Pe lângă evenimentele culturale şi distractive, vineri, 21 iulie 2017, de Zilele Municipiului, Piaţa Primăriei a găzduit şi o demonstraţie de îndemânare în mânuirea drujbei şi a toporului, organizator fiind firma Sensotech SRL, din Câmpulung. Societatea Sensotech a adus renumiţi tăietori de lemne, care fac parte din echipa Stihl Timbersports, membri ai lotului naţional, care reprezintă România la diferite campionate în străinătate. Unul dintre ei a fost Dan Petrescu, de cinci ori campion naţional la tăiat de lemne şi care va reprezenta România în proba de individual, la Mondialele care vor avea loc în noiembrie, la Lillehammer, în Norvegia.
Evenimentul în premieră a fost prezentat de Nagy Botond, un alt campion naţional la tăiat de lemne, care, pe lângă instrumente, a anunţat şi probele concursurilor la care participă atleţii echipei Stihl Timbersports. Membrii lotului au tăiat cu joagărul, un echipament pretenţios, produs exclusiv în Noua Zeelandă, costul unuia ridicându-se la 2.600 de euro. La această probă au fost invitaţi să participe şi doi musceleni, din public, care s-au descurcat bine, la final primind mici atenţii din partea organizatorului.
O probă spectaculoasă a fost tăierea cu toporul, la înălţime, demonstraţia fiind făcută de mezinul formaţiei, David Balazsi, de doar 19 ani.
S-a mai folosit la demonstraţii motoferăstrăul Stihl MS 661, iar, la final, a fost lăsată cea mai spectaculoasă încercare, tăierea unui buştean cu „Hot saw”, un super motoferăstrău, care are puterea unui autovehicul, nu mai puţin de 60 de cai putere şi o viteză a lanţului de 240 de kilometri pe oră. Un astfel de motoferăstrău tunat costă 6.500 de euro şi poate fi mânuit doar de cei avizaţi.
Toporul, un alt instrument folosit de atleţi la demonstraţii, este lucrat manual şi cântăreşte între 2,5 şi 3 kilograme şi are aproximativ 80 de centimetri lungime. Preţul unuia variază între 300 de euro, unul de antrenament, şi până la 800 de euro, unul de competiţie.
Echipa României a înregistrat, anul trecut, un record la Mondialele Stihl Timbersports de la Stuttgart, Germania, obţinând cel mai bun rezultat din istoria participării sale, clasându-se pe locul 12 în lume, din 22 de ţări participante. Obiectivul pe care sportivii noştri şi-l propun în acest an este prezenţa în primii 10.