o staţiune din Turcia, în perioada 1-8 iulie 2017. „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!