Foarte multe nume au fost rase din istoria locală de fostul regim, din cauza legăturilor lor ori ale părinţilor cu opozanţii comuniştilor
În 1976, „Monografia Comunei Mioarele”, apărută sub semnătura profesorului Ion I.Şucu, a învăţătorului Ion N.Popescu şi a profesorului Petre I.Tomescu, cu ajutorul profesorilor Petre Coman şi Cezar Neacşu, enumeră aproximativ 400 de nume de intelectuali originari din Măţău. Profesorul Neacşu susţine că numărul lor a fost, cu siguranţă, mult mai mare decât cel prezentat în lucrarea de căpătâi a localităţii. Nume grele, ale unor oameni cu funcţii şi cu realizări intelectuale, au fost îngropate de nedreptăţile fostului regim, pentru politica părinţilor, simpatizanţi sau chiar implicaţi în acţiuni legionare. „Mulţi dintre cei care au trăit şi au activat după Al Doilea Război Mondial şi care au avut legături cu vechea orânduire n-au fost menţionaţi. Un act de mare nedreptate.”, preciza profesorul Cezar Neacşu în cadrul unei discuţii purtate de curând pornind de la un subiect care, în 1930, a trezit atenţia scriitorului Cezar Petrescu. Reamintim că, în calitate de participant la sărbătorirea învăţătorului Ion Vişoianu, care împlinea 75 de ani, de către foştii săi elevi, acesta a fost uluit de suflarea de erudiţi cu funcţii inclusiv la nivel central, în cadrul unor ministere, cu toţii întorşi pe meleagurile natale pentru celebrarea dascălului lor. Pleiada de personalităţi „livrate” ţării de sătucul muscelean a generat concluzia că Măţăul deţinea cel mai mare număr de intelectuali raportat la numărul de locuitori ai comunei, faţă de toate celelalte zone ale ţării.
De-a lungul anilor, s-a încercat creionarea unei evidenţe a absolvenţilor diferitelor instituţii de învăţământ şi formare profesională specifice acelor timpuri. Învăţătorul Ion Popescu a publicat, în încheierea uneia dintre lucrările sale, o listă cu intelectualii satului Măţău, care au îmbrăţişat diferite cariere, după aptitudinile şi puterea de muncă a fiecăruia. În 1946, erau 149 de inşi veniţi în sat cu şcoală de meserii, şcoală de moaşe, şcoală de notari, elevi înscrişi la şcoli secundare. În afară de învăţaţii ale căror nume au fost rase din istorie din considerente politice, au fost ţăranii născuţi cu un talent special, pe care şi l-au dezvoltat, fără a fi urmat vreo şcoală în acest sens. De pildă, erau vestiţi în sat, graţie veleităţilor intelectuale, doi veri, oameni simpli, fără prea multă carte. „Ea era o ţărancă, cu patru clase, de-o dotare intelectuală deosebită, o talentată poetă. El, poreclit „Brătianu”, a fost, în 1916, un fel de tălmaci. Ştia rusă, franceză… o minte extraordinară. Şi ei au insuflat o anume datorie de a învăţa. Femeia aceasta, ţaţa Tinca, a avut un fiu care a studiat la Moscova. Au mai fost doi fraţi care au studiat la Moscova, copii deştepţi, nu târâţi pe drumul cărţii cu intervenţii.”, povestea profesorul Cezar Neacşu despre vremuri aflate la polul opus realităţii de astăzi, când ambiţia pentru carte a dispărut aproape cu totul.
Un ţăran şcolit din Măţău, în lucrarea Academiei Române, în timpul lui Eminescu
Măţăuanii, îşi aminteşte profesorul Neacşu cum stăteau lucrurile în copilăria şi adolescenţa sa, nu aveau preocupări pentru deprinderea unei meserii. A existat o perioadă în trecutul Măţăului, când fiii satului au fost tentaţi de meseria de dascăl de biserică. Spre deosebire de chiliaşi, care erau zugravi, dulgheri, făceau sobe ş.a.m.d. Măţăuanii erau croiţi să urmeze o facultate, având exemple de urmat şi stimulent în familie şi în vecini. „Era o pornire care a ţinut mult în timp, o preţuire pentru carte a celor rămaşi acasă, pentru fraţii, pentru unchii lor. Era ceva sfânt numele de intelectual. Părinţii au fost preocupaţi să învăţăm carte.”, reluăm o mărturisire a profesorului Cezar Neacşu. Din această cauză, chiliaşii îi duşmăneau pe vecinii umblaţi pe la şcoli înalte, duşmănie care se manifesta când se întâlneau la „Târgul Cucului” sau Schimbarea la Faţă, pe 6 august, când se sărbătorea hramul bisericii. „Pe stadionul de fotbal mai discutam şi treaba aceasta.”, a continuat interlocutorul nostru, susţinând afirmaţia referitoare la efervescenţa culturală a Măţăului de altădată cu situaţia existentă pe strada sa. „În zona aceasta, eram eu şi fratele meu, licenţiaţi, în partea cealaltă, trei licenţiaţi, doctorul filolog, doi doctori veterinari. La preot erau trei, un arhitect, profesor de Matematică, un inginer. Mai încolo, doi, ofiţer ziarist, inginer, în partea aceasta, în jos, erau unul profesor de Matematică, altul general de armată. Mai jos, încă trei: un inginer geolog, un inginer chimist şi un asistent sanitar. Şi mai încolo erau trei: doctor veterinar, inginer agronom, profesor de biologie. Într-o zonă restrânsă era o emulaţie.”
Pe lângă concurenţa generată acasă de cei care lăsau în urmă satul natal pentru a urma o facultate, au contribuit la formarea respectului şi a dragostei pentru şcoală dascălii prin mâinile cărora au trecut. Cezar Neacşu îşi aminteşte că, pe când era elev la Şcoala Normală, condusă pe atunci de Ilie Stănculescu, n-aveai voie să fii într-o echipă de fotbal, de handbal, de volei dacă erai corigent. Aşadar, sportul era condiţionat de ştiinţa de carte.
Coborând în trecutul aşezării muscelene, „contemporani lui Eminescu – spunea profesorul Cezar Neacşu – au fost trei fraţi Spirescu, din Măţău, care s-au ridicat pe înalte culmi. Unul dintre ei este menţionat într-o carte, „Figuri Contemporane”, a Editurii Academiei Române (n.r. Bucur Spirescu, absolvent al Facultăţii de Matematică, devenit profesor şi director al liceului din Ploieşti; bun prieten al lui Spiru Haret şi Tache Ionescu). Ca un ţăran din Măţău să ajungă, pe vremea lui Eminescu, între figurile mari ale vieţii publice era ceva. Mie mi se pare că şi aceştia – pentru că asta se uită, nu toţi ne uităm la ce au făcut înaintaşii noştri, ce au făcut copiii lor – au constituit un exemplu de aspiraţie şi progres cultural.”
Învăţaţii Măţăului, la nivelul anului 1976
„Mulţi dintre fiii comunei au înfrânt dificultăţile materiale, absolvind şcoli şi institute superioare. Ei pot fi întâlniţi în toată ţara şi pretutindeni şi-au sfinţit noul loc prin muncă, corectitudine şi cinste.”, menţionează „Monografia Comunei Mioarele”, ai cărei autori cuprind în paginile sale aproximativ 400 de nume de învăţaţi cu obârşia în localitatea musceleană, care fie au rămas oameni ai locurilor natale, fie s-au realizat departe de casă, în ţară sau în străinătate. Cărturarii Măţăului au fost împărţiţi în funcţie de profesiile practicate.
ÎNVĂŢĂTORI
Niţă Muşetescu – Măţăuanu, Petrache Muşetescu, Ion Pantelimon Vişoiu, Ion N.Vişoianu, Ion I.Vişoianu – Slatina, Nicolae Cristescu – Goleştii Badii, Gheorghe Lupescu -Câmpulung, Gheorghe B.Vişoiu – Boteni, Gheorghe P.Muşetescu – Bughea, Simion If.Vişoiu – Dobrogea, Ion G.Muşetescu, Ion Voiculescu, Simion Gr.Muşetescu, Maria Vişoianu Bălilescu – Bucureşti, Ion Mărcuşanu, Nicolae Mărcuşanu, Gheorghe Mărcuşanu – Poienari, Gheorghe I.Ionescu, Ion Tomescu, Ion I.Grecu, Pantilică Vişoiu, Ion D.Vişoianu, Ion N.Şucu, Moise Marinescu, Simion Vlad, Constantin Vlad – Bogaţi, Ion N.Vlad, Ion G.D. Vişoiu, Ecaterina Suzeanu, Ion G.Bîlea, Ana Pîrvu, Maria Pahonţu – Muşetescu, Joiţa Marinescu Ivaşcu, Iulian D.Vişoianu, Ion N.N.Vlad – Dâmboviţa, Emilia Carp Lupescu, Stela Bălăceanu, Nicolae N.I. Şucu – Brăila, Ilie I.Cojanu – Jugur, Ion N.Popescu, Ilarian G.Lupescu, Viorica Şucu Lupescu – Bucureşti, Elena Muşetescu – Roana, Olt, Deca Voicu, Ion D.Grecu, Stelian I.G.Nicolaescu, Dragalina If.Marinescu, Ana If.Marinescu, Valerica If.Marinescu, Aurica Jinga, Elena Durdun Nicolau, Viorica Manolescu Bugheanu, Constantin A.Durdun, Nicolae N.Durdun, Ana Enaru, Felicia V.Vlădău, Gheorghe G.Grecu, Ion Voican, Constanţa Jinga Vişoiu, Nicolae Grecu – Goleşti, Ion G.Bălăceanu, Emilia S.Vişoiu – Slatina, Petre I.Austrian, Maria M.Durdun, Veronica Gh.Manole, Maria Gheboianu, Ion Marinescu – Bughea, Maria Fleşaru, Olimpia T.Popescu – Piteşti, Emilian T.Popescu – Jugur.
PROFESORI
Bucur I.Spirescu, Nicolae N.Butculescu, Alexandru I.Muşatescu, Dumitru T.Măţăuanu, dr.docent Dan Simonescu, Dinu Constantin, Gheorghe If.Vişoiu, Mihai Al.Muşatescu, Gheorghe If.Mitu, Gheorghe G.Bîlea, Ion I.Şucu, Petre Coman, Ion I.Marinescu – Bughea, Gheorghe I.Tomescu, Petre I.Tomescu, Ion M.Marinescu, Ion G.Durdun, Maria Zipiş, Maria G.Vişoianu Vlădescu, Ana If.Mitu Diga, Lizica G.Muşatescu, Mircea I.Vlad – Bucureşti, dr.Ion G.Popa – Timişoara, Octavian Popa. Iosif Bălăceanu, Elisabeta Pârvu Vişoiu, Cezar G.Neacşu, Ion G.Neacşu, Niculina N.Diaconu, Ion G.Ivaşcu – Cluj, dr.Ecaterina Vlădescu – Bucureşti, Victoria Cioncu Jinga, Gheorghe G.Jinga, Valentina Vlăjoagă Jinga, Cornel G.Jinga, Ion G.Grecu, Simion S.Matei, Emilia S.I. Vişoiu – Sibiu, Carmen V.Mărcuşanu, Iosif Mărcuşanu, Valerica N.Mărcuşanu, Petre P.Mărcuşanu, Elisabeta G.Mărcuşanu, Ion I.S.Vişoiu, Nela G.Diaconu, Rodica I.Vişoiu Oncete, Corneliu I.Vlad, Nicu Bălăceanu, Pantelimon N.Mitu – Bucureşti, Marian N.Ştefănescu, Valerica If.Popa, Maria N.Mitu, Maria G.Ivaşcu, Ion G.Vlădău, Maria G.Vlădău, Anca S.Cioncu – Bucureşti, Maria N.Grecu – Timişoara, Mircea N.Şucu – Ploieşti, Cornelia Lupescu – Bucureşti, Maria G.Şucu Tănase, Ion I.Bîlea – Bucureşti, Gheorghe G.Ivan, Gheorghe Mincă – Piteşti, Victor If.Bălăceanu, Gabriel G.Matei, Cornelia Grecescu Teodorescu, Ion G.Grecu – Leleasca, Olt, Ion Popescu, Petre Popescu, etc.
INGINERI
Nicolae Toma Măţăuanu, Ion I.Vişoiu, Andreiana I.Muşatescu Eliat, Moise I.Negoescu, Virgil Mărcuşanu, Doina Măcuşanu, Valerian Zipiş, Gabriel If.Boambeş, Ion I.C. Popescu, Ion Vlad Matei, Aurelian N.Albu, Gheorghe N.Albu, I.P.Popa – Ţiţeşti, Alexandru N.T. Măţăuanu – biolog, Victor Vlad Matei, Gabriel N.Ştefănescu, Pantelimon I.Vişoiu, Cristiana G.Matei, Georgeta Albu Totolici, Veron Cojanu, Ion Tr.Durdun, Nicolae Grigorescu – Bucureşti, Ion I.I.Popescu, Eleonora S.Popescu, Cornelia I.Bălăceanu, Ion N.N.Vişoiu, Ion I.Gr.Popescu, Victor I.Gr.Popescu, Nicolae B.I.Moldoveanu, Ion B.Coman, Ion S.Vişoiu, Ion I.Poştoacă, Petre N.Matei, Cornel N.Şucu, Gabriela P.Şucu, Dorina Lupescu Dumitrache, Irina G.Mitu, Magdalena G.Bîlea, Olimpia If.Bîlea, Petre N.Ştefănescu, Şerban M.Vişoiu, Virgil M.Vişoiu, Dan I.N.Vlad, Georgeta N.Şerbotei, Aurelian N.Matei, Mihaela M.Popescu – Bucureşti, Cornel N.Popescu, Ion G.Iosif, Galileu If.Popa, Parciulea A.Ion, Gheorghe M.Rujescu – Bucureşti.
SUBINGINERI
Virgil G.Popa, Mircea N.Vişoiu, Gheorghe I.Jinga, Iosif N.Popescu, Ion G.Iosif, Elena N.Jinga, Ion I.V.Bălăceanu, Gheorghe Coman, Cornel Vorovenci, etc.
MAGISTRAŢI
Ion Spirescu, Simion G.Muşatescu, Ion Bălănescu, Constantin I.Bîlea, Mihai G.Muşatescu, Gheorghe I.Grecu, Dumitru Grecu, Simion Cioncu, Bucur If.Vişoiu, Petre P.Vişoianu – Piteşti, Ion G.Muşatescu – Zbanţ, C.Vişoianu, Valerian Bîlea, Ovidiu I.Manolescu, Stelian Mărcuşanu, Diana Grigorescu.
MILITARI
Generali: Gheorghe Spirescu, Ion Teodorescu; Colonei: Ion Vişoianu, Iosif Vişoianu, Iosif Creţu, Ion N.Cristescu, Ion Simonescu, Constantin Simonescu, Ion Muşetescu, Aurel Muşetescu, Gheorghe I.Bălăceanu, Bucur G.Şucu, Cornel I.Şerbotei, Laurenţiu I.Necula, Ion V.Simion, Ion I.Mîrzac, Ion Mărcuşanu, Ion G.Necula, Nicolae I.Mîrzac; Maiori: Gheorghe N.Grecu, Nicolae I.Şucu, Ion Iacu, Ion N.Toma, Ion M.Necula, Gheorghe Isăroiu, Gheorghe I.Cojanu, Ion Pavel Necula; Căpitani: Petre N.Necula, Gheorghe G.Vişoianu, Petre Vlad, Gheorghe Simonescu, Gheorghe Vlădău, Gheorghe If.Popa, Aurelian I.Iosif, Gheorghe Bucşoiu, Nicolae M.Mateescu, Mihai Bucşoiu; Locotenenţi majori: Gheorghe G.Grecu, Ion G.Mîrzac; Locotenenţi: Gheorghe Bălăceanu, Mihai I.Tomescu, Ion N.Mitu, Gheorghe Moldoveanu, Iosif Boambeş, Vasile Bălălău; Sublocotenenţi: Ion G.Lupescu.
MEDICI UMANI
Petre N.Vişoianu, Nicolae Cojanu, Gheorghe I.Matei, Ion I.Pârvu, Iulia I.Vlad, Sidonia S.Nicolaescu, Maria I.Bîlea, Maria G.Grecu, Ileana G.Mitu-Niţă, Dumitru Albu, V.N.Bîlea – Timişoara.
FARMACIŞTI
Ecaterina Lupescu Grigoriu, Viorica Bîlea, Rodica Tomescu, Maria If.Bîlea, Mariana Teodorescu Caroli – Bucureşti.
MEDICI VETERINARI ŞI AGRONOMI
Petre Greculescu, pr.dr.Ion Ionescu, Dumitru Grecu Bau, Aurelian Vişoianu, Gheorghe I.B.Pîrvu, Lucian N.Vişoiu, Cornel G.Grecu, Aurelian G.Grecu, Ion S.Vişoiu, Dan If.Bîlea, Nicolae N.Mitu, Ion I.Vişoiu.
ECONOMIŞTI
Petre G.Şucu, Nicolae G.Şucu, Mihai N.Popescu, Gogu I.Matei, Valerică Bălăceanu, Mihaela N.T. Măţăuanu Mihalache, Grigore If.Iosif, Ion G.Zipiş, Simona S.Cioncu, Veronica Grecu, Ion N.Bîlea, Ion I.Grecu, Nicolae N.Jinga, Nicolae N.Albu, Iosif G.Mîrzac; Contabili: Ion Negoescu, Nicolae I.Grecu – Timişoara, Gheorghe N.Popescu, Nicolae N.Popescu, Eugen N.Necula, Ion I.Necula, Mihai M.Grecu, Nicolae N.Grecu, Victoria Grigorescu, Tudor If.Muşetescu, Moise I.Popescu, Ion I.N.Şucu, Ion I.Vişoiu, Simion Tomescu, Gheorghe I.Popa, D.Vişoianu, Gheorghe Durdun, Nicolae C.Popescu, Ion G.Jinga, Gheorghe Muşetescu, Aurelian S.Vişoiu, Puiu Iordache.
PRIMI GREFIERI
Simion Grigorescu, Ion I.Şerbotei, Ion N.Vişoiu.
SILVICULTURĂ
Nicolae G. Bălea.
PREOŢI
Popa Stanciu, popa Ion, popa Nedelcu, popa Cârstian, popa Dumitru, popa Lazăr Jumăra, Popa Simon sin Dumitru, popa Mareş, popa Ştefan sin Mareş, popa Simon sin Simon, popa Ion sin Simon, popa Ion sin Ion, popa Ion Nişu, popa Gheorghe, popa Muşat, popa Din Lupescu, popa Cârstea Manole, popa Lunea Lupescu, popa Ion Muşat, popa Gheorghe sin Niţicu, popa Nicolae Zărnescu, popa Nicolae Negurescu, popa Ghiţă Muşatescu, popa Ioniţă Ionescu, popa Ion Mărcuşanu, popa Iosif Muşetescu, Gheorghe Gh.Muşetescu – Voineşti, Ion Ionescu- Nămăeşti, Nicolae Muşetescu – Rucăr, Gheorghe Jumăra – Dragoslavele, Ion Lupescu – Corbi, Veron Muşetescu – Târgovişte, Iosif Vişoiu – Bughea, pr.ic.st.Moise Vişoiu – Bucureşti, Simon I.Vişoiu – Berevoeşti, Alexandru B.Vişoiu – Drăghici, Ion Vişoiu – Doiceşti, Petre P.Andreescu – Poienari, Ion I.Vişoiu, Petre I.Bîlea.
DIACONI
Manta, Cârstea, Matei, Ene Lazăr Jumăra, Matei Butură, Grigore Jumăra, Marin Matei, Din Mîrzac, Grigore Butură, Nicola şi Anastase Vişoianu.