BENEFICIARII HARULUI
Cu adevărat nu eşti tu păcătos? Cugetă, păcatul este neascultare de Dumnezeu. Oare L-ai ascultat tu pe Dumnezeu? În Faptele Apostolilor 17:30 este scris: „Dumnezeu nu ţine seamă de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum, tuturor oamenilor de pretutindeni, să se pocăiască”. Nu are importanţă din ce familie eşti, ce pregătire sau ce funcţie înaltă ai, porunca e şi pentru tine. În cuvintele: „porunceşte tuturor oamenilor de pretutindeni”, eşti cuprins şi tu. Dacă până în clipa aceasta nu te-ai pocăit, te-ai făcut vinovat de neascultare. La 1 Ioan 3:23, este scris: „Porunca Lui este să credem în numele Fiului Său Isus Hristos”. Încă ceva foarte important. Noi suntem păcătoşi în firea noastră moştenită de la Adam. Prunul e prun chiar înainte de a produce prune. El nu e prun pentru că face prune, ci face prune fiindcă e prun în firea lui. Tot aşa noi facem păcate din pricina firii păcătoase. Copilul pe măsură ce creşte, aduce ca roadă păcatul. Abia are 3-4 anişori şi începe să mintă, apoi urmează altele. Nimeni nu l-a învăţat, dar are înclinarea aceasta în firea lui. Apostolul Pavel o numeşte „firea păcatului sau firea pământească!” Romani 8:3,7. Deci, după cum prunul este prun, chiar înainte de a produce prune, tot aşa tu eşti păcătos prin firea ta, chiar dacă nu ai săvârşit mari păcate. Fiul risipitor când a plecat de acasă a fost tot atât de vinovat ca şi când a ajuns între porci, deosebirea e doar în degradarea produsă de păcat. Rătăcirea lui s-a produs la început în gând, şi asta în timp ce era în casa părintească, apoi a cerut averea şi a plecat să nu mai fie sub controlul tatălui. Depărtarea ta de Dumnezeu e păcat mai mare decât toate celelalte. Acum gândeşte-te, nu ai tu nevoie de mântuire, de harul lui Dumnezeu? Prietenul meu, harul e numai pentru păcătoşi. Aceasta înseamnă că te califici şi tu, că poţi şi tu să fii beneficiar al harului lui Dumnezeu. Dar tu trebuie să te vezi nu cum te văd şi te cred oamenii, ci aşa cum te vede Dumnezeu, aşa cum e starea ta reală. Numai atunci eşti gata să te pocăieşti, să-ţi plângi păcatul şi să primeşti harul mântuirii.
Cu mai mulţi ani în urmă, o tânără englezoaică, aristocrată, împreună cu ai ei, s-a mutat la Paris şi şi-a găsit locul în cele mai înalte cercuri ale modei pariziene. Într-o zi, stătea indispusă pe pat, când deodată întră sora ei sărind de bucurie şi o anunţă: „Auzi, a venit aici un smintit de predicator din Londra. Se spune că te râzi de el de te prăpădeşti. El îşi va ţine discursul în engleză, iar un păstor francez îl va traduce. Toţi se duc să-l vadă, şi ne ducem şi noi.” Şi aşa cum a venit, rapid a şi plecat. Tânăra ce sta pe pat se considera bună, morală, nu avea nevoie de Evanghelie, dar o curiozitate deosebită s-a trezit în ea, să meargă să râdă şi ea de acel predicator. Numaidecât sună clopoţelul şi ceru să vină una din servitoare s-o îmbrace, iar vizitiul să vină cu caleaşca să o ducă la acea întrunire. Când fu gata, vizitiul îi zise: „Domnişoară, întrunirea aceea nu e pentru dumneavoastră.” Dar ea stărui şi el dădu trap cailor. Ajunsă la acea sală mare unde se ţinea evanghelizarea, aproape toate locurile erau ocupate, doar chiar pe primul rând mai erau câteva scaune neocupate. Un uşier o conduse la un scaun chiar în faţa amvonului. Se începu cu o cântare, urmă o rugăciune caldă şi toată atmosfera deveni foarte solemnă. Nu era nimic din ce se aştepta tânăra. Apoi se ridică predicatorul, păşi alăturea de amvon, o privi cu o străfulgerare şi îi zise: „O, sărmană păcătoasă, Dumnezeu te iubeşte şi pe tine!” Ceva mai târziu, ea a spus: „Nu ştiu nimic din ceea ce a zis în continuare. Tot ce ştiu e că am stat acolo, am pus capul în mâini şi am plâns, am plâns de mi se rupea inima. Toată viaţa mi-a trecut ca un film prin faţa ochilor mei. Mi-am dat seama că am pierdut anii în nimicuri, că mi-am risipit viaţa fără Dumnezeu, doar în plăcerile lumeşti. Simţul păcătoşeniei m-a copleşit şi cuvintele lui îmi răsunau mereu în urechi: „O, sărmană păcătoasă, Dumnezeu te iubeşte!” Nu ştiu cum s-a terminat, cum am ajuns acasă, dar ştiu că în camera mea, m-am aruncat cu faţa la pământ, lacrimile îmi curgeau şiroaie şi vocea îmi era întretăiată de adânci sus¬pine când am spus lui Dumnezeu: „Da, Doamne, e adevărat, e adevărat, Tu m-ai iubit în toţi aceşti ani şi acum dragostea Ta m-a cucerit. O, puternică Dragoste, Tu ai câştigat sărmana mea inimă! Mare Dumnezeu, din acest moment eu sunt a Ta !”
Numai în lumina Prezenţei lui Dumnezeu, noi ne vedem starea reală a inimii. Atunci îti dai seama că ai nevoie de mila lui Dumnezeu şi prin Evanghelie înţelegi că Dumnezeu deja a avut milă de tine, că tu ai mântuirea, doar trebuie să o primeşti, să devii beneficiar al harului. Atunci accepţi termenii impuşi de Dumnezeu în privinţa aceasta. Mântuirea şi creştinismul nu se moşteneşte, ci se pri¬meşte de fiecare în mod individual. Sunt unii care au ajuns să fie chiar botezaţi, fără ca ei să fi avut experienţa mântuirii, a naşterii din nou. Asta e doar o auto amăgire, căci apa botezului nu spală păcatele, nu te face beneficiar al harului. Toţi „păcătoşii buni”, când au ajuns sub reflectorul Duhului Sfânt, când s-au văzut aşa cum îi vede Dumnezeu, au suferit un moment de criză spirituală. Ei s-au văzut că merită iadul. E acea experienţă şocantă prin care a trecut şi Iov: „Urechea mea auzise vorbindu-se despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea, mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în sac şi cenuşă” Iov 42:5,6. Atunci doreşti să fii beneficiar al harului.
(continuare în numărul viitor)
Adunarea Creştină Betel Câmpulung,
strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel
Telefon contact: 0745.021.424