Eroul câmpulungean Ionuţ Claudiu Butoi, subofiţer în cadrul Bazei pentru Apărare CBRN Câmpulung, a câştigat, în premieră, medalia de aur la Campionatul Naţional de Tir cu Arcul outdoor – Secţia Paralimpic, care s-a desfăşurat în perioada 8 – 10 septembrie la baza sportivă Anena, din localitatea Aninoasa, judeţul Hunedoara.
Ionuţ Claudiu Butoi a fost rănit grav, pe 31 august 2008, în timpul unei misiuni de patrulare în teatrul de operaţiuni din Afganistan, atunci când şi-a pierdut viaţa Dragoş Traian Alexandrescu, iar alţi doi camarazi de-ai lor au fost răniţi. A trecut cu bine peste această cumpănă şi se bucură în continuare de viaţă, fiind implicat activ în diverse activităţi, chiar dacă se află ţintuit într-un scaun cu rotile. Tânărul merge la serviciu, conduce maşina, se distrează cu prietenii, s-a recăsătorit, având o căsnicie fericită, iar, de câţiva ani, s-a apucat de sport, practicând cu succes înotul şi tirul la CSA Steaua Bucureşti. Duminică, 10 septembrie, Ionuţ Claudiu Butoi şi-a văzut visul cu ochii, acela de a fi campion naţional la tir cu arcul! „După 6 luni de muncă, în sfârşit, am câştigat şi medalia de aur! Sunt campion naţional la Secţia paralimpici! Dedic această medalie domnului cpt. Florin Jianu, tatălui meu decedat, camaradului meu decedat Dragoş Alexandrescu şi familiei mele! Mulţumesc din suflet pentru sprijin CSA Steaua, Asociaţiei Povestaşii, antrenorului Aurel Robu şi tuturor camarazilor care m-au susţinut!”, îşi manifestă proaspătul campion naţional bucuria pe pagina sa de Facebook. Ionuţ Claudiu Butoi face parte din lotul de 15 sportivi, răniţi în teatrele de operaţii, care va reprezenta România la competiţia internaţională „Invinctus Games Toronto” 2017, care se va desfăşura în Canada, în perioada 23 – 30 septembrie 2017.
„Mă înclin în faţa ta, Ioane!”
Colegul de arme, Florin Jianu i-a răspuns lui Ionuţ Butoi tot printr-o postare emoţionată pe Facebook: „În ianuarie 2009, eram aproape toţi pe platou, la noi, la Câmpulung. Se terminase, eram acasă, iar în faţa noastră ne zâmbeau părinţi, copii, logodnice, prieteni! După mai mult de şase luni, eram aproape toţi acasă! Din păcate, venise mai devreme Dragoş Alexandrescu, cernind un oraş întreg, lăsând în inimile noastre un gol imens, sacrificiul lui responsabilizându-ne mai mult decât ar fi putut să o facă orice altceva. Eram atunci, în prima lună a anului 2009, un sublocotenent mândru de cei 22 ce stăteau în stânga lui, „familia” din ultimele 200 de zile! Cu ei simţeam că mai pot aduce un munte aproape de Câmpulung! Mai erau câteva minute şi începea ceremonialul de încheiere a misiunii, lumea asta era prea mică pentru noi, se terminase totul, în sfârşit! Uitându-mă la feţele fericite ce ne admirau, am tresărit brusc, uimit de un ropot spontan de aplauze. Întreg batalionul aplauda. Am privit spre colţul platoului, de unde un militar echipat în aceeaşi ţinută cu noi se îndrepta în scaun cu rotile către tribună. Am simţit că se opreşte lumea în loc câteva secunde! Era Ionuţ Butoi, unul dintre supravieţuitorii incidentului din 31 august 2008. Nu m-am putut uita în ochii celor din stânga mea, dar din ritmul respiraţiei lor, ştiam că au pierdut sau sunt gata să piardă lupta cu lacrimile. Ionuţ o pierduse şi plângea în hohote. Plângea pentru că ştia că locul lui nu era acolo, lângă oficialităţi, ci în formaţie, în stânga comandantului său, Dragoş Alexandrescu! Atunci l-am văzut eu prima dată pe acest om, într-o zi din prima lună a anului 2009. Anii ce au urmat ne-au apropiat şi azi pot spune fără să greşesc că suntem prieteni! Ultima dată când am vorbit i-am dat ordin în glumă să câştige medalia de aur la Campionatul Naţional de Tir cu Arcul la care participa! Azi (nr. 10 septembrie), într-o postare pe Facebook, Ionuţ Butoi îmi dedica titlul naţional mie, lui Dragoş Alexandescu, comandantul său din 2008 şi tatălui plecat dintre noi. Mai onorat ca acum nu ştiu să mă fi simţit de multe ori! Să vă mai spun că Ionuţ ne va reprezenta la Jocurile INVICTUS de la Toronto peste puţin timp? Despre acest om de o rară nobleţe sufletească aş mai avea de povestit, dar s-ar supăra pe mine, pentru că am promis că tot ceea ce se întâmplă de Crăciun rămâne între noi şi Moş Crăciun! Mă înclin în faţa ta, Ioane! Şi îţi mai dau un ordin: să fii fericit şi să ne arăţi mereu cum să ne bucurăm de ceea ce contează cu adevărat în viaţă, că noi uităm, mult prea des!”