4 C
Campulung Muscel
18/01/2025

Ruşine autorităţilor locale! Municipiul Câmpulung, de la oraş european, la izlaz comunal!

RMunicipiul Câmpulung a fost transformat de proprietarii de animale care locuiesc la periferie într-un adevărat izlaz comunal. Din primăvară, de când dă colţul ierbii, şi până toamna târziu, zeci de vaci şi cai sunt aduse la păscut pe spaţiile verzi din cartierele urbei. În ciuda faptului că municipalitatea le pune la dispoziţie fermierilor, contra unor taxe modice, izlazul de pe platoul Grui şi alte suprafeţe pentru păşunat, aceştia vânează orice zonă de verdeaţă, chiar şi în zona centrală, sub nasurile autorităţilor, insensibile la mirosul de bălegar. 

Zonele în care sunt întâlnite cel mai des vaci, cai şi chiar oi sunt cartierele Grui şi Vişoi, unde animalele par a avea liber la păşunat fără să fie stânjenite de nimeni. Aşa stând lucrurile, proprietarii acestora au prins curaj şi le-au făcut vânt şi către centru, pe spaţiul verde din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu”, printre blocurile de lângă Primărie, Judecătorie şi Poliţie, în Parcul „Kretzulescu”, zona de păşunat fiind extinsă până în apropierea Colegiului Naţional „Dinicu Golescu”. Ce nu ştiu fermierii de la oraş este faptul că vacile lor nu mănâncă numai iarba prăfuită, crescută printre betoane şi asfalt, ci şi mizeriile de prin tomberoane, fiind adevărate bombe ecologice ambulante. Poliţia Locală din Câmpulung a început, în urmă cu câţiva ani, o acţiune de identificare şi sancţionare a proprietarilor de animale, care le lasă să pască pe domeniul public, însă totul a fost o frecţie la un picior de lemn. Efectele amenzilor aplicate de comunitari nu se simt, deoarece animalele pot fi găsite în aceleaşi locuri aproape în fiecare zi. În plus, agenţii întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte identificarea proprietarilor şi nu ştiu de cele mai multe ori împotriva cui să se îndrepte. „Am văzut aceiaşi cai şi aceleaşi vaci prin mai multe locuri din oraş, aşa că faptul că edilii dau amenzi nu foloseşte la nimic. Cred că ar trebui, pur şi simplu, să confişte animalele şi să le vândă sau să le sacrifice. Şi aşa oraşul este plin de câini vagabonzi, acum trebuie să ne ferim şi de vaci şi cai. Îmi plac animalele, dar nu mi se pare normal ca ele să fie lăsate să se plimbe cum vor pe străzi.”, ne-a spus revoltat un câmpulungean, în timp ce fotografiam vacile care păşteau în spatele Clubului ARO. 

Teoretic, fermierii care-şi lasă animalele nesupravegheate pe domeniul public ar trebui amendaţi cu sume cuprinse între 100 şi 200 de lei, iar cei care nu sunt identificaţi trebuie să îşi ridice animalele direct din curtea ADP-ului, acolo unde trebuie să mai plătească şi taxa de gloabă de 150 de lei. Din nefericire, însă, vacile, caii, pisicile şi câinii sunt patru specii care s-au integrat foarte bine în peisajul urban al anumitor zone, iar locuitorii oraşului au început să se obişnuiască deja cu ele.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!